joi, 28 mai 2015
Ce facem astazi ? Crestem. 25 mai-2 iunie 2015.
Suntem in ultimul ciclu al fazelor Lunii inainte de solstitiul de vara care va fi pe 21 iunie (intrarea Soarelui in semnul Racului) si traversam a doua perioada din acest an, de mers aparent retrograd al planetei Mercur.
Ar putea fi timpul potrivit pentru depasirea limitelor despre care tot vorbim de ceva vreme – limita momentului, bariera care tine in loc pe fiecare. Fie vedem (intelegem ) care este limitarea si cum functioneaza fie, daca am vazut deja asta, traim starea care ne ajuta (impinge) sa ne miscam in sensul potrivit.
Este important sa folosim perioada de retrogradare a planetei Mercur (19mai-12 iunie).
Nu doar sa stam cuminti pana trece :)
Si facem asta mai usor si cu mai mult spor daca ne detasam de zgomotul din jur. Acest lucru nu inseamna autoizolare ci, mai multa toleranta, aacceptarea intentiilor, limitelor si ritmului celorlalti.
Ar putea fi aceasta o atitudine potrivita pe tot parcursul planetei Mercur in miscare aparent retrograda.
Fiecare dintre noi a dat un examen important la un moment dat, pentru care ne-am pregatit, pe faze si printr-o recapitulare finala. Putem considera ca suntem acum intr-o perioada de pregatire, un antrenament continuu de atingere a formei maxime, in vederea traversarii unui moment important cu care ne intalnim la solstitiul de vara.
Este important sa ne aminitim in orice situatie ca suntem pregtiti, oricare ar fi efortul necesar a fi facut, atunci si acolo. Aceasta atitudine ne ajuta sa intram mai usor in vibratia conexiunii optime cu sursa indrumarii (dupa cum cere, asteapta si foloseste fiecare ghidarea interioara).
Suntem chiar acum in miezul unui exercitiu de adaptare a gandirii si a interactiunii cu cei din jur. Experientele se intensifica pe masura ce ne apropiem de faza de Luna Plina si efortul maxim il facem, de fapt, in relatia cu noi insine – urmam indemnul ambitiei si al orgoliului sau urmam indemnul sufletului si al inimii.
Si efortul si rezultatul sunt ale noastre.
Noi facem efortul si noi ne bucuram de rezultate.
Daca ne uitam atent la gandurile care ne-ar putea indeparta de indemnul interior, este posibil sa descoperim frica din care se nasc.
Bucuria ocupa spatiul fricii si astfel o elibereaza din noi. Cand ne bucuram excludem frica.
Slabiti controlul zilele acestea, pana la Luna Plina si oferiti-va motive de bucurie, recunoasteti motivele de bucurie si recunostinta pe care deja le aveti si lasati-le sa va incarce bateriile.
Acest exercitiu de adaptare a gandirii se deruleaza pe fondul astral pe care il ofera colaborarea Jupiter – Uranus, care refac aspectul de trigon chiar dupa solstitiul de vara.
Este posibil ca aceste influente astrale sa ne ajute sa facem un pas important in cresterea noastra, daca alegem sa crestem.
Luna Plina in Sagetator (2 iunie) va construi o piramida pe semne de foc cu perechea Jupiter – Uranus.
Cu cateva ore inainte de faza de Luna Noua in Gemeni (16 iunie) Luna va colabora din nou cu perechea Jupiter – Uranus. Apoi vom avea parte din nou de influentele unei piramide pe semne de foc care se va forma intre Ascendentul momentului de solstitiu de vara si Jupiter – Uranus, cu Venus construind conjunctia cu Jupiter (care va fi la grad perfect pe 1 iulie).
Avem cateva faze de lucru pentru a realiza un pas (important) in procesul de crestere personala, un pas care sa ne deschida mintea catre o viziune noua, sau mai larga, a ceea ce devenim intre timp.
Ne putem raporta la luna septembrie (25 septembrie) anul trecut, cand s-a format trigonul Jupiter – Uranus, cu Uranus in mers aparent retrograd. Apoi in martie anul acesta (3 martie) aspectul s-a refacut cu Uranus in mers direct si Jupiter in mers aparent retrograd, simultan cu ultimul episod al cuadraturii (17 martie) Uranus-Pluton.
Putem considera ca suntem in faza in care integram (valorificam) potentialul de schimbare, cu care am lucrat in cei trei ani in care am fost sub influenta cuadraturii Uranus-Pluton.
Ne putem raporta si la momente mai indepartate in timp, incepand cu anul 2010 cand a fost conjunctia Jupiter – Uranus pe gradul 29 Pesti, in luna mai, cu ambele planete in mers direct. Aspectul s-a refacut in septembrie 2010, cu ambele planete in mers aparent retrograd, pe acelasi grad si, din nou in ianuarie 2011 cu ambele planete in mers direct, la gradul 27 Pesti. Apoi ambele planete au trecut definitiv, (pana la urmatoarea revenire, intr-un nou ciclu) granita dintre zodii, intrand in semnul Berbecului, fiecare in ritmul sau, la doar doua luni distanta (Jupiter in ianuarie si Uranus in martie).
Este posibil ca acest joc de influente astrale pe ultimele grade ale ultimului semn de pe cercul zodiacal sa ne fi transmis un impuls catre un nou orizont spiritual. Putem privi aceasta colaborare astrala ca pe o invitatie pe care ne-o transmite Universul (dupa cum intelege fiecare Universul) la a inchide o etapa de evolutie si a deschide o etapa noua, acceptand si realizand o schimbare majora.
Cuadratura Jupiter-Uranus s-a format tot in trei pasi, in august 2013, apoi in februarie si aprilie 2014.
Opozitia va fi tot in trei pasi, in decembrie 2016, apoi in martie si septembrie 2017.
Apoi partea a doua a ciclului Jupiter-Uranus se va derula cu Uranus in Taur, oferindu-ne un impuls spre materializare, spre implementarea cunoasterii dobandite, in viata de zi cu zi.
Daca recunoasteti chemarea fluxului sincronicitatilor in perioadele respective, sub o forma sau alta, ar putea fi acum timpul potrivit sa alegeti “pasul in gol” dupa cum intelege mintea, dar sa stim ca este pasul potrivit dupa cum simte inima. Dupa ce alegem pasul, se creeaza si conditiile potrivite pentru a fi facut.
Este important sa stiu ca de fiecare data descopar pasul momentului si ca in continuare, descopar pasii urmatori, sa stiu ca sunt in flux, sa stiu ca facand un pas, nu ajung la nu capat si nu ma opresc ci, descopar pasul urmator.
Este o chestiune de atitudine fata de mersul pe drum, fata de fluxul energiilor, fata de echipa care ne indruma.
Ar putea fi acum cateva zile in care sa facem efortul maxim pentru deschiderea mintii si pentru o transformare personala, astfel incat sa folosim din plin Luna Plina si intreaga perioada pana la solstitiu, pentru a deslusi calea si posibilitatile de dezvoltare in continuare.
Dar, suntem pregatiti – amintiti-va acest lucru si bucurati-va cumva ... „cumva”-ul asta este pentru cei care cauta inca motivele de bucurie :)
Intre timp, si mai ales acum, FOLOSITI-VA Lumina :) - acesta nu este un slogan ci un indemn cu aplicabilitate practica.
Folositi gandul acesta ca atunci cand folositi orice alt instrument, orice accesoriu din bucatarie de exemplu :) sau din trusa de scule. Singura diferenta este ca acest instrument –Lumina- poate fi (este) folosit in orice situatie si pentru orice sarcina de rezolvat – este un instrument multifunctional :)
Suntem in faza de crestere a Lunii pana la Luna Plina, care se va forma marti 2 iunie, pe gradul 12 in semnul cu Luna in semnul Sagetatorului. Raman valabile recomandarile de pe pagina Fazele Lunii a acestui blog, unde se regaseste si modul de lucru cu energiile fazelor Lunii.
Spor si succes !
Daca rezonezi cu modul in care este prezentata informatia pe blogul si pe site-ul Astro Mercur te invit in Comunitatea Astro Mercur, sa lucram impreuna cu influentele astrale, sa le folosim in construirea experientelor de viata, sa le folosim in adaptarea la fluxul sincronicitatilor prin care materializam realitatea. (grup on-line de dezvoltare personala)
marți, 26 mai 2015
ASTAZI - cartea unei zile
ASTAZI este un proiect deosebit, al Clarei Toma, proiect care s-a nascut si s-a materializat foarte usor si foarte repede.
136 de autori care s-au oferit sa scrie despre ziua lor de 30 aprilie 2015.
Cate ganduri ... si cate perspective diferite, simultane, asupra aceluiasi "timp".
Am avut imboldul sa raspund acestei chemari :
"Una din zilele in care viata iti arata ca esti pe drumul tau, pentru ca simti bucurie, atunci cand faci ce faci. Si simti linistea implinirii cand ai terminat ce era de facut. Chiar daca asta inseamna zece minute de claritate dupa niste ore de framantari.
Multumim."
Lansarea cartii va fi pe 28 mai, la o luna de zile de la lansarea ideii, in Bucuresti, Crystal Palace Ballrooms, sala Viena, calea Rahovei 198 A, incepand cu ora 19.
Rezervarea locului se face prin e-mail la office@edituraascendent.ro
Pagina facebook a evenimentului :
https://www.facebook.com/events/1594574504154235/
Cartea poate fi comandata la : www.edituraascendent.ro
Multumim !
Anca Tautu
duminică, 17 mai 2015
Ce facem astazi ? Recapitulare inainte de Luna Noua.
Suntem impreuna aici si dincolo.
Un gand negandit, care s-a formulat singur zilele acestea si care a tot revenit, chiar daca eu aveam aceasta convingere deja, a functionarii omului alaturi si impreuna cu echipa lui energetica.
Dar, este un gand in ton cu vremurile care, ne invita din nou la resetarea conexiunii cu planurile subtile.
Incepem ultimul ciclu al fazelor Lunii inainte de solstitiul de vara, care va fi pe 21 iunie (intrarea Soarelui in Rac). Faza de Luna Noua, de luni 18 mai, in semnul Taur, gradul 27, ora 07:14 deschide o etapa de lucru cu planul mental in care putem face (sau putem declansa) progrese la care nici nu ne gandim acum.
Incheiem un ciclu al fazelor Lunii care a fost foarte zguduitor, la propriu si la figurat, nascut pe impulsul Lunii Noi in semnul Berbecului si accentuat de profunzimea Lunii Pline in semnul Scoprionului. Inainte dar si dupa Luna Plina in semnul Scorpionului foarte multi dintre noi am simtit o rascolire interioara profunda. Si acest lucru s-a simtit nu numai la nivel individual ci si la nivel planetar.
Unde ? Langa cel mai inalt varf muntos de pe Pamant.
Si intr-un loc al spiritualitatii curate, daca acceptam unele teorii despre energetica Pamantului.
Sigur ca apar semne de intrebare … au aparut chiar dupa primul cutremur din Nepal si, s-au inmultit dupa al treilea. Poate ca la un moment dat vom afla si vom intelege raspunsul la “de ce”-ul care bantuie mintea unora dintre noi.
In momentele extreme, Lumina lucreaza prin implicare pana la sacrificiu, nu prin amenintare.
Nu acesta ar fi mesajul Luminii – de a ne speria printr-un dezastru natural, intr-un loc al ei, al Luminii, ci de a face gestul suprem, in logica ei inalta, pentru o compensare energetica si prin declansarea raspandirii undelor compasiunii si iubirii … de unde ? din cel mai inalt punct al Pamantului.
Noi intelegem, cat lasa mintea inima sa inteleaga.
Dar simtim. Astfel ca pana la urma o sa si intelegem.
Fiecare avem locul nostru cel mai “inalt” in noi.
Fiecare dintre noi s-a cutremurat in acest ciclu al fazelor Lunii.
Daca nu ati observat inca, mai este timp, pana la Luna Noua si, mai apoi pana la solstitiul de vara. Si pana cand avem nevoie fiecare.
Dar daca ati observat, fiti putin atenti la ce ati simtit.
Este timpul potrivit sa demolam niste ingradiri interioare, pentru a construi noi conexiuni.
Poate fi timpul potrivit sa lasam sa cada niste ziduri, pentru a construi alte poduri.
In timpul acestor evenimente, am fost parte dintr-o experienta despre care am ales sa povestesc.
Chiar in ziua primului cutremur din Nepal, crucea unei troite din curtea unei prietene a luat foc – scandura verticala. Troita, modesta, exista de cativa ani, in curtea doamnei Eugenia care a avut imboldul de a o construi, cu deschidere catre drum (Horlesti, langa Iasi). Icoanele nu au luat foc. Doamna Eugenia fusese la troita cu un sfert de ora inainte fara un motiv anume si totul era in regula. Fiind prin preajma au observat imediat si au oprit focul.
Au trecut zilele si au tot incercat sa gaseasca mesteri sa refaca crucea si acoperisul usor avariat. N-au reusit sa gaseasca o varianta accesibila, financiar, astfel ca vineri 15 mai, sotul doamnei s-a apucat sa curete lemnul ars, pe nemancate, dupa rugaciune. Trecand oamnii pe drum, l-au atentionat ca pe scandura crucii au aparut niste forme, intre care un chip destul de clar. Sigur ca fiecare poate descifra ce poate sa vada. S-a oprit din lucru, deocamdata.
Eu am facut fotografiile - si cea cu lemnul ars si cea cu lemnul curatat.
O cunosc de zece ani pe doamna Eugenia, a trecut de saptezeci de ani si, este un lucrator cu Lumina, inca din copilarie, cu deschidere nativa catre planurile subtile, fara sa fi urmat vreo scoala speciala in acest sens.
Stiu ca totul s-a “intamplat” pur si simplu, cu mesaje si intelesuri pentru ea si pentru ceea ce are de facut.
Mesajele pe care le primim sunt frumoase chiar daca ne este greu sa acceptam logica cu care vin, uneori.
Sunt atatea nuante in care putem intelege fiecare mesaj cu care ne intalnim.
Fiecare dintre noi simte nuanta potrivita pentru sine, in fiecare moment.
Primul pas insa, este sa stabilim si sa stabilizam o conexiune cu planurile mai inalte, daca dorim sa le cunoastem si sa le folosim cunoasterea, pentru a trai mai frumos.
Daca n-am dezvoltat inca o astfel de conexiune, poate ar fi potrivit sa ne gandim la ce ar insemna asta.
Iar daca am dezvoltat deja o astfel de conexiune, ar putea fi un timp potrivit sa o ducem pe nivelul urmator, nivelul de lucru concret, adaptat deschiderii, dorintei si programului fiecaruia.
Intre timp, si mai ales acum, FOLOSITI-VA Lumina :) - acesta nu este un slogan ci un indemn cu aplicabilitate practica.
Folositi gandul acesta ca atunci cand folositi orice alt instrument, orice accesoriu din bucatarie de exemplu :) sau din trusa de scule. Singura diferenta este ca acest instrument –Lumina- poate fi (este) folosit in orice situatie si pentru orice sarcina de rezolvat – este un instrument multifunctional :)
Spor si succes !
Daca rezonezi cu modul in care este prezentata informatia pe blogul si pe site-ul Astro Mercur te invit in Comunitatea Astro Mercur, sa lucram impreuna cu influentele astrale, sa le folosim in construirea experientelor de viata, sa le folosim in adaptarea la fluxul sincronicitatilor prin care materializam realitatea. (grup on-line de dezvoltare personala)
duminică, 3 mai 2015
Ce facem astazi ? folosim Luna Plina
Faza de Luna Plina de luni 4 mai, cu Luna in Scorpion, gradul 14, ora 06:43, ar putea declansa un proces de sondare a subconstientului si de extragere a unor lucruri incomode care ar fi potrivit de constientizat si de lasat in urma. Trairile interioare ar putea fi foarte intense, rascolitoare.
Ar putea iesi la suprafata lucruri pe care le-am indesat adanc in sufletul nostru si la care ar fi potrivit sa ne uitam, acum. Putem descifra mai mult.
Saptamana viitoare ar putea fi foarte intensa la nivelul emotiilor care se nasc din trairea ambitiilor noastre.
In acelasi timp este posibil sa avem un indiciu asupra unui rezultat personal, pentru care am muncit si am facut mai ales un efort de transformare. Am ajuns sa facem efortul, pe nivelul maxim pe care il putem derula, acum.
Si asumarea acestui efort ne ofera acces la un potential de crestere extraordinar.
Avem oportunitatea si avem puterea de a face acest efort de transformare personala.
Alegerea de a face efortul declanseaza forta de regenerare necesara fiecaruia.
Starea de spirit de la Luna Plina ne arata si mai clar nevoia de a ne elibera de sub presiunea exterioara, pe care o pun ceilalti asupra noastra. Acest lucru ar insemna ca se manifesta presiunea mai puternic, sau poate ca doar o simtim noi mai intens, tocmai pentru a gasi forta si determinarea de a face o schimbare.
Pana la solstitiul de vara exersam din nou iesirea din tipare mentale, prin observare, constientizare si transformarea modului de a gandi.
O prima etapa o derulam pana la faza de Luna Noua de pe 18 mai, cand incheiem ciclul fazelor Lunii pe care l-am inceput la Luna Noua din semnul Berbecului.
Avem acum ocazia sa ne confruntam cu limitele pe care le mai avem, sa le observam-descifram intr-o noua lumina si intr-un nou inteles. Este posibil sa traversam situatii care sa ne ofere experienta dezamagirii, a deceptiei, dupa care sa intram in zona de judecare a experientei si a participantilor la lectie.
Este important sa oprim “gandirea mecanica” si sa iesim din dialogul care se deruleaza pe pilot automat.
“Dezamagirea” este doar un punct de vedere.
Dar este ingredientul care provoaca catre deschiderea mintii, catre largirea viziunii care accepta mai multe puncte de vedere.
Si astfel iesim dintr-un tipar mental.
Sau, iesim dintr-un anumit nivel al tiparului mental, urmand ca prin experienta dobandita sa recunoastem ulterior nivelul urmator, de care ne vom elibera intr-un alt moment de constientizare asumata.
Pana la solstitiul de vara avem ocazia sa ridicam comunicarea si interactiunea pe un nivel mai inalt, care este nivelul “urmator” in mod particular pentru fiecare dintre noi, nivelul de focalizare si de constientizare a puterii gandului.
Este important sa fim disponibili si sa ne asumam efortul.
Si este important sa nu facem comparatii – fiecare cu efortul propriu potrivit, pentru nivelul optim pe care il acceseaza acum.
Intram in faza de descrestere a Lunii pana la Luna Noua, care se va forma luni 18 mai, ora 07:14, pe gradul 27 in semnul Taur. Raman valabile recomandarile de pe pagina Fazele Lunii a acestui blog, unde se regaseste si modul de lucru cu energiile fazelor Lunii.
Intre timp, si mai ales acum, FOLOSITI-VA Lumina :) - acesta nu este un slogan ci un indemn cu aplicabilitate practica.
Folositi gandul acesta ca atunci cand folositi orice alt instrument, orice accesoriu din bucatarie de exemplu :) sau din trusa de scule. Singura diferenta este ca acest instrument –Lumina- poate fi (este) folosit in orice situatie si pentru orice sarcina de rezolvat – este un instrument multifunctional :)
Spor si succes !
Daca rezonezi cu modul in care este prezentata informatia pe blogul si pe site-ul Astro Mercur te invit in Comunitatea Astro Mercur, sa lucram impreuna cu influentele astrale, sa le folosim in construirea experientelor de viata, sa le folosim in adaptarea la fluxul sincronicitatilor prin care materializam realitatea. (grup on-line de dezvoltare personala)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)