joi, 1 noiembrie 2018
Tema pentru acasa - Atelier Luna Noua in Scorpion
Avem si o
tema pentru acasa pentru Atelierul de luni 5 noiembrie.
Temele nu sunt obligatorii, dar
va pot fi de folos, chiar daca nu participati la atelier in nici una din cele
doua variante – la sala sau in varianta audio. La sala discutam pe marginea
experientelor pe care le derulati in cadrul “temelor”
si, acest lucru poate fi de folos si celor care opteaza pentru varianta audio. Puteti face si un raport scris
:) daca va ajuta, doar ca sa vedeti
lucrurile mai limpede.
De data aceasta tema presupune o
analiza in doua “nuante energetice”.
1.Ce schimbari majore (observati
acum ca)ati facut, in ultimul an, in modul in care va uitati la o experienta
(sau la mai multe). Eventual, referitor la domeniul de viata gazduit de semnul Sagetatorului,
dar nu neaparat.
Sau, poate ca schimbarile sunt
subtile si, le observati acum – de fapt le veti realiza deplin in timpul retrogradarii
planetei Mercur (17 noiembrie – 6 decembrie) si, le veti vedea mai clar, in
faza a treia a ciclului retrogradarii planetei Mercur (decembrie).
2.Va indemn sa reevaluati
perioada iulie – august cand a avut loc ciclul anterior al retrogradarii
planetei Mercur, in semnul Leului, cand Mercur a colaborat cu Jupiter printr-o
cuadratura, in trei pasi. Acum, cele doua planete realizeaza conjunctia, tot in
trei pasi, primul in Scorpion si urmatorii in Sagetator.
Am inceput ciclul anual (la
solstitiul de iarna 2017) cu un ciclu al retrogradarii planetei Mercur in
semnul Sagetatorului. Acum, incheiem ciclul anual in incepem un ciclu nou, tot
cu miscare retrograda a planetei Mercur in Sagetator.
Anul trecut, la jumatatea lunii
octombrie traiam prima conjunctie Mercur-Jupiter, pe primul grad al
Scorpionului.
Acum
o traim pe a doua, pe final de Scorpion. Mercur va mai face de doua ori
conjunctie cu Jupiter in acest ciclu al retrogradarii, dar in Sagetator, pe
gradul 5 si apoi pe gradul 9. Incheiem un ciclu Jupiter –Mercur derulat in
energia Scorpionului si incepem un ciclu nou, in energia Sagetatorului.
Dupa cum
v-am indemnat, poate faceti o evaluare a ciclului Jupiter – Mercur pe care il
incheiem acum. Poate va ajuta niste
repere in timp :
Conjunctia
: 18 octombrie 2017
Cuadratura
1 : 14 februarie 2018
Opozitia
: 23 mai 2018
Cuadratura
2 : 9 iulie/11 august/28 august
Conjunctia :
29 octombrie/27 noimebrie/21 decembrie.
Cumva,
mintea voastra s-a deschis, pe o directie sau, poate pe mai multe :)
Observarea si
constientizarea va creste increderea. Si curajul.
Mai vorbim
luni.
Indemnul
este valabil si pentru cei care opteaza pentru varianta audio a atelierului –
pana la momentul ascultarii, rezolvati temele pentru acasa.
Inscrierea
pentru participarea la acest atelier, la sala, se face pana duminica seara, 4
noiembrie, prin formularul dedicat solicitarilor
de servicii Astro Mercur, cu completarea datelor necesare pentru a putea
intocmi materialele de lucru:
Cei care au mai participat la
@Atelier Astro Mercur se pot inscrie prin mesaj transmis pe orice cale – aici,
mail sau telefon.
Este important sa primiti un
mesaj de confirmare a inscrierii.
Detalii despre varianta audio a
atelierului inclusiv “oferta pachet
atelier” :
Fisierul si materialele de lucru
vor fi transmise in seara atelierului. Impreuna cu materialele atelierului
(harti si inregistrare) este transmisa si o descriere a modului de lucru, cu
informatiile necesare pentru a putea urmari prezentarea (fisier audio separat).
Detalii despre tematica si modul
de derulare a atelierului :
Spor maxim intre timp.
sâmbătă, 27 octombrie 2018
Atelierul Astro Mercur – Luna Nouă în Scorpion 2018
Vom incepe un ciclu nou al fazelor Lunii pe 7 noiembrie cu Luna Noua in
semnul Scorpionului, un ciclu cu multe schimbari de regim vibrational.
Planeta Jupiter va intra in semnul Sagetatorului.
Planeta Neptun va reveni in mers direct.
Vom trai trei saptamani cu Mercur retrograd, dupa ce Venus va reveni in
mers direct.
Un timp al cercetarii si reorganizarii interioare.
Va invit la Atelier Astro Mercur, luni 5 noiembrie, de la ora 17:30 la
Hotel Eden, sau in varianta audio, sa descifram impreuna oportunitatile pe care
ni le aduce acest ciclu, precum si exercitiile pe care le-am putea avea de
rezolvat.
Vom avea si doua teme pentru acasa, care nu sunt obligatorii dar care,
va pot fi de folos pentru a intelege sensul unor experiente si modul in care le
putem valorifica.
Atelierul se adreseaza tuturor, cunoscatori sau necunoscatori ai teoriei
astrologice.
La fiecare intalnire prezentam foarte scurt si concis informatiile de
baza necesare pentru a intelege mecanismul indrumarii astrologice. Invatam sa
ne orientam pe o astrograma.
Fiecare
participant urmareste explicatiile pe harta natala proprie. Setul de materiale
de lucru mai cuprinde harta Lunii Noi, harta Lunii Pline, centralizatorul cu
informatii despre planete, semne si case astrologice
Dinamica
aspectelor astrale este astfel prezentata incat este accesibila si celor care
nu cunosc teoria astrologica.
Va invitam la sala de conferinte
a hotelului EDEN :
Luni, 5 noiembrie 2018,
17:30 - 20:00, cu prelungiri
eventual, daca este cazul.
Participare – 50 lei.
Participantii la intalnire au
acces gratuit la inregistrarea audio a atelierului.
Inscrieri pentru participarea la sala se fac pana duminica 4 noiembrie,
spre seara.
Pentru cei care participa pentru prima data, prin formularul dedicat, cu
completarea datelor necesare pentru a putea intocmi materialele de lucru:
Sau prin mesaj, mail, telefon, sau aici in reteaua Facebook, pentru cei
care au mai participat si la alte ateliere.
Inscrierea
va fi confirmata. In cazul in care nu primiti un raspuns de confirmare va rugam
sa reveniti pentru transmiterea datelor personale.
Pentru cei care nu sunt din Iasi
sau care nu se potrivesc in programul atelierului, este disponibila si varianta
audio a intalnirii. Solicitarea variantei audio se poate face oricand, aceasta fiind
disponibila dupa sustinerea atelierului.
Detalii despre varianta audio a atelierului Astro Mercur, inclusiv
“oferta pachet atelier” :
Fisierul si materialele de lucru vor fi transmise in seara atelierului.
Impreuna cu materialele atelierului (harti si inregistrare) este transmisa si o
descriere a modului de lucru, cu informatiile necesare pentru a putea urmari
prezentarea (fisier audio separat).
Avem si o tema pentru acasa :) pe care o gasiti aici :
https://astromercur.blogspot.com/2018/11/tema-pentru-acasa-atelier-luna-noua-in.html .
Avem si o tema pentru acasa :) pe care o gasiti aici :
https://astromercur.blogspot.com/2018/11/tema-pentru-acasa-atelier-luna-noua-in.html .
Pentru cei interesati, in ultima jumatate de ora a programului
dezvoltam o sectiune a atelierului privind utilizarea practica a informatiei astrologice,
avand in vedere si alte chestiuni care pot sa nu aiba legatura cu contextul
astral al ciclului curent. Intreg atelierul prezinta utilitatea practica a
informatiei astrologice dar, ne rezervam jumatate de ora in care putem aborda
orice subiect, dupa cum apar intrebarile, chiar si in afara tematicii anuntate.
Cei care solicita varianta audio
inainte de intalnire, pot transmite intrebari la care vor primi raspuns in
cadrul atelierului.
De aseamenea, exista grupul Atelier Astro Mercur -
Bazele CGA (cultura generala astrologica) la care se pot alatura cei care
au participat cel puin la un atelier Astro Mercur, fie la sala, fie solicitand
varianta audio. Acest spatiu ofera posibilitatea
de a dezvolta ideile abordate la ateliere, de a continua discutiile si de a va
raspunde la intrebari, in masura in care doriti acest lucru.
Scopul atelierului este sa
identificam pe harta natala, sectoarele de viata stimulate precum si in ce mod
sunt acestea stimulate, de faza de Luna Noua precum si, de dinamica ciclului pe
care il traversam.
Ne propunem sa vedem ce
instrumente putem folosi, cu spor maxim, ca sa participam activ in procesul de
crestere personala.
Ne propunem sa descifram
potentialul disponibil, astfel incat, sa-l folosim constrctiv.
Prin urmare pot participa la
atelier si cei care stiu precum si cei care nu stiu teoria astrologica.
La fiecare atelier reluam pe
scurt modul de citire a hartii. Interpretarea este rezultatul studiului si
experientei. Dar a sti sa citim harta ne ajuta sa urmarim dinamica ciclului si,
sa folosim acest mecanism, daca intelegem cum functineaza – si asta facem la
atelier, urmarim si descifram mecanismul interactiunilor energetice, in fluxul
dinamicii contextului astral.
Atelierele se organizeaza
inainte de faza de Luna Noua, sau cel tarziu in ziua Lunii Noi, tocmai pentru a
putea sa formulam concluzii in legatura cu ciclul care se incheie (indiferent
daca participantii au fost sau nu prezenti la atelierul anterior) si, pentru a
ne putea pregati, fiecare in linistea proprie, pentru ciclul urmator.
Urmarim inlantuirea ciclurilor
fazelor Lunii, precum si a ciclurilor planetare, in schema larga astrala, cu
particularizari pe segmente scurte, medii si lungi, de timp.
Ritmurile astrale se impletesc
intr-o logica mai inalta si, noi traim in aceasta colaborare a fluxurilor
energetice. Ne putem zbate in curgerea energetica sau, ne putem potrivi ritmul
propriu in succesiunea ritmurilor cosmice.
In cadrul
Atelierului Astro Mercur ne propunem sa intelegem si sa folosim colaborarea
energiilor planetare astfel incat sa participam, activ si constient, la
construirea fluxului sincronicitatilor cu care, operam fiecare dintre noi.
Spor maxim intre timp.
marți, 23 octombrie 2018
Ce facem astazi? - despre alegerile momentului
Suntem la jumatatea ciclului pe care l-am inceput cu faza de Luna Noua in Balanta, un ciclu care ne-a adus exercitii relationale, poate chiar in cele mai neasteptate nuante.
De asemenea, este posibil sa se simta si o presiune in experientele care cer schimbari, reorientari, abordari noi.
Schimbarea este un exercitiu care se deruleaza in flux continuu, mai mult sau mai putin vizibil pe diferite segmente de timp. Fara pauza :) mereu, in anumite ritmuri, in curgerea diferitelor cicluri, traim faze ale schimbarii. Unele sunt mai intense, mai rapide, mai vizibile, altele curg mai lent.
Va indemn sa revedeti luna aprilie cand, am trait ultima faza de Luna Noua in Berbec cu planeta Uranus in Berbec (16 aprilie), cu Soarele si Luna in conjunctie (stransa) cu Uranus. Luna Plina a acestui ciclu va fi in conjunctie cu Uranus, la fel de stransa. Atunci am inceput ultimul ciclu Soare – Uranus in semnul Berbec si, acum suntem la jumatatea acestui ciclu, in conditiile in care Uranus revine, retrograd in Berbec (6 noiembrie), chiar cand se perfecteaza cuadratura la axa Nodurilor Lunare.
Avem acum posibilitatea de a ne reorganiza, de a ne repozitiona in planurile noastre, in experientele noastre, pe drumul nostru. Un astfel de context astral ne arata ce ar fi de reevaluat, de ales altfel, sau de repotrivit alegerile.
Este posibil ca cei care s-au impotrivit schimbarilor sa simta o presiune mai puternica.
Situatiile care se construiesc aduc claritate iar presiunea maxima ne ajuta sa vedem.
Poate ar fi potrivit sa nu ne grabim, acum.
Frumusetea mecanismelor astrologice consta si in faptul ca, avem la dispozitie etape de lucru, cu nuante diferite ale implicarii personale. Acum ar putea fi timpul potrivit observarii.
Este important sa facem alegeri, cand simtim sa facem asta.
Este la fel de important sa punem in aplicare alegerea, la timpul potrivit, in modul potrivit.
Ar putea fi acum timpul potrivit pentru alegerile pe care le facem in interior, de tipul “eu cu mine”. Astfel, oferiti mediului energetic posibilitatea de a va transmite indicii.
In continuare ne-ar fi de folos sa fim disponibili sa lucram cu deciziile luate acum.
Riscul, ar fi acum, sa alegem nepotrivit si, sa ne grabim sa materializam nepotrivit.
Avem la dispozitie toata toamna si chiar iarna, pana la finalul anului, sa ne adaptam la ceea ce primim ca indrumare si, sa ajustam continuu alegerile cu care lucram.
Pana in ianuarie, calatorim intr-un flux al intelegerii modului in care si, cu ce instrumente, facem ajustarile pentru a ne potrivi in programul de viata. Avem la dispozitie o inlantuire de etape care ne conduc la concluziile potrivite fiecaruia.
Segmentul primelor zece grade din semnul Varsatorului a fost stimulat de ciclul retrogradarii planetei Marte prin conjunctie, apoi de ciclul planetei Venus prin cuadratura si, urmeaza colaborarea cu Mercur, tot in trei pasi, prin aspectul de sextil. In luna decembrie vom avea o imagine clara si ceva experienta dobandita, asupra sectoarelor de viata antrenate in acest exercitiu.
[Stiu ca pare greu /obositor, sa respiri stiind ca materializezi :) Si totusi, putem face asta, pornind de la segmente scurte de timp si extinzand starea de prezenta cat mai mult posibil.
Acesta este exercitiul de baza, permanent, care ne sustine trezirea.
Va indemn sa practicati cu drag de exercitiu :)
Cu atentia pe faptul ca experimentati, pe ceea ce reusiti si nu pe ceea ce nu reusiti.
Iesiti putin din presiunea situatiilor pe care le traversati si priviti totul ca pe un proces pe care, voi il gestionati, ca pe o scenografie pe care voi o potriviti.
Si, stiti ca faceti asta cu cuvintele (gandite si vorbite) si cu ceea ce simtiti.
Iesiti din teorie si observati-va in derularea practica a teoriei.
Stiu ca stiti. Faceti ceva cu ce stiti :)
Din momentul in care incepeti sa observati constient, este posibil sa se amplifice trairea. Sunt cateva zile de test, cu scopul de a vedea, cu scopul de a ne ajuta sa observam, ca sa si vedem pana la urma.
Uitati-va la ce simtiti pe diferite directii relationale si, vedeti cu ce fel de energie participati in interactiune. Mutati atentia de pe celalalt, pe voi.
Celalalt face ce poate.
Si voi faceti ce puteti, chiar acum.
Peste un minut poate o sa puteti mai mult, sau altfel.
Scopul este sa modific in timp real calitatea energiei.
Asta facem prin toate exercitiile.
Procesul este mult mai spornic atunci cand stim ca asta facem.]
Fragment din buletinele Grup Astro Mercur.
Concluzii la Atelier Astro Mercur (8 octombrie 2018).
Este disponibila varianta audio a atelierului.
Va invitam alaturi de noi, pe 22 noiembrie, la atelierul:
Cum folosim anul 2019
Va invitam alaturi de noi la
Atelier Astro Mercur – la fiecare faza de Luna Noua, la sala sau in varianta audio.
Inscriere prin formularul dedicat
Exista grupul Atelier Astro Mercur – Bazele CGA (bazele culturii generale astrologice) in care se pot inscrie participantii la Atelierele Astro Mercur, la sala sau in varianta audio.
Acest spatiu ofera posibilitatea
de a dezvolta ideile abordate la ateliere, de a continua discutiile si de a va
raspunde la intrebari, in masura in care doriti acest lucru.
Ofera in dar o consultatie astrologica in luna octombrie (inclusiv tie) si, primesti gratuit materialul audio dedicat ciclului Lunii Noi in Balanta, distribuit in Grupul Astro Mercur.
Intre timp, si mai ales acum, FOLOSITI-VA Lumina.
Acesta este un indemn cu aplicabilitate practica.
Va rog sa recititi ultimele doua randuri de mai sus :)
Folositi gandul acesta ca atunci cand folositi orice alt instrument, orice accesoriu din bucatarie de exemplu :) sau din trusa de scule. Singura diferenta este ca acest instrument –Lumina- este folosit in orice situatie si pentru orice sarcina de rezolvat – este un instrument multifunctional :)
Suntem in faza de crestere a Lunii, pana la faza de Luna Plina care se va forma pe 24 octombrie 2018, cu Luna in semnul Taur. Raman valabile recomandarile de pe pagina Fazele Lunii a acestui blog, unde se regaseste si un mod de lucru cu energiile fazelor Lunii.
Spor maxim tuturor!
Daca rezonezi cu modul in care este prezentata informatia pe acest blog te invit in Grupul Astro Mercur, sa lucram impreuna cu influentele astrale, sa le folosim in construirea experientelor de viata, sa le folosim in adaptarea la fluxul sincronicitatilor prin care, materializam realitatea proprie - nu trebuie sa stii astrologie ca sa faci parte din grup, dar facand parte din grup poti sa-ti construiesti o cultura generala astrologica, pe care sa te bazezi oricand, folosind constient potentialul pe care il ai la dispozitie. (grup on-line de crestere personala)
Va invitam sa urmariti pagina Astro Mercur
joi, 18 octombrie 2018
Cadoul astrologic - octombrie 2018
Cadoul astrologic al
lunii octombrie.
Ofera in dar o
consultatie astrologica in luna octombrie (inclusiv tie) si, primesti gratuit materialul
audio dedicat ciclului Lunii Noi in Balanta, distribuit in Grupul Astro Mercur.
Prin urmare, vor primi
acest material toti cei care vor comanda o consultatie, in luna octombrie :)
Materialul audio a
fost distribuit in Grup Astro Mercur la faza de Luna Noua si, prezinta dinamica
ciclului fazelor Lunii pe care l-am inceput cu Luna Noua in Balanta, indemnuri
pentru a folosi cu spor acest context astral in acest interval de timp, cu o
privire in urma ca sa intelegem, mai mult si, cu o privire inainte, ca sa avem
curaj, mai mult.
Consultatia se
desfasoara online (sau telefonic) pe baza de programare, pe care o facem de
comun acord.
Programarea se face
dupa efectuarea platii.
Plata se poate face in
cont sau prin mandat postal.
Comanda se face prin formularul
dedicat solicitarilor de servicii Astro
Mercur :
Urmare solicitarii
transmise, veti primi detaliile de plata.
Aceasta este promotia Astro
Mercur pentru luna octombrie.
Detalii despre modul
de lucru, precum si despre Grup Astro Mercur, sunt aici :
Spor maxim
intre timp.
miercuri, 3 octombrie 2018
Atelierul Astro Mercur – Luna Nouă în Balanță
Vom incepe un ciclu nou al fazelor Lunii pe 9 octombrie cu Luna Noua in semnul Balantei.
Un ciclu care stimuleaza negocierile si reorganizarile relationale si care, ne ofera potentialul unor alegeri importante pentru noi. Acest lucru presupune ca exista variante noi de lucru si, ramane sa le vedem si sa le alegem.
Vom trai din plin miscarea retrograda a planetei Venus.
Simultan, Uranus (in miscare retrograda fiind) colaboreaza cu axa Nodurilor Lunare,revenind in semnul Berbecului, iar Luna Plina, care va fi pe 24 octombrie, va amplifica puternic acest exercitiu.
Nodul Nord trece din semnul Leului in semnul Racului.
Jupiter va intra in semnul Sagetatorului chiar la finalul ciclului.
Luna Plina va fi pe 24 octombrie, intr-o stimulare reciproca cu Uranus
Va invit la Atelier Astro Mercur, luni 8 octombrie, de la ora 17:30 la Hotel Eden, sau in varianta audio, sa descifram impreuna oportunitatile pe care ni le aduce acest ciclu, precum si exercitiile pe care le-am putea avea de rezolvat.
Vom face o sinteza a perioadei mai-noiembrie si vom vedea cum ne impacam cu cele doua planete, Venus si Marte. Acestea lucreaza in echipa si ne ofera un exerctiu din care, vom vedea cum iesim, mai mult sau mai putin ciufuliti :)
Vom avea si doua teme pentru acasa, care nu sunt obligatorii dar care, va pot fi de folos pentru a intelege sensul unor experiente si modul in care le putem valorifica.
Atelierul se adreseaza tuturor, cunoscatori sau necunoscatori ai teoriei astrologice.
La fiecare intalnire prezentam foarte scurt si concis informatiile de baza necesare pentru a intelege mecanismul indrumarii astrologice. Invatam sa ne orientam pe o astrograma.
Fiecare participant urmareste explicatiile pe harta natala proprie. Setul de meteriale de lucru mai cuprinde harta Lunii Noi, harta Lunii Pline, centralizatorul cu informatii despre planete, semne si case astrologice
Dinamica aspectelor astrale este astfel prezentata incat este accesibila si celor care nu cunosc teoria astrologica.
Va invitam la sala de conferinte a hotelului EDEN :
Luni, 8 octombrie 2018,
17:30 - 20:00, cu prelungiri eventual, daca este cazul.
Participare – 50 lei.
Participantii la intalnire au acces gratuit la inregistrarea audio a atelierului.
Inscrieri pentru participarea la sala se fac pana duminica 7 octombrie, spre seara.
Pentru cei care participa pentru prima data, prin formularul dedicat, cu completarea datelor necesare pentru a putea intocmi materialele de lucru:
Sau prin mesaj, mail, telefon, sau aici in reteaua Facebook, pentru cei care au mai participat si la alte ateliere.
Pentru cei care nu sunt din Iasi sau care nu se potrivesc in programul atelierului, este disponibila si varianta audio a intalnirii. Solicitarea variantei audio se poate face oricand, aceasta fiind disponibila dupa sustinerea atelierului.
Detalii despre varianta audio a atelierului Astro Mercur, inclusiv “oferta pachet atelier” :
Fisierul si materialele de lucru vor fi transmise in seara atelierului. Impreuna cu materialele atelierului (harti si inregistrare) este transmisa si o descriere a modului de lucru, cu informatiile necesare pentru a putea urmari prezentarea (fisier audio separat).
Scopul atelierului este sa identificam pe harta natala, sectoarele de viata stimulate precum si in ce mod sunt acestea stimulate, de faza de Luna Noua precum si, de dinamica ciclului pe care il traversam.
Ne propunem sa vedem ce instrumente putem folosi, cu spor maxim, ca sa participam activ in procesul de crestere personala.
Ne propunem sa descifram potentialul disponibil, astfel incat, sa-l folosim constrctiv.
Prin urmare pot participa la atelier si cei care stiu precum si cei care nu stiu teoria astrologica.
La fiecare atelier reluam pe scurt modul de citire a hartii. Interpretarea este rezultatul studiului si experientei. Dar a sti sa citim harta ne ajuta sa urmarim dinamica ciclului si, sa folosim acest mecanism, daca intelegem cum functioneaza – si asta facem la atelier, urmarim si descifram mecanismul interactiunilor energetice, in fluxul dinamicii contextului astral.
Avem si teme pentru acasa :)
Temele nu sunt obligatorii, dar va pot fi de folos, chiar daca nu participati la atelier in nici una din cele doua variante – la sala sau in varianta audio. La sala discutam pe marginea experientelor pe care le derulati in cadrul “temelor” si, acest lucru poate fi de folos si celor care opteaza pentru varianta audio. Puteti face si un raport scris :) daca va ajuta.
Tema nr. 1, pentru Atelierul Astro Mercur de luni 8 octombrie 2018.
Va indemn sa va uitati la vara anului trecut, vara 2017.
Cumva, atunci ati primit un imbold (mai-iunie) pentru a va (re)orienta, intr-un exercitiu care presupune sa va raportati la voi, “sa fiti cine sunteti”, eventual sa reveniti la “cine sunteti”, eventual sa va actualizati viziunea despre cine sunteti, sau ati devenit intre timp.
Pana spre toamna (septembrie-octombrie) ar fi fost potrivit sa luati si decizii si, sa si faceti ceva in acest sens.
Acum putem face ajustari, eventual putem recupera, daca n-am lucrat in exercitiul acesta.
Vom face o recapitulare, scurta, inventariem zonele de lucru si instrumentele disponibile.
Tema nr. 2 cu termen pana la atelierul de luni seara, sau pana cand vreti voi. Va indemn sa reevaluati jumatatea a doua a lunii septembrie. Cum v-ati potrivit in situatii care v-au aratat variante noi de lucru si/sau cum v-ati adaptat la moduri noi de lucru in aceeasi varianta.
Spuneam ca vom face o sinteza a perioadei mai-noiembrie si, vom vedea cum ne impacam cu cele doua planete, Venus si Marte. Acestea lucreaza in echipa si ne ofera un exerctiu din care, vom vedea cum iesim, mai mult sau mai putin ciufuliti :) dar, disponibili sa ne manifestam diferit in anumite tipuri de experiente.
Mai vorbim luni.
Indemnul este valabil si pentru cei care opteaza pentru varianta audio a atelierului – pana la momentul ascultarii, rezolvati temele pentru acasa.
Atelierele se organizeaza inainte de faza de Luna Noua, sau cel tarziu in ziua Lunii Noi, tocmai pentru a putea sa formulam concluzii in legatura cu ciclul care se incheie (indiferent daca participantii au fost sau nu prezenti la atelierul anterior) si, pentru a ne putea pregati, fiecare in linistea proprie, pentru ciclul urmator.
Urmarim inlantuirea ciclurilor fazelor Lunii, precum si a ciclurilor planetare, in schema larga astrala, cu particularizari pe segmente scurte, medii si lungi, de timp.
Ritmurile astrale se impletesc intr-o logica mai inalta si, noi traim in aceasta colaborare a fluxurilor energetice. Ne putem zbate in curgerea energetica sau, ne putem potrivi ritmul propriu in succesiunea ritmurilor cosmice.
In cadrul Atelierului Astro Mercur ne propunem sa intelegem si sa folosim colaborarea energiilor planetare astfel incat sa participam, activ si constient, la construirea fluxului sincronicitatilor cu care, operam fiecare dintre noi.
Spor maxim intre timp.
joi, 20 septembrie 2018
Promotie Grup Astro Mercur
Zilele “Ritmuri Astrale de toamna” :)
Pana luni 24 septembrie (inclusiv) inscrierea in Grup Astro Mercur se poate face cu o reducere de 50%.
Aceasta promotie este valabila si pentru membrii grupului, indiferent de data la care expira valabilitatea contului.
Daca vrei sa lucrezi cu tine, sa-ti folosesti din plin resursele personale, precum si oportunitatile cu care te intalnesti, aceasta forma de consiliere te poate ajuta sa faci asta mai frumos si cu mai mult spor.
Modul de lucru in Grup este descris aici :
Solicitarea se face prin formularul urmator:
Pentru participantii la Ritmuri Astrale - sesiunea de toamna promotia va fi valabila pana la faza Luna Plina cu Luna in Gemeni :) [exercitiu astrologic – cand va fi aceasta faza de Luna Plina?]
Spor maxim intre timp.
joi, 13 septembrie 2018
Cadoul astrologic al lunii septembrie.
Ofera in dar o
consultatie astrologica in luna septembrie (inclusiv tie) si, primesti gratuit materialul
audio dedicat ciclului Lunii Noi in Fecioara, distribuit in Grupul Astro
Mercur.
Prin urmare, vor primi
acest material toti cei care vor comanda o consultatie, in luna septembrie.
Materialul audio a
fost distribuit in Grup Astro Mercur la faza de Luna Noua, pe 9 septembrie si,
prezinta dinamica ciclului fazelor Lunii pe care l-am inceput cu Luna Noua in
Fecioara.
Consultatia se
desfasoara online (sau telefonic) pe baza de programare, pe care o facem de
comun acord.
Programarea se face
dupa efectuarea platii.
Plata se poate face in
cont sau prin mandat postal.
Comanda se face prin formularul
dedicat solicitarilor de servicii Astro
Mercur :
Urmare solicitarii
transmise, veti primi detaliile de plata.
Aceasta este promotia Astro
Mercur pentru luna septembrie.
Detalii despre modul
de lucru, precum si despre Grup Astro Mercur, sunt aici :
Spor maxim
intre timp.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









