miercuri, 26 septembrie 2012
Ce facem astazi ? 26 – 29 septembrie 2012
Ne pregatim pentru Luna Plina in semnul Berbecului, care se formeaza duminica, 30 septembrie 2012.
Planeta Mercur a iesit din constrangerea cuadraturii Uranus-Pluton si se reface acum cu un sprijin de la Jupiter.
Daca am folosit contextul astral al saptamanii trecute si am facut efortul de eliberare din tiparul vechi de gandire, acum putem realiza o extindere a constiintei, putem proba largirea viziunii.
Ne putem intalni acum cu un moment de sansa, care vine ca o rasplata a efortului depus, dar care cere deschiderea maxim posibila a mintii catre “orice posibilitate”.
In continuare toleranta este foarte importanta. Mai ales ca fluxul energetic cumulat se indreapta catre un punct de maxim si, pe acest fond, traim zilele acestea o confruntare intre cele doua principii feminin – masculin (cuadratura Venus - Marte). In exterior se poate ajunge la conflict, dar, sa ne reamintim ca rostul oricarei experiente – si deci a oricarui conflict – este de a ne elibera de reziduurile emotionale si de a ne armoniza legaturile energetice.
In interior, este posibil sa traim un balans emotional intre impulsul de a demonstra (sau chiar de a impune) adevarul propriu si tendinta de a simti si de a manifesta intelegerea si compasiunea.
Este important sa ne observam emotiile si impulsurile, pentru a le putea transforma in timp util.
Soarele deja interactioneaza cu vestita cuadratura Uranus- Pluton si va forma aspectele la grad perfect chiar inainte de Luna Plina. Suntem atrasi intr-o mare provocare. Dar sa nu uitam scopul acestor experiente – propria transformare si adaptare la “nou”. Dupa ce am depasit interactiunea planului mental cu influentele energetice ale cuadraturii Uranus-Pluton, acum, antrenati fiind deja, reusim o transformare profunda de personalitate, fiecare dupa cum are nevoie pentru a valorifica in modul potrivit potentialul energetic al fazei de Luna Plina de duminica.
Aceasta colaborare Soare – Uranus – Pluton scoate la suprafata nevoia de libertate a spiritului, de reinnoire profunda, eventual printr-o manifestare exploziva, poate chiar traumatizanta pentru cei care nu se adapteaza la curgerea evenimentelor din viata lor. Acest lucru poate genera o schimbare de situatie, in mod brusc si transant.
Este important acum sa reactivam constient, echipa “eu si sufletul meu”.
Este posibil ca unii dintre noi sa se afle in fata unei decizii importante in legatura cu viziunea asupra scopului ales precum si asupra modului de a-l atinge.
Este important sa preluam mesajul sufletului si sa-l urmam, chiar daca nu intelegem acum “de ce” primim acest mesaj si nici “cum” il vom realiza pana la capat. Dar, ne vom da seama ca suntem pe drumul bun prin libertatea de miscare si de expresie pe care o vom simti si pe care o vom manifesta in realitatea proprie.
Intre timp, raspanditi-va Lumina :)
Spor si succes !!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu