joi, 29 decembrie 2011
Ce facem astazi ? Cum petrecem revelionul 2012?
Suntem in primul ciclu al fazelor lunii, de dupa solstitiul de
iarna.
Din punct de vedere energetic, traim un timp terestru de
organizare a programului pentru intreg anul care urmeaza.
Astazi se formeaza aspectul de sextil intre Soare si Luna,
acesta fiind un moment potrivit pentru a incepe un proiect nou, indiferent de
natura acestuia; este momentul in care putem face un prim pas concret, si ar fi
bine sa urmarim oportunitatile potrivite pentru dezvoltarea planurilor asupra
carora ne-am focalizat atentia la faza de Luna Noua, si sa verificam strategia
de realizare a acestor planuri. Putem valorifica cu succes anumite informatii
si avantaje, daca le vedem la timp.
De asemenea tot astazi se produce si conjunctia perfecta intre
Soare si Pluton. Prin efect cumulat al contextului astral, avem in fata o zi de
angajare toatala, profunda, pe un drum ales. Este suficient sa avem doar o
idee; nu toti vom face pasi vizibili si nici nu este potrivit sa fortam
lucrurile in acest sens. Importanta este starea interioara si convingerea,
credinta ca putem strabate drumul ales.
Efectul conjunctiei Soare –Pluton se manifesta si in noaptea
dintre ani, astfel ca dorintele precum si deciziile luate acum actioneaza ca
niste algoritmi foarte puternici. Tot atunci incepe sa se formeze faza primului
patrar, ceea ce poate genera o usoara tensiune, iar eventualele dificultati
intalnite ne arata daca ceva nu merge conform planului precum si ce anume avem
de corectat pentru a obtine rezultatul dorit.
Prin urmare, ar fi potrivit ca aceasata noapte a revelionului sa
ne gaseasca intr-o stare de liniste interioara, asupra careia sa ne concentram
atentia pentru a o mentine, indiferent de manifestarile exterioare. Acest lucru
ne va ajuta sa folosim constient puterea intentiilor noastre si, sa dirijam
astfel intreg potentialul creator pe care l-am integrat in structura noastra in
perioada eclipselor si a solstitiului,
pe direactia aleasa de fiecare dintre noi, la faza de Luna
Noua.
Acum intuitia functioneaza mai bine iar aspiratiile noastre ne
dau curajul sa depasim si sa realizam o adevarata revolutie personala. Declansam
acum o foarte mare capacitate de regenerare si orice schimbare se produce in
viata noastra, gasim forta de a depasi teama de necunoscut, prin transformari
profunde ale personalitatii. Este important sa avem rabdare, sa fim sinceri cu
noi insine, sa-i ascultam si pe ceilalti si, sa evitam/mediem conflictele.
Ne asteapta un an nou in care vom face pasi importanti pe drumul
ales si intr-un ritm din ce in ce mai rapid.
Sa ne bucuram de cine suntem, fiecare dintre noi si sa ne
amintim :
“Ca sa poti fi cine esti, desprinde-te de cine ai fost !”
Spor si succes !!!
si
La multi ani !
Instrumente astrologice - Planeta Jupiter
Dupa ce am analizat sistemul
nostru solar, Soarele
precum si planetele Mercur,
Venus
si Marte,
acum sa vedem ce inseamna pentru noi, locuitorii planetei Pamant, planeta Jupiter,
urmatoarea in ordinea departarii fata de Soare si guvernator al semnului Sagetator, pe care acesta l-a parasit pe 22 decembrie.
Punctul de vedere astronomic
:
Este a cincea planeta in ordinea
departarii de steaua centrala in jurul careia este organizat sistemul nostru
solar si, cea mai masiva dintre planete, avand un volum de peste o mie de ori
mai mare decat al Pamantului.
Este cel mai mare dintre gigantii gazosi
ai sistemului solar, care se roteste cu cea mai mare viteza, fata de miscarile
altor planete. Din acest motiv se produce o turtire la poli, rezultand o
diferenta vizibila intre diametrul ecuatorial si cel polar. De asemenea datorita
acestei rotiri rapide, exita furtuni continue iar norii atmosferici se
organizeaza in diferite zone de culoare si densitate.
Un element carcateristic acestei
planete este o uriasa pata rosie care se presupune a fi o furtuna ce dureaza de
peste 300 de ani terestri (de cand a fost observata prima data prin telescop).
Pamantenii au “vizitat” prima data planeta
Jupiter in anul 1973 cu Pioneer 10, apoi in anul 1979, prin intermediul sondelor spatiale Voyager. S-a descoperit
astfel ca si Jupiter este inconjurat de doua inele (nu numai Saturn) primul la
cca 60.000km deasupra atmosferei, foarte subtire (1km) format din particule
fine ce se considera ca provin din resturi sau ciocniri meteoritice.
Ulterior a fost trimisa sonda Galileo,
un vehicul spatial care a lansat catre Jupiter o sonda atmosferica in 1995, si
care a orbitat planeta timp de 7 ani iar la sfarsitul misiunii sale a fost
dirijat in atmosfera lui Jupiter transmitand informatii pretioase.
Alte repere caracteristice :
- Diametru – 143.056 km.
- Distanta medie pana la Soare – 774 mil km.
- Densitatea medie – 1,33 g/cm3.
- Temperatura la suprafata : -150°C.
- Gravitatia la suprafata : 2,64 (Pamant : 1).
- Perioada de rotatie in jurul axei – 9,8 ore terestre (o zi pe planeta Jupiter).
- Perioada de revolutie in jurul Soarelui – 11 ani si 315 zile terestre (un an pe planeta Jupiter).
- Viteza de deplasare (in miscarea de revolutie in jurul Soarelui) – cca 12,8km/s
- Compozitie : gaz si lichid ce formeaza o sfera imensa in jurul unui nucleu pietros foarte mic in comparatie ci dimensiunea planetei, dar aproximativ de doua ori mai mare decat Pamantul.
- Atmosfera : hidrogen (75%) si heliu, cu mici cantitati de sulf si fosfor, groasa de 1000 km, care se afla intr-o continua agitatie, eliberand caldura planetei.
- Sateliti : 16 dintre care cei mai mari sunt:
- Ganymede – cel mai mare satelit din sistemul solar, de marimea planetei Mercur;
- Callisto - 4900 km diametru;
- Io - 3642 km diametru (pe care exista vulcani activi);
- Europa - 3121 km diametru.
Punctul de vedere
astrologic :
Analiza astrologica a influentei
energetice a planetei Jupiter ne ajuta sa descifram modul in care nativul isi valorifica
posibilitatile de expansiune si cum foloseste acest instrument in procesul
propriei transformari.
Este o planeta traditionala (cunoscuta
si studiata din antichitate), lenta, impersonala - care prin aspectele
construite in tranzit ne ofera detalii referitoare la propria evolutie
spirituala si la conexiunile pe care le facem cu semenii nostri.
Jupiter exprima sansa providentiala,
protectia si, indica ghidul spiritual dar si puterea interioara a nativului, prin
caracteristicile semnului zodiacal in care se afla in harta natala. De
asemenea, arata pe ce directie se poate dezvolta din plin nativul, traind
gloria si fericirea, precum si modul de actiune pentru atingerea acestui scop.
Locul in care se afla Jupiter in
tema natala, reprezinta zona in care se manifesta aspectul spiritual al
nativului, intelepciunea sa, cunoasterea metafizica si, ne arata in ce mod isi
exprima si dezvolta acesta idealul sau filozofic, evolutiv. Acest loc din astrograma
ne indica tendintele sale spirituale precum si directia pe care se produce
influenta maxima a acestor tendinte, iar aspectele cu celelalte planete
nuanteaza modul in care nativul utilizeaza acest tip de energie, exprimandu-si
entuziasmul creator.
Jupiter reprezinta si optimismul, bucuria
sau moralitatea, astfel ca prin aspectele formate cu celelalte planete poate
descrie conceptul nativului privind manifestarea in planul fizic a acestor
stari interioare.
Simbolizeaza justitia divina, dreptatea,
legea, demnitarul dar si demnitatea, educatia, aspiratiile si spiritualitatea.
Impreuna cu semnul Sagetatorului si
cu casa a IX-a ofera indicii in legatura cu a doua casatorie.
Guverneaza semnului Sagetatorului
si casa a IX-a a unei astrograme, precum si ziua de joi a saptamanii. Marcheaza
varsta matura, inceputul ciclului de la 36 de ani.
Prin aspectele formate in tranzit, influenta
sa energetica declanseaza starea interioara necesara pentru a experimenta generozitatea,
compasiunea, interesul pt largirea viziunii si, aduce rasplata pentru
eforturile depuse in sensul elevarii spirituale. Situatiile pe care le provoaca
ne ajuta sa constientizam propria putere interioara si importanta acesteia in
cadrul procesului decizional, modul cum utilizam acest instrument al puterii si ce efecte anume producem.
Zonele anatomice sub influenta planetei
Jupiter : ficat, pancreas, vezica biliara, circulatia arteriala, soldurile.
Culoare : bleu
Metal : staniu
Ideograma (simbolul astrologic) : o semiluna (constiinta) care se sprijina pe bratul unei
cruci (materia) – simbol care ne poate arata deschiderea mentala si spirituala
a omului care, il poarta din planul fizic, material, catre profunzimile
constiintei sale, intelegand astfel necesitatea si importanta propriei evolutii.
Zona din harta natala pe care o
strabate Jupiter in tranzit, se bucura de sansa si expansiune; in acel sector
de viata primim un credit, un ajutor, incercam sa valorificam o oportunitate,
pe acea directie eforturile noastre primesc o recunoastere, realizam
ascensiunea, dar, tot acolo se poate produce si caderea daca nu folosim constient
si intelept ajutorul primit.
Miscarea aparent retrograda – Planeta Jupiter aflata in mers aparent retrograd la momentul nasterii
ne arata cum si in ce domeniu, nativul nu a folosit sau, a folosit in mod
gresit, in vietile anterioare, cunoasterea, legea si puterea, cum anume nativul
a abandonat un ideal religios (spiritual) si/sau s-a abatut de la drumul sau in
viata. De asemenea ne poate arata cum si-a construit nativul o karma pozitiva.
In tranzit, in perioadele sale de
retrogradare Jupiter ne ofera ocazia de a descoperi greselile pe care le facem
cu privire la semnificatiile pe care le are in propria tema natala. Acest lucru
se realizeaza prin reeditarea unor situatii in care noi repetam sau nu, anumite
greseli. Rolul acestor situatii este sa ne ajute sa observam greseala, sa
intelegem mecanismul care o genereaza si sa o evitam/corectam pe loc sau la
urmatoarea reluare a experientei – moment ce se produce de regula dupa
revenirea planetei in mers direct.
Putem evita repetarea unei greseli
sau putem corecta un rezultat nedorit, folosind influenta energetica a planetei
Jupiter, prin acceptarea diferentelor de opinii, prin automodelarea orgoliului,
manifestarea in echilibru a spiritului justitiar, invatand astfel onestitatea
si cunoasterea de sine. Este important sa nu practicam judecata si nici
autojudecata - in cealalta extrema, ceea ce ar provoca efecte foarte grave
asupra noastra, aratand ca lectia nu a fost invatata.
Cei care sunt preocupati de propria
evolutie spirituala pot folosi tranzitele planetei Jupiter peste zonele
importante ale astrogramei natale pentru a-si largi viziunea asupra vietii si
asupra procesului de evolutie in care sunt implicati si, pentru a depasi
barierele care le limiteaza expasiunea constiintei.
Spor si succes !!!
vineri, 23 decembrie 2011
Luna Noua in ajunul Craciunului – 24 decembrie 2011
Orice moment de Luna Noua ne ajuta sa ne reorientam
potentialul energetic. De data aceasta, intreg potentialul solstitiului
de iarna care, a cumulat mesajele celor doua eclipse (partiala de Soare si totala de Luna), asteapta sa-l angajam pe directia potrivita pentru fiecare dintre
noi.
Traim acum un moment foarte important, in care asezam
dorinta, motivatia si scopul nostru constient pe noul drum pe care l-am ales. Ritmurile
cosmice ne propun o sincronicitate pe care numai planul divin (energetic) ar fi
putut sa o potriveasca. Luna Noua ne
aseaza in bataia vantului astral potrivit, exact in momentul renasterii
spirituale simbolizat de sarbatoarea Craciunului. Si un impuls suplimentar ne
aduce planeta Jupiter care, pe 26 decembrie isi reia mersul direct amplificand
mesajul solstitiului. De asemenea, Jupiter incepe sa stabilizeze planul
financiar, greu incercat in ultima vreme si care, ne-a oferit tuturor
importante lectii de viata.
Altfel spus, in ajunul Craciunului facem toate reglajele
potrivite si necesare pentru a ne plasa apoi, exact in zilele de Craciun,
intreaga structura, renascuta, redefinita mental, emotional si spiritual, in
fluxurile energetice ale noului an cosmic simbolizat de solstitiul de iarna.
Ne-am pregatit pentru acest moment intreg anul 2011 si
lucrul acesta s-a vazut atat la nivel personal dar si la nivelul intregii
planete Pamant. S-au produs schimbari fundamentale in viata fiecaruia (chiar
daca nu le recunoastem sau nu le acceptam inca) iar la nivel planetar ne aflam
intr-o realitate pe care nu ar fi estimat-o nimeni inainte de Craciunul anului
trecut.
Acum, Luna Noua ne propune un potential creator foarte
mare, care ar fi potrivit sa se manifeste in sensul cresterii personale, astfel
incat ridicarea vibratiilor proprii sa ajute si sa insoteasca cresterea
vibratiei planetare.
Acest potential creator ne aliniaza pe fiecare dar si pe
toti, impreuna, la programul optim de viata (sau planul divin, voia lui
Dumnezeu, … sau cum doreste fiecare sa-l denumeasca). Este declansat prin
evenimente “surpriza” si determina
schimbari importante in viata curenta, in modul de viata obisnuit, cotidian. Pentru
fiecare dintre noi, acest potential actioneaza cu maximum de eficacitate daca
il folosim in acel sector de viata pe care il indica Luna Noua dupa cum se
pozitioneaza pe harta natala.
Vom depasi mai usor situatiile generatoare de schimbare
daca vom recunosate si vom exprima iubirea neconditionata si altruista. Este posibil
ca aceste cuvinte sa sune ciudat de impersonal si mai ales imposibil de aplicat
pentru unii dintre noi. Dar ele reprezinta criteriul de baza care va determina
construirea realitatii in noua etapa de existenta catre care ne poarta anul 2012.
Modul nostru de a gandi se aseaza acum pe noul tipar, dupa ce am
depasit pe parcursul anului, diferite faze de transformare. Intelegm acum
intr-o lumina noua felul in care percepem realitatea, identificam, redescoperim
propriul filtru si il reajustam in sensul armonizarii interactiunii pe orice directie.
Este posibil sa realizam acest lucru cu o anume incordare interioara, poate cu
un razboi al ideilor si chiar al cuvintelor, dar pana la urma intelegem rolul
mentalitatii de tip nou intr-o lume noua.
Procesul de transformare interioara
se deruleaza, in flux continuu, iar noi suntem parte din acest proces, fie ca
suntem sau nu suntem constienti de acest lucru. Dar putem participa constient
in acest proces, folosind influxurile astrale la momentul potrivit pentru
fiecare tip de situatie.
Cei care sunt preocupati de propria evolutie spirituala pot folosi
acest moment cu adevarat magic, pentru a se angaja deplin pe drumul ales pentru
ca, altfel, in continuare, experientele de viata ne vor propune alegerea si schimbarea fara de care nu mai
avem nici unde si nici cum sa inaintam.
Este momentul sa acordam intreaga noastra incredere sufletului
nostru si sa-i primim mesajul pregatit indelung, exact pentru aceasta perioada
minunata.
Intram in faza de crestere a Lunii si raman valabile in
continuare recomandarile ciclului fazelor
Lunii.
Spor si succes !!!
joi, 22 decembrie 2011
Capricornul si solstitiul de iarna 2011.
Astazi Soarele intra in semnul Capricornului si noi traim momentul solstitiului de iarna. Daca ne raportam la ritmurile cosmice, acum incepe noul an, in curgerea liniara a timpului, asa cum o cunoastem noi.
Contextul astral ne ajuta cu influentele energetice potrivite pentru a prelua si dezvolta din plin potentialul acestui sfarsit de an calendaristic.
Soarele colaboreaza ci toti greii zodiacului, si ne ofera experienta unei transformari profunde a personalitatii; nevoia de manifestare libera a celui ce suntem fiecare, se manifesta foarte puternic, generand chiar adevarate revolutii personale, ce pot restabili o noua ordine interioara. Este posibil sa nu fim constienti in totalitate de derularea acestor situatii, dar, simtim acum foarte intens, impulsul de a ne angaja pe o anume directie, de a ne implica concret in potrivirea lucrurilor. Realizam o transformare profunda cu efect pe termen lung, fie ca ne dam sau nu seama acum de acest lucru.
Aceste trairi interioare se deruleaza pe un fond de schimbari uneori bruste, rasturnari de situatii sau interventii neasteptate in cursul firesc al evenimentelor. Iar solutiile sunt intotdeauna in inima noastra. Este posibil ca prima reactie in fata provocarilor sa fie puternica si destabilizatoare, dar, lectia importanta este sa ne amintim ca orice situatie are o rezolvare optima pentru toti cei implicati, care ni se dezvaluie pe masura ce reusim sa transformam orice emotie negativa, prin iertare, in iubire, fara judecata si fara conditionari. Planetele Venus si Neptun, cele doua octave ale iubirii, ne ajuta in acest proces de transformare, daca alegem sa facem asta.
Dupa momentul solstitiului, la doua zile, urmeaza faza de Luna Noua in semnul Capricornului; aceste doua zile, chiar inainte de Craciun, reprezinta un timp al introspectiei, al limpezirii interioare, pentru a incepe noua etapa (noul ciclu lunar si noul an) in claritate mentala si in liniste sufleteasca.
Aceasta noua etapa este un nou inceput pentru fiecare dintre noi, intr-un fel sau altul, si pentru cei constienti dar si pentru cei care nu vad inca noul drum pe care pasesc deja. Traseul si ritmul de mers inainte depinde de bagajele fiecaruia. Este important ca macar acum, daca nu am facut-o deja, sa ne impacam cu trecutul, sa-l acceptam si sa-l transformam in intelepciune dobandita, sa ne eliberam de orice forma de negativitate care ar putea sa ne mai macine si, sa ascultam si sa avem incredere in mesajul sufletului. Suntem ghidati, indrumati, avem doar de facut alegerile potrivite si, sa le pastram in campul atentiei noastre.
Spor si succes !!!
luni, 19 decembrie 2011
Ce facem astazi ? 19-22 decembrie 2011
Incepem o saptamana
foarte dinamica in planul interior, ceea ce este foarte potrivit avand in
vedere ca sambata vin colindatorii. Evenimentele astrale ale saptamanii ne
pregatesc mintea, inima si sufletul pentru momentul Craciunului.
Ne miscam intr-o energie constructiva, care insa ne
transmite un imbold catre autodisciplina si responsabilitati noi. Este posibil acum
sa reusim o autolimitare a personalitatii si sa ne deschidem catre aspectul
spiritual al fiintei; este o perioada favorabila pentru a elimina mai usor
tendintele nepotrivite propriei evolutii; situatiile pe care le depasim ne
ajuta sa exersam profunzimea gandirii, responsabilitatea atitudinii si a
gesturilor noastre si sa devenim mai ancorati in realitatea proprie. Acum
demonstram rezistenta fizica si psihica, prin intelegerea rostului evenimentelor.
In acelasi timp se manifesta din plin imaginatia si
creativitatea, care determina in structurile noastre schimbari subtile. Aceasta
saptamana, care incheie postul
Craciunului si deci, pregatirea fiintei pentru marea sarbatoare, este o
perioada favorabila expansiunii spirituale si prin sau contextul astral; este
foarte important modul in care receptionam si decodificam acum, mesajul
sufletului.
Influentele astrale ale planetei
Venus ne ajuta acum sa intelegem mai bine rostul etapelor procesului de
schimbare si faza in care se afla fiecare dintre noi. Este posibil sa simtim un
imbold catre o analiza profunda a sentimentelor si a modului in care le
manifestam fata de toti oamenii din viata noastra dar si fata de tot ceea ce ne
inconjoara si, sa intelegem importanta constientizarii efectelor manifestarilor
noastre, pe termen lung.
Planul sentimental se poate deschide acum, mai usor
catre aspectul spiritual al fiintei; acum este un moment potrivit sa asezam la
baza tuturor dorintelor si aspiratiilor noastre o motivatie spirituala, de fapt
motivatia sufletului nostru, mult mai puternica si mai sanatoasa decat oricare
alta. Astfel reusim sa materializam mai usor si mai armonios orice dorinta,
pentru ca motivatia oricarui demers
determina derularea experientei.
Planeta Venus isi schimba regimul vibrational, parasind semnul
Capricornului si intrand in semnul Varsatorului, maine, marti 20 decembrie.
Este o schimbare foarte binevenita, in aceasta perioada, pentru ca ne va ajuta
sa interactionam mai deschis si mai frumos unii cu altii, vom percepe cu mai
multa acuratete starea de spirit a celor de langa noi, va creste interesul
pentru libertatea sociala, pentru manifestarea libera in relatii pe baza
respectului reciproc si a loialitatii.
Tot maine, marti 20 decembrie, ciclul fazelor Lunii
ne ofera o vibratie prielnica vietii afective si relatiilor din familie, lucru
potrivit acum inaintea sarbatorilor de iarna. In acelasi timp, este un moment
in care putem actiona mai puternic asupra subconstientului si, avand in vedere
toate celelalte influente astrale, realizam mai usor si mai constient pasii
necesari si potriviti in propriul proces al schimbarii.
De asemenea, maine este o zi de acceptare a rezultatelor
si a cursului evenimentelor precum si a modului in care am reusit sa ne punem
in practica planul, proiectul in a carui realizare ne-am implicat; in masura in
care suntem sinceri si deschisi catre sfaturi si sugestii, putem intelege cum
anume putem actiona mai eficace in continuare, in ciclul urmator al fazelor
lunii sau in derularea altor programe.
Ne revedem la solstitiul de iarna (22 decembrie) care,
potrivit ritmurilor naturii reprezinta inceputul noului an si care, va fi urmat
la doar doua zile, chiar in seara de ajun, de faza de Luna Noua In semnul
Capricornului, moment de maxima angajare pe drumul propriu fiecaruia dintre
noi, pentru anul care urmeaza.
Spor si succes !!!
miercuri, 14 decembrie 2011
Ce facem astazi? - 15 decembrie 2011
Astazi este un moment al concretizarilor, pe faza de
descrestere a Lunii, o zi in care se poate manifesta o influenta favorabila a
subconstientului in activitatea curenta; daca suntem deschisi catre procesul
intuitiv, putem dezvolta un inteles nou al derularii proiectelor noastre care,
ne va ajuta sa actionam mai bine in ciclul urmator.
Ne bucuram inca o saptamana de colaborarea foarte
constructiva Mercur-Uranus, dupa ce ambele planete au revenit la mersul direct,
Mercur incepand de ieri iar Uranus incepand chiar din ziua eclipsei totale de luna din 10 decembrie. Prin
urmare, avem acum, pe final de an si inainte de vacanta sarbatorilor de iarna,
o perioada in care putem gasi solutii ingenioase pe care le si putem aplica cu
succes.
Este posibil insa sa ne confruntam cu birocratia sau
alte cauze care sa produca intarzieri, astfel ca este important sa avem rabdare
si sa incercam sa actionam cu calm si intelepciune.
La sfarsitul saptamanii, sambata
spre duminica, ne confruntam cu al doilea patrar, din ciclul curent al fazelor Lunii. Din nou
rabdare si mult calm. Este posibil sa simtim o oarecare tensiune, pentru ca,
din tot ce facem, ceea ce nu se potriveste in mersul firesc al lucrurilor iese
la suprafata prin diferite situatii cu care ne confruntam. Prin urmare, tot ce
nu functioneaza optim acum, in cadrul planului (proiectului) la care lucram,
trebuie schimbat. Merita sa fim atenti si sa nu ne luptam cu nepotrivirile, ci
sa cautam cauza si sa luam decizii pentru a indrepta lucrurile in ciclul lunar
urmator.
Spor si succes !!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)