Acest spatiu de lectura si conversatii este dedicat necunoscatorilor in ale astrologiei.
Sunt bineveniti insa si cei care studiaza si practica astrologia, sa ne impartaseasca din experienta lor.
Iti dorim sa readuci, constient, cunoasterea astrologica in viata ta, prin atitudinea ta deschisa si catre ceea ce nu cunosti inca,

prin gesturi simple pe care sa le faci in mod curent, prin gandul tau, care de fapt este motorul realitatii tale fizice locale.
Si nu uita! In aceasta viata, Pamantul este casa ta.

Locuinta ta este doar “zona de lucru”, spatiul in care iti organizezi munca - adica viata ta pe planeta Pamant.
Sa ne pretuim CASA si VIATA pe care o putem trai AICI, ACUM.



detalii si inscriere

detalii si inscriere
.

Ce facem ASTAZI ?


Tinem pasul cu mersul astrelor in spatiu.
Descifram influentele astrale care ating Pamantul si pe noi, oamenii, si le folosim cu intelepciunea inimii.

Acest demers nu se considera a fi un horoscop,

ci ne propunem sa analizam natura energiilor caracteristice aspectelor astrale ale zilei sau ale unei perioade de timp si
modul in care putem folosi aceste influente, integrandu-le in viata noastra de zi cu zi.
Pentru fiecare in parte este important cum aceste influente ale momentului interactioneaza cu aspectele din tema natala.
Influxurile astrale actioneaza pe o banda larga de frecvente, noi alegem daca si cum le folosim.
Este foarte importanta atitudinea noastra – ne luptam cu fluxul astral sau il lasam sa circule liber si ne plasam in locul potrivit la momentul potrivit ...?
Indiferent ce alegem sa facem, sa nu uitam ca "Astrele predispun, omul dispune".


Orice rezultat va apartine si nu poate nimeni sa-l “prezica” din moment ce voi il determinati.


Programul activitatilor Astro Mercur

sâmbătă, 28 iulie 2012

Raspuns : Anonim – 28 iulie 2012 – despre relatii

   Pentru tine, anul acesta (de la aniversarea anterioara si pana la urmatoare) reprezinta o perioada de transformare, profunda. Pentru noi toti, transformarea este foarte importanta anul acesta mai ales, dar pentru tine transformarea poate fi mai vizibila, sau tu o vei simti mai profund si posibil mai apasatoare. Intreaga ta viata ar putea reprezenta un exercitiu constient de transformare. Chiar daca toti suntem supusi acestui exercitiu, pe o directie sau alta, pentru tine el ar putea reprezenta sensul constient al existentei tale.

Este un an important si prin faptul ca ai o foarte mare liberatate in alegerile pe care le ai de facut – astrele nu te conditioneaza din acest punct de vedere, deci este important sa fii atenta la ce iti doresti pentru ca poti materializa totul mai usor decat ai facut-o pana acum.

Subiectul principal al anului sunt chiar relatiile.
Este important sa-ti adaptezi modul de a gandi si de a comunica la curgerea evenimentelor pentru ca puterea ta de concentrare este foarte mare si poate avea un impact major (vizibil) asupra potrivirii lucrurilor. Ar fi potrivit sa urmaresti firul sincronicitatilor si sa incerci sa te detasezi de controlul de situatie.
Lectia de invatat este in legatura cu caminul, cu echilibrarea emotionala si asumarea responsabilitatii, in familie. Este important sa-ti recunosti sentimentele si sa le manifesti in sensul invatarii acestei lectii.

Ai un sprijin providential pe segmentul viata profesionala – cariera – castiguri personale, pe care poti sa-l valorifici mai bine daca iti manifesti creativitatea si daca asculti intuitia. Te bucuri anul acesta de o indrumare intuitiva deosebita, de care poti fi chiar foarte constienta, astfel ca in masura in care iti pliezi propria vointa in sensul acestei indrumari, realizezi tot ceea ce ai de facut.

Sotul tau traverseaza o perioada de reformulare interioara, este posibil sa fie sub influenta unei hipersensibilitati. Amandoi aveti de invatat o lectie importanta in privinta familiei, a caminului si este posibil ca prin atitudinea si actiunile lui sa va ofere amandoura cadrul necesar invatarii acestei lectii.
Din ce spui tu, deja esti constienta de indrumarea pe care o primesti. Daca iti asculti inima, stii ce ai de facut, chiar daca nu intelegi acum de ce astepti sau de ce actionezi.
Numai tu ai toate informatiile si numai tu stii ce simti si ce iti doresti. Daca vei merge in directia asta, in care te indeamna inima ta, vei intelege la un moment dat cum si de ce se potrivesc lucrurile iar rezultatul va fi cel mai bun pentru amandoi.

Astept vestile bune.
Spor si succes !!!

Ce facem astazi ? 28 – 31 iulie 2012





   In cadrul ciclului fazelor Lunii astazi ne intalnim cu aspectul de trigon Soare – Luna, pe faza de crestere a Lunii.
Poate fi o zi foarte creativa; daca nu am demarat inca un plan sau un proiect nou, in cadrul ciclului lunar curent, acum este un moment foarte potrivit pentru a face un prim pas concret sau, pentru a initia o alta etapa in cursul unui program aflat deja in derulare.

Contextul astral ne ajuta in zilele urmatoare cu o energie mentala foarte creativa, care stimuleza schimbul de idei, precum si interesul pentru “a cunoaste”; in acelasi timp exista si vointa de a ne sustine ideile si deciziile; este importanta insa atitudinea cu care gestionam aceasta energie mentala, foarte activa, si sa o adaptam situatiilor existente, pentru ca este posibil sa apara o lipsa de obiectivitate, datorata unei manifestari mai puternice (mai vizibile) a personalitatii.

La nivel individual traim un timp favorabil pentru luarea deciziilor potrivite; putem acum  sa dam dovada de toleranta, ne putem largi viziunea asupra vietii, putem intelege rolul gandiri pozitive, putem avea un impact constructiv asupra celorlalti, daca ne propunem asta.
De asemenea, acum reusim mai usor sa aliniem personalitatea la scopul sufletului nostru; avem diverse oportunitati de a vedea mai clar si de a alege calea potrivita, de a intelege mai profund lectiile pe care le traim si de a ni le asuma.

La nivel de masa, se poate realiza o focalizare mentala mai puternica asupra scopului comun.
Comunicarea devine foarte importanta, este posibil acum sa ne regasim ca parte a intregului si sa redescoperim mecanismul prin care acest intreg functioneaza optim in ritmul momentului.

In continuare, viata ne ofera noi deschideri, alternative, posibilitati pentru schimbari interesante.
Luna urmatoare ne aduce contextul si “momentul” actiunii. Mai ales dupa reluarea mersului direct al planetei Mercur. Este posibil sa traim experiente de viata care sa ne aduca in fata unor gesturi concrete, care sa implineasca deciziile luate deja pana atunci.

Este posibil ca unii dintre noi sa fi observat deja o reorganizare interioara, o intelegere noua, diferita a scopului ales deja. O translare a atentiei de “ce fac ceilalti?” la “ce vreau eu?” si de la “ce fac eu?” la “cum ma simt?” . Ar fi potrivita acum replierea catre interior, pentru o mai buna focalizare ulterioara a gandului si actiunii catre exterior.

Este important acum sa lasam mintea libera si sa observam fluxul gandurilor, pentru ca traim un timp al identificarii, recunoasterii si depasirii limitelor, tiparelor, constrangerilor sub orice forma, pana la un nivel maxim suportabil de fiecare dintre noi. Este momentul in care Universul ne ofera intrebarea pentru nota “zece cu felicitari”, si ne ofera astfel ocazia sa obtinem rezultatul maxim posibil acum si aici, la “testul constientizarilor”.


Intre timp, raspanditi-va Lumina.
Spor si succes !!!

duminică, 22 iulie 2012

Ce facem astazi ? 22 – 25 iulie 2012




Soarele
   Intrarea Soarelui in semnul Leului a fost insotita de o colaborare constructiva intre planetele Jupiter si Uranus care ne ajuta sa descoperim noi orizonturi. Mai ales ca Uranus este in miscare aparent retrograda, putem acum sa percepem intelesuri mai profunde ale situatiilor cu care ne confruntam.

Este posibil sa simtim o mai mare nevoie de libertate de miscare precum si imboldul de a dezvolta anumite aptitudini personale.
Redescoperim originalitatea, altruismul si, eventual, anumite sanse de a ne exprima pe noi insine, de a ne pune in valoare.

Saptamana care urmeaza ne stimuleaza planul mental.
Energia mentala se manifesta din plin, poate fi o perioada favorabila pentru orice forma de instruire, pentru dezvoltarea gandirii si intelegerii, eventual pentru stabilire de contacte.

Reusim acum sa ne extindem capacitatea de analiza si sinteza, de toleranta si acceptare a altor puncte de vedere, gandim pozitiv mai usor si cu mai multa incredere, putem avea un impact pozitiv asupra celorlalti.

Pot sa apara interese neobisnuite si/sau idei originale, atitudini mentale noi, este posibil sa intalnim prietenii potriviti cu aspiratiile proprii.

Din punct de vedere al fazelor Lunii, marti 24 iulie se produce aspectul de sextil Soare – Luna, pe faza de crestere a Lunii. Este un moment potrivit pentru a incepe ceva nou, fiind avantajata viata afectiva si domestica.
Ar fi bine sa urmarim oportunitatile potrivite pentru dezvoltarea planurilor asupra carora ne-am focalizat atentia la faza de Luna Noua, si sa verificam strategia de realizare a acestor planuri. Putem valorifica cu succes anumite avantaje, daca le vedem la timp.

Intreaga zi de luni este sub influenta mersului in gol al Lunii, astfel ca ar fi mai potrivit sa nu demaram actiuni noi. Este mult mai bine sa gandim planul pe care sa-l punem in aplicare de marti (chiar daca e marti).

Intre timp, raspanditi-va Lumina.
Spor si succes !!!

Semnul Leului





Incercam sa participam constient la “traficul cosmic energetic” si urmarim Soarele in schimbarea tonului vibrational, la intrarea in propriul domiciliu, semnul Leului, al cincilea semn al zodiacului.

Pentru a intelege se se intampla in spatiul cosmic si, in acelasi timp ce se intampla in “planul energetic”, acolo unde noi inteLeutionam cu influentele astrale, revenim asupra unor repere astronomice si astrologice despre constelatii si semne zodiacale.

   Constelatia Leului este a 12-a constelatie ca marime dintre toate constelatiile si contine trei stele stralucitoare importante – Regulus, Denebola, Algeiba - si aproximativ cincispezece stele in asterismul care reprezinta capul si coama Leului.

Este una din cele 48 de constelatii originale transmise de Ptolemeu, regasindu-se si printre cele 88 de constelatii moderne recunoscute de catre Uniunea Astronomica Internationala.

Tranzitul Soarelui prin semnul Leului ne aduce cel mai puternic potential transmisibil de catre astrul zilei pe parcursul intregului an, pentru ca Soarele este la el acasa, in domiciliul sau astrologic, in zona sa de confort maxim si de manifestare libera.
Astfel, intrarea Soarelui in semnul Leului reprezinta momentul apogeului verii, in care vegetatia atinge maximul dezvoltarii sale. Intreaga natura ne transmite vitalitatea Soarelui, precum si o mare forta de regenerare. Este perioada din an in care primim  cel mai puternic flux energetic de la astrul zilei care, ni se arata in adevarata sa splendoare.

In intervalul de timp in care Soarele traverseaza semnul Leului, se poate sa ne redescoperim propria creativitate, precum si un puternic simt al demnitatii. Este posibil sa existe o predispozitie catre expansiune, catre dezvaluirea propriei capacitati creatoare. De asemenea se poate accentua nevoia de independenta personala precum si tendinta catre organizare si control. Este perioada stralucirii, a gloriei, o perioada a punerii in lumina a propriei persoane dar si a scopului stabilit, a manifestarii puterii interioare si a maretiei omului.

Energia si atentia noastra se orienteaza catre propria imagine si catre propriile nevoi, cu intentia de a ne oferi tot ceea ce ne dorim. Exista posibilitatea sa devenim mai puternici si mai increzatori in fortele proprii, dar si mai mandri, mai orgoliosi, eventual chiar aroganti si vanitosi, toate acestea in functie si de tranzitele personale ale fiecaruia dintre noi, raportate la harta natala a fiecaruia.

Oamenii se pot bucura in aceasta perioada de o mai mare constienta de sine, vor observa accentuarea autoritatii, reactivarea curajului precum si tendinta catre socializare.
 Ar fi potrivit sa fim atenti la manifestarea vointei, fara prea multa determinare care, poate deveni chiar teatrala; sa ne folosim intelept puterea si generozitatea, precum si imboldul de a ne plasa in centrul atentiei, pe care ni-l insufla acum contextul astral. Sa constientizam motivele de bucurie de care avem parte si sa le traim cu toata fiinta si cu toata caldura sufletului. Sa eliberam susceptibilitatea si egocentrismul, sub orice forma s-ar manifesta si sa ne dezvaluim nobletea si loialitatea.

Traversam o perioada in care personalitatea noastra este puternic impulsionata sa-si arate puterea si valoarea. Contextul astral ne ofera o sustinere a increderii in fortele noastre si o accentuare a importantei sinelui propriu. Astfel ca, ar fi potrivit sa ne temperam entuziasmul si exuberanta si sa-i privim si pe ceilalti cu mai multa intelegere. Sa nu raspundem provocarilor, sa fim ingaduitori cu pasiunea si ambitia noastra dar si a celorlalti si, sa fim atenti la detalii.

In timpul terestru in care Soarele strabate semnul Leului traversam un proces de expansiune spirituala, individuala si de masa, care, se concretizeaza printr-o dezvoltare a perceptiilor prin inima si o manifestare a trairilor din toata inima.

Simbolul astrologic al Leului este reprezentat de o imbinare de linii curbe, simbolizand curgerea puterii si iubirii divine asupra pamantenilor, precum si evolutia spirituala a omului prin intelegerea si stapanirea materiei.

Pe astrograma, semnul Leului ne arata domeniul unde nativul se exprima pe sine in cea mai completa si luminoasa varianta posibila, precum si potentialul maxim de creativitate si generozitate.

In corelare cu corpul uman, semnul Leului  guverneaza inima.

Cei care au o preocupare pentru propria evolutie spirituala, pot folosi constient acest interval de timp al tranzitului Soarelui prin semnul Leului pentru a-si dezvolta capacitatea creatoare si pentru a-si armoniza manifestarea sentimentelor. Acum, prin situatiile pe care le depasim, invatam sa fim mai altruisti, sa percepem cu alt inteles “umilinta” si sa-i invatam lectiile fara nevoia de dominare, intr-o stare de siguranta sanatoasa, conferita de increderea in sine si de deciziile potrivite pe care le luam. 

Aceasta ar fi o nota generala a influentelor astrale pe parcursul tranzitului Soarelui pe segmentul Leului.
In functie de programul propriu de viata si de obiectivele pe care ne-am propus sa le atingem, fiecare dintre noi, alegem din tot ce ne ofera acest parcurs al Soarelui, acele unelte, resurse, cu care putem realiza ceea ce avem de rezolvat. Fara sa fim astrologi, dar descifrand misterul lumii in care traim si mai ales misterul “lumii” care suntem fiecare dintre noi, putem sa ne plasam in fluxul energetic la locul potrivit in fiecare moment potrivit pentru cel ce devenim in fiecare clipa.







Si nu uitati ca intotdeauna avem tot ce ne trebuie pentru a face tot ceea ce avem, fiecare, de facut.

Raspanditi-va Lumina.
Spor si succes !!!                                                                                                                                                          

joi, 19 iulie 2012

Luna Noua in semnul Racului - 19 iulie 2012





   Joi dimineata, 19 iulie, la ora 7.24, se formeaza faza de Luna Noua in semnul Racului. Din punct de vedere astrologic,  semnul Racului este guvernat chiar de Luna, astfel ca este posibil sa simtim mai puternic influenta energetica a acestei faze lunare care, ne aduce un plus de curaj si de determinare.

Contextul astral ne solicita printr-un efort de vointa dar si prin curajul de a ne deschide inima si de a ne largi viziunea asupra vietii. Acum putem renunta mult mai usor la incapatanarea care, oricum, nu ne ajuta sa avansam.

Aceasta faza lunara declanseaza la nivel personal, o perioada de interiorizare si introspectie profunda, care ne poate ajuta sa scoatem la suprafata experiente si stari de spirit ce au generat diferite blocaje emotionale. Acestea ne mentin in cadrul tiparelor vechi de gandire si ne impiedica sa ne extindep capacitatea de perceptie si de intelegere a “Lumii” – a tot ceea ce exista, fie ca stim sau nu stim, fie ca vedem sau nu vedem, fie ca intelegem sau nu intelegem.

Pentru a putea descoperi in intregime prezentul, cu tot ce ne ofera el, este important sa ne desprindem de trecut.
“Ca sa poti fi cine esti, desprinde-te de cine ai fost !”

Acest moment de Luna Noua poate sa ne plasese in diferite situatii de “criza”, de conflict interior, care, de fapt, au rolul de a ne ajuta sa ne eliberam din constrangerile tiparelor vechi si sa realizam o resetare a “crezului personal”- in functie de harta natala a fiecaruia, in acel sector de viata peste care se suprapune acum Luna Noua.
Este important sa ne recunoastem emotiile si sa le acceptam, pentru ca astfel le putrem transforma mai usor. Traversam acum o perioada de timp terestru in care putem intelege mult mai usor sensul lectiilor de viata si astfel, putem sa ne asumam, din ce in ce mai constient responsabilitatea “invatarii” lor, ceea ce ar conduce la o reusita bine meritata.

De asemenea, este important sa intelegem ca orice efort care nu este in concordanta cu mesajul sufletului va fi blocat. Iar sufletul nostru ne cere acum mai mult si mai limpede ca oricand, sa depasim orice limitare mentala, pentru ca putem realiza mult mai usor o clarificare a viziunii si a intelesurilor vietii.

Este necesar sa gestionam in modul potrivit energia, prin dirijarea si mai ales mentinerea efortului pe directia aleasa. Ni se cere acum evitarea violentei,  si putem face asta prin transformarea tendintelor agresive in efort organizat, concentrat, dirijat constructiv, pentru a valorifica astfel la maxim oportunitatile catre care ne indreptam cu totii.

Influentele astrale armonizeaza comunicarea, stimuleaza capacitatea de exprimare de sine si a sentimentelor, creste viteza procesului de gandire care aduce originalitatea in prim-plan. Reusim sa facem mai mult si mai bine din tot ceea ce ne-am propus, daca am ales dupa cum ne-a transmis sufletul, dupa cum am simtit imboldul interior.
Daca nu suntem orientati deja in directia cea mai buna pentru noi “acum si aici”, pot apare complicatii fie in plan relational fie in planul sanatatii. Prin urmare, sa privim orice restrictie ca pe cel mai valoros ajutor, care, ne arata de fapt ca mai sunt necesare ceva reglaje de directie, pe drumul ales.

Un mod de lucru cu energia Lunii Noi in semnul Racului

Acum ne aflam in fata Lunii Noi din semnul Racului.
Vibratia energetica a semnului Racului reprezinta radacinile, trecutul, fundatia dar si cresterea, precum si, tot ceea ce inseamna “acasa”.

Este un moment potrivit sa folosim influentele astrale pentru a intelege mai bine experientele trecutului, pentru a ne descifra mai clar emotiile si pentru a invata sa ne mentinem in echilibru emotional . Este un moment care marcheaza trecerea de la viziunea sufletului la materializarea ei.
Este timpul potrivit pentru a cauta raspunsuri, la anumite intrebari :

Cine sunt eu acum?
Si care este “echipa” mea ?
Care este mesajul sufletului meu pentru mine ?

Putem incerca sa interactionam cu energia Lunii Noi in semnul Racului formuland un algoritm care sa reprezinte ceea ce dorim in acest moment si intentia de a atinge scopul ales, fiecare dupa cum simte, dar care sa reactiveze potentialul subconstientului prin conexiunea cu aspectul spiritual al fiintei . Acest lucru este potrivit sa se faca dupa momentul fazei de Luna Noua.

“Recunosc si iubesc sufletul fiecarui om din viata mea,
Si sunt recunoscator pentru experientele traite impreuna.
Iert tot ceea ce inca ma nemultumeste.
Sunt in siguranta, alaturi de si impreuna cu sufletul meu.”

Soarele ne plaseaza intr-un contact energetic cu zodia pe care o traverseaza si reactiveaza in interiorul nostru caracteristicile psihice si emotionale ale semnului zodiacal respectiv. 
Astfel ca putem folosi ideea de baza a algoritmului pe intreaga perioada in care Soarele strabate semnul Racului, constienti fiind ca in acest inteval de timp terestru, putem dezvolta acele caracteristici simbolizate de aceasta zodie si de care avem noi insine nevoie pentru a ne realiza programul de viata.

Intram in faza de crestere a Lunii si raman valabile in continuare recomandarile ciclului fazelor Lunii


Raspanditi-va Lumina.
Spor si succes !!!

sâmbătă, 7 iulie 2012

Ce facem astazi ? 8-12 iulie si … planeta Marte in semnul Balantei




  
In cadrul ciclului fazelor Lunii ne aflam pe faza de descrestere a Lunii si maine, duminica 8 iulie, se formeaza trigonul Soare-Luna, aspect care ne aduce un moment de echilibru energetic, dar si un moment al concretizarilor.
Avem maine o zi in care se poate manifesta o influenta favorabila a subconstientului in activitatea curenta; daca suntem deschisi catre procesul intuitiv, putem descifra si dezvolta un inteles nou al derularii proiectelor noastre care, ne va ajuta sa actionam mai bine in ciclul urmator.

Poate fi o zi importanta, iar modul in care gandim si vorbim ne poate ajuta foarte mult, deoarece putem transmite mesajul dorit in forma optima si cu impact maxim – in functie si de aspectele care se formeaza cu harta natala a fiecaruia. Chiar daca este duminica, - o zi de pauza in activitatea curenta – putem actiona in sensul contruirii experientelor de viata.

Este important sa incepem sa privim concretizarea (materializarea) din noua perspectiva, a noii lumi, in care devenim din ce in ce mai constienti de puterea dar si de valoarea gandului nostru.
Concretizarea poate fi declansata de o decizie, de o alegere, de o analiza mentala, de o clarificare interioara.
Nu inseamna ca trebuie sa muncim din greu sau sa interactionam neaparat cu cineva.
Vizualizarea (mentalizarea) cu toata increderea si convingerea interioara, poate genera cadrul potrivit in care sa actionam apoi, pentru a obtine un anume rezultat.

Dar este important sa ne concentram asupra proiectelor aflate in derulare, sa  nu avem acum initiative noi, mai ales ca avem si o perioada de mers in gol a Lunii de duminica de la ora 14.00 pana luni la ora 15.13.

   In continuare, miercuri dimineata se formeaza al doilea patrar (cuadratura Soare-Luna).
Acest aspect genereaza oarecare tensiune, pentru ca, din tot ce facem, ceea ce nu se potriveste in mersul firesc al lucrurilor iese la suprafata prin diferite situatii cu care ne confruntam. Prin urmare, tot ce nu functioneaza optim acum, in cadrul planului (proiectului) la care lucram, ar fi potrivit sa fie schimbat.
Merita sa fim atenti si sa nu ne luptam cu nepotrivirile, ci sa cautam cauza si sa luam decizii pentru a indrepta lucrurile in ciclul lunar urmator.

In ziua Lunii Pline – 3 iulie – planeta Marte a parasit semnul Fecioarei si a intrat in semnul Balantei.
Am avut parte de un tranzit deosebit, inclusiv de mersul aparent retrograd al planetei Marte, si am avut astfel sustinerea astrala pentru a ne reorganiza propriile resurse energetice, precum si pentru a primi noile energii cu care ne-a invaluit Universul si, pentru a ne acomoda (armoniza) cu noile vibratii.

planeta Marte
Tranzitul planetei Marte in semnul Balantei se deruleaza pana pe 24 august cand va intra in semnul Scorpionului. In tot acest rastimp ne stimuleaza capacitatea de reactie, ambitia in urmarirea si atingerea scopului, precum si nevoia de a actiona in context social. Ne ajuta sa devenim mai concilianti dar si mai convingatori in ceea ce facem, sa avem o atitudine mai inflacarata dar si argumentativa in acelasi timp. Dorintele devin mai rafinate, dar imboldul de a actiona poate fi temperat de nehotarare in luarea deciziilor. Energia noastra se echilibreaza si se orienteaza spre ceea ce inseamna pentru fiecare dintre noi initierea de actiuni sociale, cu impact social sau in conexiune cu mediul inconjurator.
Poate fi stimulata preocuparea pentru principiile morale precum si lupta pentru dreptate.
Este posibil, ca pe parcursul acestui tranzit, sa devenim oarecum nestatornici si sa oscilam intre variantele posibile de actiune dar, tocmai acesta este tiparul pe care ar fi potrivit sa-l depasim.

In mod particular, planeta Marte dinamizeaza acum zona din harta natala a fiecaruia dintre noi, ocupata de semnul Balantei. In acel sector de viata, se produce o dinamizare a experientelor iar actiunile noastre vor fi influentate de caracteristicile energiei acestui semn zodiacal. Prin urmare ar fi potrivit sa-i folosim intelept calitatile specifice si sa le orientam influenta in sensul dorit de noi, precum si sa recunoastem si sa modelam aspectele perturbatoare, astfel incat sa producem experiente de viata constructive.

In contextul astral actual, schimbarea registrului vibrational al planetei Marte ne ofera un plus de echilibru si de determinare ce ne sunt de mare folos in aceste timpuri. In continuare va colabora cu greii zodiacului si ne va aduce in egala masura sansa dar si conflict, entuziasm dar si nerabdare, totul intr-o conjunctura favorabila pe care ar fi potrivit sa o folosim cu calm si detasare pentru a depasi o situatie pe care o putem transforma intr-o adevarata revolutie personala.

Raspanditi-va Lumina.
Spor si succes !!!

luni, 2 iulie 2012

Luna Plina in semnul Capricornului - 3 iulie 2012




   Urmatoarea faza de Luna Plina se formeaza in semnul Capricornului, marti 3 iulie 2012, ora 21:51.

Contextul astral al momentului de Luna Plina ne arata ca sufletul nostru se aliniaza, pe termen lung, programului optim de viata – in cadrul reorganizarii interioare precum si la nivelul societatii. Personalitatea trebuie sa se plieze acestui demers al sufletului si sa-si asume, in sfarsit, alegerea si programul. Tranzitul , Soarelui prin semnul Racului ne este de mare folos, ajutandu-ne cu tendinta spre interiorizare si accentuarea sensibilitatii fata de semnalele vocii interioare.

Aceasta negociere intre personalitate si suflet poate sa aiba ca rezultat o transformare fundamentala de atitudine si, o deschidere mentala catre un gest (efort) de pionierat al mintii.
Suntem intr-un moment de reformulare a filozofiei de viata.

Cele doua octave ale planului mental – Mercur si Uranus - interactioneaza simultan si similar cu cele doua noduri lunare. Procesul de gandire si comunicare este pe intensitate maxima; putem intelege acum rolul si valoarea mentalitatii in raport cu experientele de viata si, acest lucru poate genera situatii care sa conduca la transformarea ideilor si atitudinilor mentale.
Astfel reusim sa interceptam si sa valorificam oportunitatile potrivite, putem realiza schimbari importante, sociale si/sau tehnologice; fiecare dintre noi poate trai experienta unei schimbari majore, in legatura cu un eveniment colectiv, raportat la propria harta natala.

Se poate declansa acum o extraordinara oportunitate de a realiza deschiderea precum si transformarea mentala necesara pentru a putea valorifica intregul potential personal si de grup. Contextul astral ne sustine cu posibilitati noi, nebanuite, de concretizare, cu conditia sa ne desprindem de trecut.

Este posibil ca cei care sunt inca blocati in experientele trecutului sa retraiasca situatiile necesare pentru a intelege, accepta si elibera emotiile negative prezente inca, sub orice forma.

Este posibil sa traim, cu totii, un puternic conflict interior generat de faza de Luna Plina dar accentuat de colaborarea Jupiter-Neptun. Este important sa depasim orice forma de confuzie a spiritului. Cum ?
Prin acceptarea celui care suntem acum.
Prin acceptarea rezultatului la care am ajuns.
Prin formularea clara si ferma a alegerilor necesare pentru pasii urmatori.
Prin dirijarea oricarui efort in directia potrivita, necesara, pentru a evita ratarea unui moment favorabil.

Ca urmare a expansiunii constiintei vom sesiza mult mai usor sansa, conjunctura favorabila care era oricum in fata noastra dar pe care nu o vedeam din cauza limitarilor autoimpuse. Pentru valorificarea maxima a oportunitatilor este important sa depasim anumite provocari. Exista un echilibru al energiilor care ne ajuta sa nu manifestam stari extreme, dar daca exageram importanta opiniilor exterioare noua, este posibil sa ne plasam intr-o autoizolare care, ne va determina sa respingem provocarile, in loc sa le abordam numai cu intentia de a le depasi constructiv.

Planeta Saturn dirijeaza totul din culise – nu construieste aspecte cu nici o alta planeta, doar o cuadratura cu Ascendentul fazei de Luna Plina. Prin urmare, este momentul transformarii mult asteptate, dar aceasta cere realizarea unui efort personal; exista sustinerea astrala dar avem sarcina de a o valorifica, printr-un efort de remodelare a atitudinii, a caracterului, pe fondul manifestarii sentimentelor, cu incredere si mai ales cu curaj.

Intram in faza de descrestere a Lunii si raman valabile in continuare recomandarile ciclului fazelor Lunii.

Modul de lucru cu Luna Plina in semnul Capricornului

   Energia Lunii Pline in semnul Capricornului ne poate ajuta sa ne dezvoltam capacitatea de manifestare, de materializare, ne poate ajuta sa intelegem rolul si importanta asumarii responsabilitatilor.
Este important sa intelegem ca exista o legatura determinanta intre asumarea scopului ales si concretizarea acestuia.

Se elibereaza acele emotii care ne tin blocati in starea de teama, de neincredere in capacitatea de transformare, ca urmare a derularii unor experiente prin care nu am reusit sa concretizam dorintele noastre. Apoi ne focalizam atentia pe o reprezentare simbolica a scopului realizat, avand intelegerea ca asumarea responsabila a  acestuia genereaza experienta necesara materializarii lui.
Realizam aceasta concentrare a atentiei, atat in momentul in care lucram energetic in faza de Luna Plina, precum si in toata perioada de descrestere a Lunii, care urmeaza pana la faza de Luna Noua.

Prin exercitiu, putem dezvolta o capacitate de concentrare cu care sa actionam simultan asupra tuturor legaturilor energetice pe orice directie spatio-temporala.

Testul final al acestui exercitiu este modul in care simtim iubirea, pe orice directie (fata de orice si fata de oricine).

Raspanditi-va Lumina.
Spor si succes !!!

duminică, 1 iulie 2012

Raspuns Ana 01 iulie 2012 – despre relatii


   Este interesant ca scopul tau subconstient, in aceasta viata, este sa te dezvolti in zona profesionala, in conditiile in care cea mai importanta lectie ar fi sa realizezi transformarea interioara necesara pentru a invata sa construiesti o familie.

Este posibil ca lucrurile sa nu fie prea clare in mintea ta, in legatura cu scopul tau sau cu ceea ce iti propui in viata, dar important sa folosesti inspiratia, intuitia.
Daca cumva in tine se da o lupta intre a face sau a nu face ceea ce simti, incearca sa iti asculti inima, chiar daca nu ai certitudini pe care sa te bazezi.

Este important sa exersezi concentrarea atentiei pe scopul tau, fie pe termen scurt fie pe termen lung.
De asemenea, permanent trebuie sa te observi si sa te modelezi tu pe tine insuti, pentru a folosi cu eficacitate maxima oportunitatile din cariera precum si din planul relational.

Este posibil ca relatiile tale (sau cel putin una dintre ele, importanta pentru tine) sa fie in legatura cu zona de cariera, cu planul profesional. Se pot produce schimbari neasteptate sau chiar rupturi, dar ele sunt intotdeauna pentru binele tau, pentru a te realinia la un drum nou si necesar pentru tine.

In ceea ce priveste relatia in discutie, exista o anume compatibilitate, dar partenerul respectiv trebuie sa invete tocmai o lectie importanta despre ce inseamna familia si, sa-si dezvolte capacitatea si abilitatile de comunicare. Avand in vedere situatia existenta, este posibil ca relatia voastra sa-l ajute sa realizeze aceste lucruri daca el alege sa faca ceva in sensul acesta.

Prin urmare, este important sa vorbiti, despre voi si despre daca si ce vreti sa faceti impreuna.
Si sa faceti alegerile potrivite dupa cum simte fiecare.
Este important ca fiecare sa se simta liber sa aleaga si fiecare sa respecte alegerea celuilalt.
Dar ar fi potrivit sa se lamureasca totul mai repede, pentru ca “tema relatiilor” se cam incheie la inceputul lui octombrie si, cel putin pentru tine este important sa iti clarifici intentiile pana atunci.

A ramane blocata intr-o relatie incerta acum, ar fi destul de greu pentru tine, pentru ca  este timpul actiunii, a clarificarilor si a alegerilor care sa ne poarte inainte.

Spor si succes !!!

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner