marți, 23 iulie 2013
Ce facem astazi ? 22 –26 iulie 2013
Am inceput saptamana chiar cu faza de Luna Plina, care s-a format la grad perfect ieri, luni 22 iulie, la ora Bucurestiului 21:16. (o analiza a Lunii Pline aici).
Saptamana aceasta ne solicita prin schimbarile de vibratie pe care le resimtim prin trecerea Soarelui in semnul Leului si a planetei Venus in semnul Fecioarei.
Pe parcursul saptamanii planeta Venus in tranzit prin semnul Fecioarei, formeaza aspecte cu planetele “grele” – opozitie cu Neptun (Pesti), sextil cu Saturn (Scoprpion) si apoi cu Jupiter (Rac) si, la inceputul saptamanii viitoare construieste un trigon cu Pluton (Capricorn).
Suntem sustinuri si chiar stimulati sa simtim, sa iubim daca putem si chiar sa manifestam sentimentele, sa le exprimam cel putin.
Imediat dupa patrarul al doilea, in noaptea de luni spre marti (29-30 iulie), in colaborarea Venus-Pluton intra si Luna dupa intrarea in semnul Taurului. Se formeaza astfel o noua piramida pe semne de pamant de data aceasta, si, impreuna cu piramida pe semne de apa construiesc amandoua, prin suprapunere, o “stea”. Cele sase planete impart cercul zodiacal si se aseaza la 60 de grade intre ele - sase sextile cu trigoanele si opozitiile aferente : Luna in Taur, Jupiter in Rac, Venus in Fecioara, Saturn in Scorpion, Pluton in Capricorn si Neptun in Pesti.
Aceasta constructie astrologica este destul de rara si noi avem aceasta ocazie minunata de a trai aceste influente, combinate; si, mai ales avem ocazia sa urmarim cum interactionam cu acest potential energetic.
Putem explica, pe baza teoriei astrologice, toate aspectele componente ale acestei formatiuni astrale.
Dar, cum putem traduce oare mesajul care vine de dincolo de teorie?
Probabil ca vom descoperi multe mesaje si, le vom potrivi in timp, unele cu altele.
Probabil ca nici nu vom sti cand vom termina de inchegat mesajul intreg, dupa cum probabil nici nu stim cand am inceput sa culegem informatiile cu care lucram deja.
Dar “steaua” este in curs de formare inca de anul trecut, in logica planurilor energetice.
Mai intai s-a format trigonul Saturn-Neptun si ne-a pregatit pentru piramida pe semne de apa, care s-a format in aceasta luna prin colaborarea lui Jupiter. Si mai dureaza pana se “demonteaza” aceasta constructie, pentru ca dupa desprinderea planetelor din aceasta configuratie, va ramane in functiune interactiune Jupiter-Saturn pana spre sfarsitul lunii septembrie, cu ambele planete in mers direct. Apoi aspectul se dilueaza si apoi se reface la grad perfect pe 13 decembrie 2013, cu planeta Jupiter in mers aparent retrograd.
Cumva, ceea ce primim acum ca si potential, urmeaza a fi dezvoltat cu responsabilitate maxima, pana la intrarea planetei Jupiter in mers aparent retrograd, pe 8 noiembrie cand, vom intra intr-o perioada de reevaluare a modului in care am valorificat acest moment si tot ceea se declanseaza acum.
Toate cele trei planete sunt lente, prin urmare si formarea aspectelor s-a derulat mai lent. Am avut timp sa simtim influentele enrgetice si sa ne adaptam la potentialul pe care l-au adus. In toata aceasta perioada ne-am recalibrat conexiunile energetice, constientizand mare parte din ele, observand chiar cum functionam – sau, cel putin am avut aceasta posibilitate, de a observa si de a constientiza, pe care am folosit-o sau nu.
Acum, piramida pe semne de pamant se formeaza si se desprinde, intr-un timp foarte scurt, al treilea corp ceresc implicat fiind Luna care are miscarea cea mai rapida.
Cumva, Pamantul cuprinde si aduce in planul fizic (palpabil) potentialul.
Am lucrat la matrita scopului nostru si acum o umplem, ajungand la forma dorita.
Pentru aceasta este important sa depasim exercitiul sentimental-afectiv.
Incepem sa materializam constient, folosind in modul potrivit trairea inimii, care reprezinta de fapt scanteia concretizarilor noastre.
“Steaua” apare si dispare, oferindu-ne un moment de declansare a unei etape noi, in care ne vom exercita functia noastra creatoare, din ce in ce mai constient, fiecare dupa dorinta si dupa convingerea proprie.
Totul se deruleaza pe faza de descrestere a Lunii, pe fondul unei energii de coagulare … stie cerul ce face :)
Ne-ar fi de ajutor sa ne organizam mental, in aceasta saptamana.
Am putea face niste exercitii de focalizare a atentiei, am putea exersa lucrul cu algoritmi simpli, pentru a urmari efectul produs. Si am putea pregati starea mentala si afectiva cu care sa participam, constient, la implementarea intentiilor noastre, in procesul de impamantare a potentialului energetic, in noaptea stelei magice, pe 29 iulie.
Pana saptamana viitoare, va invitam sa cititi
analiza acestei saptamani,
in articolul preluat de Revista Avantaje.
Intre timp, raspanditi-va Lumina :)
Spor si succes !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu