luni, 30 ianuarie 2012
Ce facem astazi ? Neptun in semnul Pestilor
30 ianuarie - 4 februarie 2012
Incepem o saptamana cu adevarat deosebita care,
marcheaza un moment important in viata noastra pe planeta Pamant. Suntem martorii
unui eveniment astronomic cu simboluri, efecte si concluzii de natura
astrologica foarte importante.
Planeta Neptun paraseste semnul Varsatorului pe 3
februarie si intra in semnul Pestilor.
Neptun a fost observat pentru prima data pe cerul
instelat de catre Pamanteni acum 166 de ani , cand era tot in semnul Pestilor. Anul
trecut, la inceputul lunii aprilie a
revenit din nou in Pesti, incheind
un ciclu neptunian ce s-a derulat de la momentul descoperii sale. Dar in iunie
2011 a intrat in mers aparent retrograd, pana in noiembrie 2011, cand, ajuns in semnul Varsatorului, si-a reluat mersul
direct, ajungand acum din nou in semnul Pestilor pe care nu-l va mai parasi, chiar
daca va intra din nou in mers aparent retrograd in iunie si, pe care il va tranzita
in urmatorii 14 ani.
Ce mesaj frumos ne-a adus Neptun, lasandu-se privit
pentru prima data chiar in domiciliul sau astrologic, semnul pe care il
guverneaza, zodia Pestilor.
La momentul acela prevestea o extindere a constiintei, redescoperirea semintei
divine interioare, o reconectare a omului la aspectul sau spiritual.
Si chiar asta s-a si intamplat, intre timp, cu foarte
mare suferinta, ce-i drept. Omenirea a trecut prin doua razboaie mondiale, a
cunoscut foamea si boala in formele cele mai neasteptate si, aparent de
neinteles. Universul ni l-a dat insa pe Rudolf Steiner si pe toti cei de dupa
el, care ne-au ajutat sa facem diferenta intre religie si spiritualitate. Si pana
la finalul ciclului, spiritualitatea a depasit nivelul conceptului religios,
integrand toate teoriile credintelor lumii.
Dar acum suntem pregatiti sa o luam de la capat, pe
urmatorul nivel al spiralei evolutive, cu increderea ca toata suferinta
omenirii din acest ciclu neptunian parcurs, s-a transformat in intelepciune. Avem
acum posibilitatea sa realizam un salt in dezvoltarea noastra spirituala, prin acceptarea
si experimentarea sacrului in viata de zi cu zi. Putem realiza acest lucru
astfel incat experienta dobandita deja sa ne ajute sa parasim calea suferintei
si sa traim noua etapa cu bucuria prezentei constiente in orice demers am face.
Acum 166 de ani Neptun ne-a atras pe toti intr-un proces
de transformare, orientandu-ne atentia catre interior, catre sufletul nostru ca
parte din noi. Pe intreg parcursul acestui ciclu neptunian ne-am redescoperit
ca fiinte spirituale si, ne-am reconectat mai mult sau mai putin inconstient,
la planul divin (energetic).
Acum incepem sa experimentam, constient, functia
spirituala (divina) a fiintei noastre.
Pana la urma lucrurile se potrivesc chiar si in logica
noastra, umana. Era normal sa-l vedem pe Neptun pentru prima data in semnul sau
de domiciliu astrologic (in Pesti) pentru a ne transmite influenta sa
energetica la capacitate maxima si astfel, sa facem fata tuturor incercarilor
ultimilor 150 de ani. Si era la fel de normal sa ajunga din nou in acelasi semn
ACUM, cand avem nevoie de tot ajutorul sau, din nou, aflandu-ne in pragul unei
noi etape a devenirii noastre.
Pentru ca suntem intr-un moment in care influenta
neptuniana in semnul Pestilor ne este de foarte mare folos. Influenta sa
energetica modelata pe caracteristicile semnului tranzitat, ne ofera ocazii
pentru a intelege si a vindeca suferinta sub orice forma si, pentru a cunoaste
si mai bine lumea spirituala; ne aseaza fata in fata cu valorile credintelor
noastre provocandu-ne sa redescoperim imposibilitatea de a cuantifica iubirea.
Cei care sunt preocupati de propria evolutie spirituala,
pot folosi acest tranzit pentru a-si antrena
si mai mult calitatile psihice si mediumnitatea, precum si pentru a dezvolta
cercetari oculte. Cei ce aleg lumina si calea sufletului experimenteaza din ce in
ce mai mult, mai usor si mai frumos procesul intuitiv, precum si inspiratia si
iubirea divina, iubirea la modul pur si simplu (neconditionata) pe orice directie,
fata de tot ce exista.
Nativii Pesti vor simti din plin indrumarea spirituala a lui Neptun, dar fiecare dintre noi va primi imboldul sau catre spiritualizarea vietii, cel putin in acel domeniu al hartii natale prin care se desfasoara acest tranzit.
Si pentru ca alaturi de Neptun se alfa si Chiron
de ceva vreme, formand un aspect de conjunctie pe termen lung, traim deja cu
totii un proces de vindecare interioara. Este posibil ca in continuare sa se dezvolte noi forme, inalte, de vindecare, bazate pe vindecarea
emotionala .
Marti ne confruntam cu primul patrar, care se
construieste pe faza
de crestere a Lunii. Este posibil sa se simta o usoara tensiune, iar
eventualele dificultati intalnite ne arata daca ceva nu merge conform planului
precum si ce anume avem de corectat pentru a obtine rezultatul dorit. Dificultatile pot sa apara si in familie,in
camin. Subconstientul poate sa fie in contradictie cu modul de actiune si
exprimare, ceea ce ar genera o lipsa a vointei precum si probleme emotionale. Este
important ca personalitatea sa fie receptiva la mesajul sufletului.
De asemenea se construieste deja opozitia intre planeta Venus
si planeta Marte
aflata in mers aparent retrograd, care se va produce la grad perfect joi. Acest
aspect poate sa ne aduca dinamism fizic si un moral bun, daca suntem in
rezonanta cu vibratiile inalte ale influentelor energetice. Altfel este posibil
sa avem parte de discutii, poate chiar dispute in relatiile afective, este
posibil sa se accentueze o hipersensibilitate. Este important ca in tot ceea ce
facem, forma de manifestare sa se adapteze motivatiei si sa slujeasca scopului
stabilit, asupra caruia ar fi potrivit sa ne focalizam in mod constant atentia.
Spor si succes !!!
vineri, 27 ianuarie 2012
Ce facem astazi ? 27-30 ianuarie 2012
Planeta Mercur |
Astazi planeta Mercur
paraseste semnul Capricornului intrand in semnul Varsatorului. Mintea noastra
se elibereaza de prejudecati, se stabilizeaza devenind mult mai obiectiva. Acum
putem dezvolta abilitatea de a vedea lucrurile mult mai clar si detasat, fiind
deschisi catre experiente de viata noi. Perceptiile devin mai profunde si putem
construi o viziune mai sintetica si originala a propriului viitor.
Aceasta schimbare de regim vibrational se realizeaza pe fondul unor
aspecte delicate pe care Mercur le construieste cu planetele Saturn
si Jupiter.
Este accentuat spiritul critic si orice manifestare nepotrivita a mentalului
sau a comunicarii va fi blocata de influenta energetica a planetei Saturn prin
diferite obstacole sau intarzieri. Este posibil sa intalnim o oportunitate de expansiune intelectuala ce
poate fi nevalorificata, datorita unei supraevaluari a acumularilor existente
deja.
In acelasi timp Mercur
interactioneaza si cu planeta Uranus (mentalul superior) dar in mod armonios. Astfel
ca gandim mai bine, original si independent, avand sanse sa eliminam confuzia
si sa evitam deciziile pripite.
Aceste influente se vor
manifesta mai puternic sambata 28 ianuarie, cand ne ajuta si luna cu o zi foarte
buna in ciclul
fazelor lunii, o zi in care putem incepe sa actionam. Ar fi bine sa urmarim oportunitatile potrivite
pentru dezvoltarea planurilor asupra carora ne-am focalizat atentia la faza de Luna
Noua, si sa verificam strategia de realizare a acestor planuri. Putem
valorifica cu succes anumite avantaje, daca le vedem la timp.
Prin urmare, astazi nefiind o zi favorabila
inceputurilor, lasati “actiunea” pe maine.
Planeta Marte |
Imediat dupa faza de
Luna Noua din 23 ianuarie, planeta Marte
in tranzit prin semnul Fecioarei a intrat in mers aparent retrograd (am
analizat deja ce inseamna retrogradarea
planetelor) si isi va relua mersul direct pe 15 aprilie, chiar in prima zi
de Pasti – pana atunci, vom reusi sa descifram intelesul acestui moment. In contextul
noilor energii cu care interactionam si pe care trebuie sa le asimilam in cursul
anului
2012, acest tranzit al planetei Marte ne este de foarte mare folos pentru
ca ne ajuta sa preluam acest aport energetic intr-un mod bine structurat si
organizat. De asemenea, influenta energetica a planetei Marte in Fecioara ne
ajuta sa ne disciplinam energia si sa o folosim cu atentie, eficace si
responsabil.
Timp de trei luni, prin
mersul sau aparent retrograd, planeta Marte ne atrage atentia asupra
motivatiilor noastre, asupra atitudinii precum si asupra modului prin care ne
exteriorizam dorintele si luptam pentru indeplinirea lor.
Este important ca intentia si motivatia oricarei actiuni sa fie
clar si constructiv formulate, deoarece intentia genereaza experienta, prin
punerea energiei in miscare, iar motivatia determina mersul aparent firesc sau
nefiresc al actiunii.
Prin urmare, la nivel individual, avem acest ragaz de trei luni
pentru a ne reconsidera motivatiile si pentru a reformula intentiile, acolo
unde este cazul, pe directia pe care ne-o arata Marte in tranzit pe harta
natala pentru fiiecare dintre noi. Astfel, reusim sa miscam energia in
sensul optim, al potentialului maxim, cu eficacitate maxima, si realizam ceea
ce am tot amanat sau am evitat, dar ar fi fost necesar sa facem.
La nivel de grup capata importanta activitatile in folosul
comunitatii si/sau in legatura cu sanatatea
si pamantul.
miercuri, 25 ianuarie 2012
Raspuns : Gabi - 25 ianuarie 2012 - despre problemele financiare
Modul in care tu iti castigi banii
depinde de viziunea ta asupra muncii tale si asupra modului in care intelegi
sa-i folosesti.
Lectia de viata cea mai importanta se refera la a invata sa iti
apreciezi munca si sa cheltuiesti banii in mod planificat si cu intelepciune.
De
asemenea, castigurile tale depind si de modul in care comunici cu ceilalti precum
si de adaptabilitatea gandirii tale la situatiile cu care te confrunti, dar,
focalizandu-ti atentia pe scopul tau final fara sa te abati de la drumul tau.
Eu cred ca esti o persoana foarte
creativa, in sensul practic. Este important sa descoperi aceasta creativitate –
daca nu ai facut deja acest lucru – pentru ca valorificand acest aspect al
fiintei tale, cresti si te simti un om implinit.
Anul trecut cred ca te-ai confruntat
cu lectii importante pe domeniul profesional si acest lucru daca nu s-a
manifestat inca, este foarte posibil sa se manifeste in urmatorii doi ani – va trebui
sa iti asumi responsabilitati si sa inveti sa colaborezi.
Daca deja s-au produs
evenimente in acest sens si nu le-ai acordat atentia cuvenita este posibil sa
te confrunti cu probleme de sanatate. Cred ca in acest sector din viata ta
exista oportunitatea producerii unor schimbari care ar genera lucruri frumoase
in legatura cu cariera ta, sau cu imaginea ta in ochii celorlalti, chiar daca
nu ar produce efecte directe sau spectaculoase din punct de vedere financiar.
Pana in iunie te confrunti cu situatii
care iti atrag atentia asupra felului in care muncesti si daca realizezi
schimbarea interioara potrivita, vei genera efecte benefice ulterioare in
legatura cu veniturile tale, care ar putea inregistra o crestere substantiala incepand
cu 2013.
Spor si succes !!!
marți, 24 ianuarie 2012
Despre astrologie in 2012
Foarte multi oameni asteapta de la astrolog informatii clare si
precise.
Si multi astrologi le si ofera.
Cele mai multe intrebari sunt insa in mod nepotrivit formulate.
De ce? Pentru ca transfera responsabilitatea deciziei de la cel care
intreaba catre cel care raspunde. Daca acesta raspunde asa cum se asteapta cel
care intreaba.
Daca acceptam ideea ca fiecare dintre noi este o structura energetica,
atunci este important sa intelegem ca parametrii nominali ai acestei constructii
s-au modificat radical in ultimii ani.
Ne-am transformat. Pur si simplu manualul de utilizare nu mai
corespunde iar cartile de medicina asteapta sa fie rescrise. Unii dintre noi
sunt constienti de aceste transformari, altii nu sunt. Unii simt schimbarea,
altii n-o simt.
Intre timp, structura umana a dezvoltat un potential creator imens. Ne-am
reactivat functia divina, creatoare, in stare constienta.
Prin urmare, este necesar sa punem intrebarile potrivite, indiferent
cui le adresam. Pentru ca puterea interioara, creatoare, urmeaza intentia mai
repede si mai puternic decat am fost obisnuiti vreodata.
Este important sa intelegem ca astrologia nu este numai un instrument
folosit in realizarea previziunilor, asa cum mult prea simplist o percep foarte
multi oameni. Sub aceasta forma si in acest scop nici nu o vom mai putea folosi
in foarte scurt timp, din moment ce devenim cu totii constienti de aspectul
creator al propriei fiinte.
Dar, procesul evolutiv continua.
Iar astrologia, abordata cu seriozitate si responsabilitate, este instrumentul
care ne arata sensul acestui proces evolutiv, individual si de grup, lectiile
de invatat si caile optime pentru fiecare.
Asadar, intrebarea potrivita contine decizia luata deja, precum si
motivatia. Si cauta calea si mijloacele potrivite pentru atingerea scopului.
Tema astrologica a solstitiului din iarna 2011 (ca moment de inceput de
ciclu anual) ne arata o interactiune multipla a planului mental cu celelalte
structuri - cu planul sentimental, cu
cel emotional, cu personalitatea, precum
si cu aspectul spiritual al fiintei umane. In acest an modul nostru de a “gandi”
se restructureaza din temelii, se reseteaza pe alte repere, cu intelesuri mult
mai profunde, intr-un sistem nou de referinta.
Astrologia fiind o stiinta mentala, trece ea insasi printr-un proces de
relocare a simbolismului pe care se bazeaza aceasta cunoastere, catre niveluri
vibrationale superioare. Este posibil sa patrundem noi intelesuri si sa
valorificam o cale noua de manifestare a cunoasterii astrologice, care sa
impleteasca din ce in ce mai intim simbolismul cu procesul intuitiv.
Astfel ca, este important ca utilizatorul de informatie astrologica, sa
devina constient de valoarea intrebarii sale, precum si de cum anume poate
folosi raspunsul pe care il primeste.
Spor si succes !!!
luni, 23 ianuarie 2012
2012 - si daca totusi se intampla ?
Am
primit link-ul de mai jos, a doua zi dupa ce exact, dar EXACT aceleasi
informatii le-am primit prin viu grai, de la o persoana draga mie si de maxima incredere.
In
ultimul an aceste informatii au circulat in felurite forme si pe
diferite canale ... intr-un mod foarte transant; subtil, aluziv, si printre randuri circula de
mult timp.
... astfel ca ... fiecare este liber sa aleaga daca si ce considera ca este adevarat.
Dar, ... daca totusi se intampla ?
spor si succes !!!
Luna Noua in Varsator – 23 ianuarie 2012.
Luni, 23 ianuarie 2012, se formeaza faza de
Luna Noua in semnul Varsatorului,
la 9,39 ora Romaniei. In sfarsit, suntem in fata liniei de “start”; ne pregatim
de ceva timp si, ne-am transformat interior, fiecare dupa cum am ales si dupa
cum am reusit.
Acum se pune in miscare mecanismul
schimbarii realitatii, fara sa mai avem vreun ragaz de gandire. Acest moment de Luna Noua marcheaza inceputul unui ciclu
lunar pe termen scurt precum si anual, pe termen lung, in care schimbarile
realizate pana acum, in structurile
noastre energetice, se vor manifesta in realitatea proprie a fiecaruia dintre
noi.
Este foarte posibil sa simtim imboldul si sa avem curajul
de a actiona, la momentul potrivit, in sensul realizarii schimbarilor necesare si/sau,
in sensul materializarii dorintelor noastre, deoarece influenta energetica a
conjunctiei Soare - Luna in Varsator interactioneaza armonios (oportun si
stimulativ) cu vibratia planetei Uranus din Berbec, care
este guvernator al Varsatorului.
Ar fi potrivit sa directionam acest impuls
energetic pe directia pe care am ales sa crestem in continuare si pe care, daca
nu am vazut-o inca foarte clar, ne-o arata acum Luna Noua prin pozitia pe care
o ocupa pe harta natala a fiecaruia dintre noi. In acel sector de viata reusim
sa valorificam oportunitatea pe care ne-o ofera in mod neasteptat Uranus, daca
avem disponibilitatea de a accepta si de a realiza o importanta schimbare a
personalitatii.
Momentul este favorabil reinoirilor dar acum energia
este minima, deci, inceputul se face prin planificare, prin gandirea
strategiei, largirea viziunii si plantarea semintei (a ideii). Luna ofera o
forta deosebita gandului si cuvantului, iar planul mental este foarte dinamic,
bine sustinut de influenta planetei Marte
si la fel de bine cenzurat de Saturn.
Astfel ca este important sa ne focalizam atentia asupra
planurilor constructive, este sanatos si foarte necesar ca mintea noastra sa
fie disciplinata si organizata in jurul scopului formulat. Orice gand si cuvant
nepotrivit genereaza un obstacol. Mai ales ca a doua zi dupa faza de Luna Noua
planeta Marte incepe mersul aparent retrograd in semnul Fecioarei, fiind inca
intr-o stransa interactiune, dinamica, cu Mecur.
Zona din harta natala tranzitata acum de Marte, ne
solicita o schimbare importanta de atitudine si de reformulare a motivatiilor
noastre, iar aspectele pe care le construieste cu pozitiile planetare natale ne
arata cum anume putem realiza acest lucru, in cel mai usor mod posibil. Lectia pe
care ne-o aduce Marte acum este foarte importanta, pentru ca tranzitul sau prin
semnul Fecioarei este deosebit, atipic, iar pe durata mersului sau retrograd
vom reusi sa vedem mai clar daca si unde am facut o eroare in dirijarea si
utilizarea energiilor fizice.
Cadrul energetic rezultat din interactiunea planetelor
lente sustine in continuare ideea de schimbare interioara si exterioara, in
viata cotidiana, prin revolutie personala si in masa, accentuandu-se nevoia de
liberatate de expresie. Iar mesajul fundamental ar putea fi, ca schimbarea unei
situatii se realizeaza prin schimbarea, mai intai, a viziunii asupra situatiei
respective.
Toate aceste influente energetice pot fi gestionate si
valorificate intr-un mod mai potrivit daca am dezvoltat o relatie sanatoasa cu
propriul interior. In continuare, experientele de viata ne vor ajuta sa ne
redescoperim adevarata valoare, cea a sufletului nostru, sa ne reconsideram
puterea interioara si sa ne oferim noua insine, atentia si pretuirea care sa ne
implineasca.
Intram in faza de crestere a Lunii si raman valabile in
continuare recomandarile ciclului fazelor Lunii.
Spor si succes !!!
vineri, 20 ianuarie 2012
Ce facem astazi ? 20-23 ianuarie 2012
Astazi Soarele paraseste semnul Capricornului
si isi schimba regimul vibrational intrand in semnul Varsatorului.
Pentru a intelege mai bine cum se deruleaza traficul
cosmic energetic revenim asupra unor repere astronomice si astrologice despre constelatii
si semne zodiacale.
Am analizat deja modul in care ne influenteaza din
punct de vedere energetic, pe noi
oamenii, tranzitul Soarelui prin semnul Varsatorului,
in urmatoarele treizeci de zile. Peste acest suflu nou pe care il transmite
Varsatorul, deschizandu-ne catre ceilalti si catre ceea ce ar putea insemna “noul”
in viata noastra, Soarele colaboreaza in continuare cu planetele grele ale
sistemului solar si ne accentueaza si mai mult nevoia de libertate, indrazneala;
este posibil ca tendinte extravagante sa ne perturbe perceptia realitatii, de
asemenea problemele financiare se pot acutiza.
Dar in acelasi timp, apare oportunitatea unor alternative in derularea programelor noastre,
sunt posibile schimbari interesante si deschideri catre noi posibilitati
nevazute inca. Planul mental este din ce in ce mai bine sustinut, gandim si
vorbim bine, iar trairile sentimental-afective ne propun constientizari
importante in legatura cu relatia de cuplu sau cu propria viziune asupra
acestei relatii .
Traversam ultimele zile
zile ale ciclului lunar curent si ne pregatin pentru faza de Luna Noua, care se
formeaza pe 23 ianuarie. Aceasta este o perioada de analiza a activitatilor
desfasurate, cu asimilarea rezulatatelor, intelegerea cauzelor care au generat
dificultati si constientizarea efectelor pe care le-am produs prin deciziile si
actiunile noastre. Acum eliberam mai usor orice forma de balast emotional si formulam
concluzii care ne ajuta in pregatirea urmatorului ciclu al fazelor
lunii.
Spor si succes !!!
joi, 19 ianuarie 2012
Instrumente astrologice - Planeta Saturn
Am ajuns la planeta inelelor, dupa ce am analizat sistemul
nostru solar, Soarele,
planetele personale Mercur,
Venus
si Marte,
precum si gigantul gazos Jupiter.
Acum sa vedem ce inseamna pentru noi, locuitorii planetei Pamant, planeta Saturn,
urmatoarea in ordinea departarii fata de Soare si guvernator al semnului
Capricorn, pe care Soarele inca il tranziteaza si pe care se pregateste sa-l
paraseasca maine seara.
Punctul de vedere astronomic
:
Este a sasea planeta in ordinea
departarii de steaua centrala in jurul careia este organizat sistemul nostru
solar si, cea mai spectaculoasa, avand un sistem inelar vizibil de pe Pamant
prin telescop, format din fragmente de gheata si roca. Galilei a fost primul
astronom care a descoperit inelele lui Saturn. Diametrul acestui sistem de
inele este de 480.000 km, iar grosimea este sub 100 m. Se pare ca exista mii de
inele separate de spatii goale, care au fost denumite diviziuni. Cea mai mare
este diviziunea lui Cassini, care are o grosime de 4700 km.
Este planeta cu cea mai mica densitate
si are cei mai multi sateliti (18), dintre toate planetele sistemului solar,
dar este a doua ca marime dupa Jupiter.
Axa de rotatie a lui Saturn este
inclinata astfel ca vizibilitatea inelelor difera in functie de pozitia
planetei pe orbita sa in jurul Soarelui.
Ca si Jupiter, are o miscare foarte
rapida in jurul axei proprii, aproximativ 10 ore terestre, ceea ce determina o
turtire puternica la poli. Si, tot ca si Jupiter, radiaza caldura, de trei ori
mai multa decat primeste de la Soare (mai mult decat Jupiter).
Planeta este acoperita de un strat
gros de nori care se organizeaza in benzi diferit colorate in functie de
temperatura. Au fost observate furtuni care se intind pe suprafete gigantice,
pana la 8.000 km in diametru, in interiorul carora vantul atinge pana la 500 km/h.
Pamantenii au “vizitat” pentru prima
data planeta Santurn cu sonda Pioneer 11, lansata in anul 1973. Aceasta sonda a
trecut pe langa Saturn la 13.000km deasupra norilor in anul 1979.
Apoi sonda Voyager 1 a trecut in 1980
la 64.000km deasupra norilor.
In 1981 Voyager 2 a trecut la 41.000km
distanta de planeta si dupa ce a studiat si pe Jupiter, Uranus si Neptun, a
ramas in continuare in misiune.
Sonda Cassini-Huygens a intrat pe
orbita in jurul lui Saturn pe 1 iulie 2004. Initial misiunea sa era stabilita pana
in 2008 dar, a fost prelungita mai intai pana in septembrie 2010 si apoi
din nou pana in anul 2017, pentru a studia un ciclu complet al anotimpurilor pe
planeta inelelor.
Astronomii studiaza sistemul inelar al
lui Saturn, mai ales pentru ca ei considera ca seamana foarte bine cu discul
solar din care s-a format sistemul nostru solar. Astfel se pot descoperi
lucruri noi cu privire la formarea si evolutia planetelor si a sistemelor
solare in galaxia noastra si in intregul univers.
Alte repere caracteristice :
- Diametru – 119.840 km.
- Distanta medie pana la Soare – 1.419 mil km.
- Densitatea medie – 0,7 g/cm3.
- Temperatura la suprafata : -290°C.
- Gravitatia la suprafata : 1,16 (Pamant : 1).
- Perioada de rotatie in jurul axei – 10,2 ore terestre (o zi pe planeta Saturn).
- Perioada de revolutie in jurul Soarelui – 29,5 ani terestri (un an pe planeta Saturn).
- Viteza de deplasare (in miscarea de revolutie in jurul Soarelui) – cca 9,6km/s
- Compozitie : un nucleu de roca, in jurul caruia se afla straturi de hidrogen in trei stari diferite : metalica, lichida si gazoasa.
- Atmosfera : hidrogen si heliu, cu mici urme de metan, apa, amoniac şi roci.
- Sateliti : 18 dintre care cei mai deosebiti sunt:
- Titan – 5.150 km diametru, cel mai mare; singurul satelit din sistemul solar cu atmosfera densa formata din azot; este mai mare decat planeta Mercur.
- Enceladus - 500 km diametru; de pe acest satelit sunt aruncate in spatiu cantitati imense de gheata si apa.
- Iapetus - 1440 km diametru care are o emisfera intunecata si cealalta stralucitoare, ca de zapada.
Punctul de vedere
astrologic :
Analiza astrologica a influentei
energetice a planetei Saturn ne arata lectia de viata cea mai importanta a
nativului, cu care acesta se intalneste in repetate randuri in cursul vietii
sale, in situatii care refac acelasi context dar in conditii diferite de
abordare si dificultate. De asemenea aceasta analiza ne ajuta sa descifram modul
in care nativul valorifica oportunitatile de a invata aceasta lectie precum si
cum foloseste acest instrument in procesul propriei transformari.
Este o planeta traditionala (cunoscuta
si studiata din antichitate), lenta, impersonala - care prin aspectele
construite in tranzit ne ofera detalii referitoare la propria evolutie
spirituala si la modul in care ne asumam propriul destin precum si modul in
care ne implicam in construirea experientelor de viata.
Saturn exprima valoarea si sensul
timpului, ca ragaz pentru invatarea lectiilor de viata si, indica principalul
test al personalitatii nativului prin caracteristicile semnului zodiacal in
care se afla in tema natala. De asemenea, arata pe ce directie se manifesta
experienta testului, prin casa pe care o ocupa planeta in horoscop precum si modul
de actiune prin care nativul incearca sa depaseasca acest test.
Locul in care se afla Saturn in tema
natala, reprezinta zona in care se cere in primul rand atingerea si mentinerea echilibrului
energetic, este domeniul de viata in care este necesara dezvoltarea disciplinei
si a puterii de a depasi obstacole. Este directia pe care nativul va experimenta
rabdarea, rezistenta fizica si psihica, si ne arata in ce mod isi exprima si
dezvolta acesta tenacitatea in fata testelor si a suferintei.
Acest loc din astrograma
ne indica tendintele sale evolutive precum si directia pe care se produce
influenta maxima a acestor tendinte, iar aspectele cu celelalte planete
nuanteaza modul in care nativul utilizeaza acest tip de energie, realizand
detasarea si dezinhibitiile necesare pentru a-si invata lectiile.
Saturn reprezinta si un factor
important in dezvoltarea carierei, astfel ca prin aspectele formate cu celelalte
planete poate descrie conceptul nativului privind manifestarea sa in planul social,
si cum anume si pe ce directie ar putea acesta sa construiasca, in modul cel
mai potrivit, ceva durabil si valoros.
Simbolizeaza eruditia, intelepciunea si
elevarea, dar si intarzierea si caderea, responsabilitatea si ambitia, dar si
blocajul, organizarea, datoria si efortul, dar si limita, pesimismul si
raceala, distantantarea. Folosita constructiv, energia saturniana aduce putere
de concentrare, o profunzime a gandirii si un spirit econom.
Pozitia planetei Saturn in astrograma
ofera indicii cu privire la valorificarea, in cel mai potrivit mod a timpului, precum
si a tuturor resurselor nativului, in procesul propriu de evolutie.
Saturn guverneaza semnului Capricornului
si casa a X-a a unei astrograme, precum si ziua de sambata a saptamanii.
Marcheaza varsta matura, inceputul ciclului de la 56-59 de ani.
Prin aspectele formate in tranzit, influenta
sa energetica declanseaza starea interioara necesara pentru a stopa involutia
datorata greselilor sau alegerilor gresite si, daca ne invatam lectiile ne rasplateste
prin forta spirituala si tarie de
caracter, ca urmare a eliminarii blocajelor si a curgerii libere a energiilor
saturniene.
Situatiile pe care le provoaca ne
ajuta sa ne extindem viziunea asupra lumii, a comunitatii, sa dezvoltam o
intelegere superioara si profunda a realitatii prin debarasarea de prejudecati
si prin depasirea limitelor pe care tot noi ni le-am stabilit. Toate acestea ar
conduce la o noua forma de expresie de sine si la un nou mod de utilizare a
acestui instrument.
Zonele anatomice sub influenta planetei
Saturn : scheletul, pielea, genunchii, urechile, dintii, unghiile,
Culoare : negru
Metal : plumb
Ideograma (simbolul astrologic) : o
cruce (materia) desupra unei semiliuni (constiinta) ce coboara spre interior
iar pe final iese catre exterior – simbol care ne poate arata calea catre
interiorul fiintei, acolo unde omul gaseste indrumarea si sprijinul necesar
inaintea oricarei actiuni, intelegand astfel necesitatea si importanta desavarsirii
constiintei de sine.
Zona din harta natala pe care o
strabate Saturn in tranzit, trece prin proba tariei de caracter; in acel sector
de viata ni se testeaza valorile acumulate prin experientele de viata aduse de
influentele energetice a planetelor personale.Pe acea directie eforturile
noastre ne ajuta sa vedem realitatea fara filtrul judecatii si al
prejudecatilor. Iar acceptarea schimbarilor ne va ajuta sa realizam o
expansiune de constiinta, o redefinire a propriilor principii de viata.
Miscarea aparent retrograda – Planeta Saturn
aflata in mers
aparent retrograd la momentul nasterii ne arata cum si in ce domeniu,
nativul a facut acelasi tip de greseala pe parcursul mai multor existente. Daca
invatam lectia reusim sa deblocam un potential evolutiv foate important, avand
acces, prin procesul intuitiv, la cunostintele (intelepciunea) din memoria
vietilor anterioare. Refuzul de a asimila lectia de viata conduce la reeditarea
experientelor necesare invatarii, in conditii din ce in ce mai grele.
In tranzit, in perioadele sale de
retrogradare Saturn ne ofera ocazia de a descoperi greselile pe care le facem
cu privire la semnificatiile pe care le are in propria tema natala, in corelare
cu semnificatia zonei din astrograma tranzitate (semn si casa). Acest lucru se
realizeaza prin reeditarea unor situatii in care noi am facut anumite greseli.
Rolul acestor situatii este sa ne ajute sa observam greseala, sa intelegem
mecanismul care o genereaza si sa o evitam/corectam pe loc sau la urmatoarea
reluare a experientei – moment ce se produce de regula dupa revenirea planetei
in mers direct.
Putem evita repetarea unei greseli sau
putem corecta un rezultat nedorit, folosind influenta energetica a planetei Saturn,
prin acceptarea schimbarii pe care aceasta o aduce, prin acceptarea
constrangerilor care de fapt compenseaza diferite datorii (inclusiv din alte
vieti), prin manifestarea rabdarii si a tenacitatii, asumarea
responsabilitatilor, prin disciplina si maturitate.
Cei care sunt preocupati de propria
evolutie spirituala pot folosi tranzitele planetei Saturn peste zonele
importante ale astrogramei natale pentru a-si dezvolta increderea in sine
insusi, prin intelegerea rostului constrangerilor fara a regreta restrictia la
care sunt supusi, dar folosind-o pentru a-si largi viziunea asupra propriei
evolutii precum si pentru a redescoperi constiinta colectiva.
luni, 16 ianuarie 2012
Ce facem astazi ? 16-20 ianuarie 2012
Incepem saptamana sub influenta patrarului pe
faza de descrestere a Lunii.
Este posibil sa simtim o oarecare tensiune, pentru ca,
din tot ce facem, ceea ce nu se potriveste in mersul firesc al lucrurilor iese
la suprafata prin diferite situatii cu care ne confruntam. Prin urmare, tot ce
nu functioneaza optim acum, in cadrul planului (proiectului) la care lucram, poate
fi schimbat. Merita sa fim atenti si sa nu ne luptam cu nepotrivirile, ci sa
cautam cauza si sa luam decizii pentru a indrepta lucrurile, acum precum si in
ciclul lunar urmator.
In cursul acestei saptamani Soarele
isi va schimba regimul vibrational si in acelasi timp realizeaza aspecte
astrale cu planetele lente. Astfel, a inceput deja sa formeze aspecte tensionate
cu planeta Saturn si cu Jupiter,
care pot sa genereze diferite obstacole; accentueaza indrazneala, curajul de
asumare a riscului, nevoia de libertate, eventual probleme de natura legislativa,
financiare sau in legatura cu deplasarile.
Aceasta stare va atinge un maxim de manifestare
duminica, 22 ianuarie, dar este usor amplificata de influenta pe care ne-o
ofera Venus
prin colaborarea sa cu Pluton. Este posibil sa traim sentimente intense, o revolutie
interioara, care sa ne poarte catre o renastere personala; este posibil sa
identificam cu luciditate anumite blocaje emotionale si sa realizam constientizarea
lor. Insa, prin aspectele pe care le construieste inca de saptamana
trecuta, Venus ne ajuta sa ne deschidem inima si sa percepem situatiile cu
care ne confruntam cu mai multa intelegere dar cu dorinta de a face schimbarile
necesare..
Miercuri avem o zi in care putem
actiona mai puternic asupra subconstientului; este un moment de acceptare a
rezultatelor obtinute si a cursului evenimentelor, precum si a modului in care
am reusit sa ne punem in practica planul, proiectul in a carui realizare ne-am
implicat; in masura in care suntem sinceri si deschisi catre sfaturi si
sugestii, putem intelege cum anume sa actionam mai eficace in continuare, in
ciclul urmator al fazelor lunii sau in derularea altor programe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)