duminică, 4 august 2013
Luna Noua in semnul Leului – 7 august 2013.
Ne
pregatim pentru Luna Noua in semnul Leului, de miercuri 7 august, ora
Bucurestiului 00:50.
Soarele
este in domiciliul sau astrologic, la el acasa, in zona sa de confort maxim si de manifestare libera, de
unde emite cel mai puternic potential transmisibil de catre astrul zilei pe
parcursul intregului an.
Acest
moment al fazei de Luna Noua ar putea sa
ne orienteze catre propria creativitate, catre o cale de expansiune, catre
dezvaluirea unui nou potential creator.
Ar
fi potrivit sa privim catre acest eveniment astral, in contextul influentelor
energetice cu care am interactionat pe parcursul verii si, cu un ochi macar,
indreptat catre cuadratura Uranus-Pluton.
Dupa
ce am primit darurile piramidei
pe semne de apa (Jupiter –Saturn-Neptun), steaua formata pe 29 iulie
ne-a oferit un moment de sincronizare a celor doua planuri –energetic si fizic.
Avem ocazia sa alegem intre a realiza un salt evolutiv sau, de a continua derularea
experientei de viata pe acelasi nivel ca si pana acum.
Luna Noua in semnul Leului lanseaza o etapa noua de
exprimare a creativitatii in viata noastra, in care suntem invitati sa ne
recunoastem si ne manifestam LUMINA.
Este
posibil sa dezvoltam o viziune noua asupra trecutului, asupra modului in care
am trait, tocmai pentru a intelege si a accepta acest mod nou de viata, in care
materializam din ce in ce mai constient, ceea ce suntem fiecare si cu totii
impreuna.
Luna
Noua in casa a IV-a a momentului fazei lunare, construieste
o cuadratura cu Nodul Nord si un trigon cu Uranus care, la randul sau este
angrenat in configuratia generatoare de schimbare, cuadratura cu Pluton (care
se afla in opozitie cu Jupiter si Lilith) si cuadratura cu Marte.
Alegem
(sau nu) o cale noua de a construi si de
a dezvolta ceea ce inseamna pentru noi familia - mica si marea familie, societatea.
Dezvoltam (cine alege asta) un nou concept al caminului, o noua constructie pe
termen lung.
Cum
? Prin alinierea constiintei (a viziunii) la vointa divina, asa cum o percepem
fiecare dintre noi si, pe care eu am numit-o drumul optim.
Putem
alege in fiecare moment binele cel mai inalt, chiar daca nu avem reprezentarea
acestuia.
Dar
prin aceasta alegere, facuta cu convingere, aliniem efortul propriu pe directia
actiunii Universului.
Astfel,
folosim energia pentru a face pasii necesar a fi facuti in fiecare moment acum.
Dar exista pericolul de
neasumare a unei alegeri, de a refuza potentialul momentului.
Aceasta este proba noastra de
incredere in mesajul sufletului – facem sau nu facem un bilant si o reevaluare
a programului prin care dorim sa ajungem la scopului stabilit.
Suntem
pregatiti pentru aceasta oferta astrala.
Inca
de anul trecut ne-am deschis, progresiv, canalele de comunicare –interactiune,
pana la momentul culminant al formatiunii
astrale Steaua lui David formata la sfarsitul lunii iulie, cand, ne-am
resetat conexiunea
energetica, pe toate directiile.
Acum
incepe practica materializarii in noua lume. Unii deja au exersat si s-au
perfectionat, altii refuza in continuare sa iasa din confortul unui tipar de
gandire.
Planeta
Mercur – care este simbolul gandirii si comunicarii - nu formeaza aspecte cu
alte planete, in tema Lunii Noi. Cumva, cerul ne lasa sa alegem singuri,
liberi, fara sa ne ofere nici orientare si nici indrumare. Insa inspiratia
pluteste in aer, iar tendinta noastra este sa o percepem si sa o urmam.
Pasim
intr-un potential al punerii in lumina a propriei persoane dar si a scopului ales,
un potential al manifestarii puterii interioare precum si a maretiei omului
prin propria sa stralucire.
Pana
la Luna Noua, avem la dispozitie un timp de pregatire a spatiului energetic in
care primim si mai apoi dezvoltam potentialul accesat. Este important sa
incheiem acele experiente care nu ne mai cresc frumos, pentru a nu mai irosi
energie prin ele. Astfel vom putea folosi energia pe directia pe care ne dorim
sa mergem mai departe.
Un mod de lucru cu
energia Lunii Noi in semnul Leului
Acum ne aflam in fata Lunii Noi
din semnul
Leului.
Vibratia energetica a semnului
Leului reprezinta lumina, aspectul spiritual al fiintei, dar si personalitatea,
in cea mai puternica forma de manifestare.
Este un moment potrivit sa
folosim influentele astrale pentru a ne descifra si a ne intelege mai bine
caracterul, pentru a ne exprima deplin si pentru a invata sa ne manifestam
creativitatea . Energia sustine lupta pentru atingerea scopului ales.
Este timpul potrivit pentru a
cauta raspunsuri, la anumite intrebari :
Cine sunt si cine vreau sa
devin eu acum?
Si cum ma dezvalui lumii ?
Care este sursa creativitatii
mele ? si cum o manifest?
Putem incerca sa interactionam
cu energia Lunii Noi in semnul Leului formuland un algoritm care sa reprezinte
ceea ce dorim in acest moment si intentia de a atinge scopul ales, fiecare dupa
cum simte, dar care sa reactiveze capacitatea creatoare prin conexiunea cu
aspectul spiritual al fiintei . Acest lucru este potrivit sa se faca dupa
momentul fazei de Luna Noua.
“Recunosc si eliberez sursa
iubirii din interiorul meu,
Ma exprim deplin manifestand
aceasta sursa.
Las creatorul din mine sa
materializeze scopul ales. ”
Intram
in faza de crestere a Lunii si raman valabile in continuare recomandarile ciclului fazelor Lunii.
Intre timp, raspanditi-va Lumina :)
Spor si succes !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu