Temă (fragment) prezentată în cadrul
Echinocțiul de primăvară 2014, Iaşi.
Energiile planetare reprezintă în mod evident un mod de interacțiune a cosmosului în interiorul construcției sale cu particulele din care e alcatuit. Sub forma acelei naturi pure ale genezei universului.
Urmărind în mod particular concentrarea energiilor universului în fascicule de percepții subtile, capacități și sensibilizări din sfera paranormalului putem observa și delimita unele perioade de altele. Și anume, când fluxul de energii subtile este mai abundent comparativ cu alte sectoare temporale trăite. De aceea în fiecare an, voalul de energii se schimbă, structura percepțiilor se acomodează necesităților universului și respectiv a transformărilor de rigoare necesare evoluției. Inclusiv și a omenirii.
Astfel, din prisma astrologică, sunt unele planete mai intense ca energii a subtilităților. Și zodii, de asemenea mai incisive în perceții, receptivități paranormale, intuiție, s.a.m.d.
Să ne amintim încă odată șirul planetelor și zodiilor cu predispoziție mai puternică la subtilități, și anume:
-PLANETELE:
1. Dintre cele sociale, transpersonale:
· Uranus- planeta viziunilor, vizionarilor, clarviziunii, intuiției și paranormalului izvorât și manifestat prin revelații, invenții, descoperiri. E planeta astrologilor cât și a ocultismului prin faptul că inundă intuiția cu un voal extrem de electrizant energetic. Schimbă absolut unghiul de recepție a informațiilor, undelor magnetice, acționează asupra scoarței cerebrale și a nervilor schimbând conștiința umană. E bine cunoscută de-a lungul timpurilor influența acestei planete asupra marilor revoluții în știință, parapsihologie, psihologie, telechineză, clarviziune. Și alte ramuri, în care doza de paranormal, de imprevizibil și-a pus amprenta. (Demnitățile în care această planetă prezintă maximum de dozaj energetic pozitiv sunt: 1.Vărsător-Domiciliu, 2.Scorpion- Exaltare);
· Pluton- planeta ocultismului, vrăjilor, energiilor cele mai profunde și intense ca conținut și densitate. Cea care face legământul cu lumea morților, transcedentală cu energiile cele mai dense a subconștientului uman. Atât individual cât și colectiv, în funcție de amplasarea astrologică în harta natală sau de interacțiunea și conotația sa energetică asupra unei perioade de tranzit. Aceasta dă nota cea mai sigură, către planurile paranormale. Și e binecunoscută de-a lungul vremurilor , ca fiind o planetă cu conotație extrem de magică și extrem de concentrată a forțelor oculte. Mai ales cînd aceasta a fost amplasată în poziții puternice ca demnitate. La cei mai mari și temuți oculți aceasta planetă stă în poziții extrem de importante în harta natală. (Demnitățile lui Pluton: 1. Scorpion-Domiciliu; 2. Săgetător-exaltare.
· Neptun- planeta cu energia cea mai vâscoasă, rarefiată, cețoasă. Ea dă în mod sigur o doză mare de intuiție prin sensibilizarea conștiinței imaginative. Cu ajutorul acesteia se lucrează foarte imaginativ, continuu și absolut în prinderea informației planurilor subtile, dar poate duce și in extremitatea în care informația să fie sabotată. De o planare prea deviată din limitele admisibilului. Sau poate produce erori, dacă nu se lucrează sub energiile ei atent și organizat. Ori ea crează adeseori confuzii. Deoarece sub influența ei se poate recepționa mesaje din planul angelic și al spiritelor, din lumea Divină, la fel mai poate fi folosită de entitățile mai putin pozitive. Ca un canal prin care pot manipula cu corpul fizic și conștiința umană. Ca sursă prin care își pot alimenta curiozitățile, necesitățile mai grosiere. (Demnitățile: 1. Pești-Domiciliu; 2. Leu-Exaltare).
2. Planetele personale: Care permit energiilor cosmice subtile să patrundă în sfera intimității și conștiinței spiritului uman:
· Luna - planetă cu mari energii subtile, magice. Guvernează visele, premonițiile, emoțiile dintr-una cu o mare fluidă intuiție. E cea care prin mediul ei de funcționare energetică de tip ,,acvatic,, și profund emotiv, aduce informația energetică spre psihicul uman. Crează starea perfectă de o recepționare a influentelor subtilului facilă. (Demnitățile: 1.Rac-Domiciliu, 2. Taur-Exaltare, dar mai este puternică în manifestarea stărilor energetice oculte în Pești și Scorpion);
· Mercur- care guvernează conștiința umană mentalizată. În combinație cu zodiile în care se poate afla la un moment dat de tranzit și aspecte cu planetele cu influență grandioasă ocultă, poate da momente de revelații, invenții, descoperiri, flash-uri, ,,deja-vu,,-uri, călătorii mentale astrale. Și alte percepții de acest gen. De cele mai multe ori e destul ca această planetă să facă doar aspecte favorabile cu energia planetelor paranormale, fără a-i fi urmarit semnul zodiacal în care se poate afla. E foarte captivant și interesant, că în pofida detrimentului lui Mercur în Pești...acesta poate creea nișe și stari care pot accede la subtil, paranormal, ocult. Chiar și Retrogradările (în special cele de apă).
ZODIILE cu parametrii cei mai înalți energetici către paranormal și ocultism:
· Scorpionul-semn guvernat de Pluton, foarte intens, puternic focalizat, care îi dă o predispoziție să prindă ca un roentgen cele mai ascunse informații energentice, cele mai profunde, mai de nișă. Tocmai din lumea morților, magiei, spiritelor. În mod deosebit dispune de o aură vrăjitorească, ocultică. Mare putere de intuiție și parapsihologie.;
· Racul-semn guvernat de Luna. Extrem de emotiv și predispus la o intuiție ,,acvatică,, provenită din natura hipersensibilă energetică a sa. Are legătură cu sfera energetică a trecutului, neamului, istoriei. A karmei rudeniilor, în special a karmei ce provine de pe linie maternă. A energiei karmice a neamului, baștinei. E zodia care leagă subtilul de visele prin care i se transmit energii și informații. Sau pur și simplu prin ,,flash-uri,, ;
· Peștii- zodie sub influența lui Neptun. Extrem de psihică, legată de subconștient in modul cel mai direct posibil. Atât de subconștientientul individual cât și de cel colectiv. Are acces către lumea arhaică, angelică, a spiritelor, a Divinității. Este zodia cu capacitățile cele mai psihice ocultice. Prin care Cosmosul transmite mesaje, energii, informații.;
· Săgetătorul- zodie cu predispoziție către revelații, vise, premoniții. Energiile vin pe calea studiilor înalte filosofice, oculte, clericale, a credinței;
· Vărsătorul- zodie guvernată de Uranus, aduce marile descoperiri, invențiile, reformele de orice gen, care dau predispoziție către o nouă eră evolutivă. Crează voalul energetic favorabil pentru a accede către nou, către nonconformism, respectiv și către paranormal. Zodie a capacităților paranormale discontinuie, dar cu siguranță de importanță majoră. Dă clarviziuni.
Astfel, ținând cont de cele expuse anterior, putem trece la depistarea valului energetic cu predispoziție către paranormal a anului curent 2014.
Dar mai înnainte de asta, ar fi corect dacă am menționa toate evenimentele de origine astrologică majore, care își au originea din perioada apropiată anterioară. Și anume:
1. Marele val energetic la bord ce a cuprins umanitatea începând cu intrarea lui Neptun în Pești, la data de 3 februarie 2012, ora 15:45 Chisinău, ora de iarnă.
2. Intrarea Nodurilor Lunare pe axa Scorpion-Taur, cu direcția a NN spre Scorpion. Zodia cu mare impact al energiilor paranormale, a ocultismului, a dezvoltarii capacităților și ramurilor psihologiei și științelor oculte, precum și a transformărilor majore de spirit, a karmei spiritului - la data de 30 august 2012, ora 7:00 Chișinău, ora de vară.
3. Intrarea planetei Saturn în Scorpion la Nodul Nord Lunar în Scorpion. Care din punct de vedere a energeticii subtile, a avut rolul de purificare a voalului karmic. Și de consolidare a simțirilor, intuiției, capacităților subtile prin constrângeri, transformări majore atât de subconștient și spirit, cât și ca substrat profund karmic. Ne-a pus față în față cu toată depozitarea bagajului energetic karmic de 14 ani încoace ... ajutându-ne să ne purificăm de tot ce a fost putred și grosier pentru evoluția spirituală umană - la data de 5 octombrie 2012, ora 23:45, Chișinău, ora de vară.
4. Au fost urmărite toate evenimentele - Retrogradările produse din 2013 încoace ale planetei Mercur - planetă mentală, care a realizat mişcarea aparent retrogradă pe zodii de apă, marcajul influenței, producându-se la nivel de psihic, subconștient, emoții, intuiție, ocultism și alte laturi și ramuri ale subtilului și aparițiilor paranormale. Așa încât au fost îndeplinite 2 condiții dintr-una, asupra apartenenței evenimentelor astrologice la energii și subtext paranormal:
· Retrogradarea planetei mentale...creând atmosfera în care rațiunea cedează emoțiilor și intuiției;
· Retrogradarea pe semne de apă...accentuând fluiditatea energetică, lumea senzațiilor și respectiv deschiderea aspectului spiritual către lumea invizibilă și subtilă, către evolutia și transformarea personală.
Ciclul de Retrogradări ale planetei a început din toamna anului 2012. Și anume: 7 noiembrie, ora 1:30 AM, Chișinău, ora de iarnă. Apoi a urmat a doua Retrogradare în Pești, la data de 23 februarie 2013, ora 11:45, ora de iarnă, Chisinău. A treia în Rac, data de 26.06.2013, ora 16:10, PM ora de vară; a patra de la finalul anului 2013 din Scorpion, data de 21.10.2013, ora 13:29, ora de iarnă Chișinău.
Dacă observăm substratul acestor Retrogradări ... acestea au scos la suprafață o doză hiperbolizată de emoții, senzitivități, intuiție. În mod special au creat atmosfera agreabilă pentru energiile subtile, aşa-zise paranormale! Și în mod clar, ultima Retrogradare tot din Scorpion de la Nodul Nord Lunar, care a făcut bilanțul, subliniind aspectul profund ocult, energetic, al karmei, transformărilor de spirit și evoluție subtilă.
5. Odată efectuată observația evenimentelor astrologice produse, care au deblocat energiile planului subtil pentru perioada anterioară anului 2014, putem trece și observa legătura cu transformarea spirituală și evoluția intuiției.
În prim rînd observăm aceeași amprentă ocultă a începutului de nou an 2014. Același Nod Nord Lunar în Scorpion, pe axa 2-8, cu direcția Nodului Nord în casa 2. Astfel, înmagazinarea energetică karmică, parapsihologică, tinde să se cristalizeze (Saturn în Scorpion pe semn la NN) și să devină o valoare sigură, ce trebuie adoptată, obținută. Probabil pentru a ne regăsi intuiția, energia intuitivă și evolutia spirituală, va fi nevoie de mari transformări atât personale, în străfundul propriei persoane, cît și în relațiile în care am stat multă vreme până acuma. Guvernatorul de Nod Nord Lunar Pluto este în conjuncție cu Mercur, Punctul Clarviziunii și Venus guvernator de Ascendent și Nodul Sud Lunar pe semn. Ne vom vedea puși față în față cu alegerea și soluționarea unor dileme atît de natură sentimentală, relațională, cît și a valorilor de orice gen. Mai ales cele spirituale.
Guvernatorul de Nodul Nord e conjunct cu guvernatorul de casa 12 și a 9, în casa 4 (condiții de ocultism îndeplinit). Deci evoluție spirituală prin interiorizare, ascetism, introspecție, săpare în subconștient și transformare profundă din adîncul karmei trecutului nostru. Nu vom putea trece la o nouă etapă, o Nouă Eră evolutivă, fără să ne eliberăm de ceea ce nu mai e solid, veritabil. Nu va mai fi loc de minciuni, de jumătăți de măsură, de valori false. Vom fi în stare să întrezărim în noi marele feeling de a simți încotro s-o luăm, ascultîndu-ne vocea interioară și luând decizii pe alocuri dramatice.
Alte indicii pot fi:
· Jupiter în Rac (exaltare)...semn de mare intuiție și percepție senzitiv-paranormală, cu Lilith și Punctul Magiei pe semn angulare. Deci energiile karmice acumulate de-a lungul timpurilor, acuma sunt puse la rang înnalt.
· Mercur Capricorn conjunct cu Pluto (guvernator de NN) , punctul Clarviziunii și guvernator de NS și Luna pe semn. Ori planeta mentală, care mai e și guvernator de casa 12. Casă cu un bagaj extrem de mare ocultic și karmic, sapă în adâncimile subconștientului. Are o putere de concentrare și de depistare a energiilor colosală. Prinde razele paranormalului, fascicular și scanează necunoscutul exact ca un Roentgen. De aceea probabil ne vom regăsi majoritatea în niște ipostaze în care săpând fără mari dificultăți în noi, alte informații, sau pur și simplu gîndind, vom atrage! Vom simți nevoia negreșită de a ieși la lumină din necunoscut.
· Același Neptun în Pești exaltat, cu Kiron pe semn...care face trigon la Nodul ord Lunar și cu Pluton și Mercur din Capricorn pe un orb mai mare de cca. 8 grade, pe casa 5. Deci, clar emotivitate, senzitivitate, intuiție, mediumism, care va ajuta la regăsirea valorilor individuale, relaționale, multă creativitate provenită din momente de clarviziune și revelații.
· Marte guvernator clasic de NN în Scorpion (semn paranormal), angular la Ascendent, cu Uranus-planetă a marilor schimbări și reforme, invenții și clarviziune, opoziție cu Marte. Și la fel angular- la Descendent.
· Steliumul de Planete din Capricorn, ne vorbeste si el despre profetia prin ascetism. Idealurile înnalte puse ca scop evolutiv, chiar și la nivel energetic.
OBSERVAȚII:
S-ar putea ca pe marginea acestor situații create, deloc ușoare în care ne va fi pusă la mare încercare, propria valoare în cadrul tematicii uniunii universului, să dobîndim niște adevărate valori spirituale. Toate tensiunile interioare, relaționale de orice gen, nu vor fi nimic altceva decât posibilitate noastră să accedem la o altă etapă evolutivă, în care să primeze spiritul, valorile pure energetic. Situațiile ,,limită,, , condițiile de constrângere, tensiunea și greutățile puse în calea noastră au rolul, de a ne încetini din mers, de a ne adânci în noi, a ne contopi cu propriul nostru EU, mai aproape de Divinitate, de energiile pure cosmice. Astfel, dobândim mai multă fluiditate în simțiri, intuiție. La fel și introspecția și ascetismul, ne purifică canalele energetice, ne face mai atenți, mai predispuși la a recepționa valul de energii subtile.
6. Continuarea ciclului de Retrogradări Mercuriene pe aceleași semne paranormale de apă, continuare la transformarea spirituală de Anul Trecut:
· 1- Retrogradare are loc în semnul Peștilor, semn extrapsihic, care ne va aduce multe energii subtile, intuiție, revelații, premoniții, legătură cu planul spiritelor și lumii de dincolo. Legământul fiind facilitat de planul difuz, adânc și cețos al energiei acvatice a Peștilor.
· 2- Retrogradare are loc în semnul Racului, care e prezentată în figura de mai jos:
Această Retrogradare de asemenea are loc într-un semn extrem de senzitiv și intuitiv, semn al informației lunare, karmice. A energiilor paranormale, izvorâte din adîncul nostru spiritual și emoțional. Retrogradarea pornește de la amplasarea pe casa a 9, a planetei. Și trigonul cu Neptun din Pești, respectiv cuadratura cu Luna de la Ascendent pe semnul Balanței, conjunctă cu Marte. Neptun aflându-se pe casa a 5, casă a creației dar și a dragostei.
3- Retrogradare și ultima din anul 2014 va avea loc pe semnul Scorpionului...încheind sau completând evenimentul produs în toamna anului trecut.
Deci în mod clar, Scorpionul va veni să își isprăvească transformarea, exorcizarea finala ,,de apoi,, a renașterii spiritului, a transformării evolutive, să creeze un strat incisiv și profund de straniu, hilar și magic. Astfel, vor putea fi depistate, nenumărate descoperiri investigaționale, revelații, superstiții, premoniții. Venite printr-un val de suspiciuni, săpări în necunoscut, subconștient, cu rol de distrugere a ,,minciunii,, , a falsului și a realității mult prea aparente. Venind această Retrogradare în completarea Hărții astrale efectuată pentru anul curent, la data de 1 ianuarie. Deci iarăși, dacă ar fi să suprapunem hărțile observăm ca Mercur revine peste Nodul Nord Lunar, îndeplinind-uși ultima exorcizare energetică. Și iar pornind de la trigonul cu Neptun în Pești.
OBSERVAȚII:
Urmărind acest ciclu de Retrogradări ale lui Mercur din anul curent, observăm în mod clar:
1. Retrogradarea începe din același grad, pornind de la trigonul aplicat către Neptun în Pești - situație creată extrem de oportună pentru dezvoltarea capacităților extrapsihice, regăsirea lor în noi, dezvoltarea intuiției. In mod clar asta spun evenimentele astrologice produse;
2. Retrogradarea se face pe semne de apă, extrem de predispuse la planarea în planul subtil. Are legătură cu sensibilitatea, intuiția, magia...respectiv și cu latura paranormală a Universului mentalizat din care facem parte;
3. Retrogradarea are loc odată cu aspectarea Lunii tensionat, de către Mercur ori Saturn, sau cu Marte, ceea ce predispune începerea săpării în subconștientul individual și universal, dintr-o stare de constrângere emoțională. Senzații de încorsetare a emoțiilor. Deci, aici e de lucru! Tot ce a fost până acuma ascuns și premeditat ascuns și calculat, acuma trebuie să iasă la suprafață. Să dezvolte latura senzitivă, emotivă, intuitivă. Astfel și paranormalul va avea un acces mai facil la conștiința noastră.
4. În mod clar legatura procesului de introspecție mentală se face între planul emotional, lumea interioară, subconștientul nostru, sentimentele depozitate și ascunse premeditat de mult timp încoace. Legat de karma rigidității, incapacității de a etala și scoate la suprafață energiile subtile ale percepției umane.
5. Careul în T produs pe semne cardinale, produs între planetele oculte Uranus, Pluton și Jupiter de asemenea sporește starea de tensiune interioară. La nivel de microcosmos cât și de macrocosmos. De unde producerea de mari reforme la aceste nivele, de natură științifică, spirituală, ocultică, magică și duhovnicească. Conflictul acerb între ramurile esoterice va fi clar evidențiat. Probabil că de aici, umanitatea va căuta să rascolească mai în adîncul propriului crez, al veridicității simțurilor personale, a intuiției posedate.
6. Aceste Retrogradări ale planetei mentalului Mercur pe semne în special de apă, coincide cu niște punctări asupra manifestării clarviziunii și revelațiilor. Observații efectuate și depistate pe hărțile natale a multor personalități cu capacități paranormale, cu o intuiție acerbă, oameni ai reformelor, invențiilor etc. Ori informația din planul divin, vine mai mereu printr-un fascicul mai difuz către conștiința umană. Care adeseori, tinde să fie prea rigidizată de realități obtuze și perfect-calculate și limitate. Limitate de o realitate socială impusă.
CONCLUZII FINALE:
Anul 2014 reprezintă un An cu multe încercări. Dar toate își au rostul în a dezvolta puterea noastră de fuziune cu ,,aproapele,, nostru, cu universul în care ne aflăm, cu energiile de care suntem înconjurați. Toate tensiunile aduse în fața noastră, vor avea tendința și rolul, ca prin introspecție și ascetism de spirit și conștiință să ne ajute să evoluăm spre un început mai subtil energetic, spre o Nouă Eră a energiilor lumii rarefiate spirituale și emoționale. Ne va ajuta să ne regăsim pe noi în cadrul uniunilor, să regăsim importanța ,,feeling-ului,, în cadrul supraviețuirii în lumea asta hyper informaționalizată și cifrată. Va face legământul subtil cu planurile astrale, lumea Divină, recepția și regăsirea propriului eu. Prin Autocunoaștere, recunoaștere a capacităților noastre genetice subtile, prin depistarea lumii spiritului. A planului paralel energetic în care ne aflăm dintotdeauna, dar pe care ne-am obisnuit să nu îi mai tragem atenție. Acuma va fi o punere față în față cu a ne simți impuși să accesăm aceste valori, aceste capacități, percepții, recepții.
Un An plin de revoluții de suflet, de neam, de relații în general și colaborări. Din care va trebui să învățăm să descoperim și latura paranormală a lumii astea materiale, prin exorcizarea ,,de apoi,, a propriilor inimi, orgolii, secrete, trecuturi, demnități și adevăratele valori spirituale din cadrul acestora.
Un lucru este clar și sigur... Divinitatea sau Universul vrea ,,conexiunea,, pură și cristalină, uniunea sinceră și veritabilă a energiilor ying-yang, femeie-barbat, bine-rau, adevar-minciuna....
Adevarul va iesi la suprafață! Iar Ispășirea prin exorcizarea spiritelor, după tenta Scorpionului își va arăta efectul, cu siguranță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu