vineri, 11 iulie 2014
Ce facem astazi ? 11-16 iulie 2014 - Folosim Luna Plina
Suntem la jumatatea ciclului curent al fazelor Lunii. Maine 12 iulie se formeaza faza de Luna Plina, cu Luna la gradul 20 in semnul Capricornului.
S-ar putea ca unii dintre noi sa se simta obositi (unii chiar foarte obositi) poate chiar cu unele simptome pe corpul fizic, eventual dureri de oase, de spate, de cap, momente de somnolenta inexplicabila, la ore complet “nepotrivite” :)
La nivel emotional-afectiv este posibil sa simtim o mare apasare, o presiune care pare sa limiteze expresia si sa ingradeasca miscarea libera.
Poate fi vorba despre un test al increderii, al convingerii ca am ales “bine” sau, poate fi un moment de trezire tocmai ca sa alegem “bine”, daca nu am facut-o inca.
Simptomele pot fi variate si, mai ales preceptia acestora este diferita.
Noi traversam un timp al implicarii.
Cu totii, suntem atrasi in miscarea si potrivirea lucrurilor.
Cei care au urmarit constient cursul evolutiei proprii, vor gasi (primi) indicii pentru a se (re)lansa dupa cum au ales deja. Ca si cum am fi intr-o barca cu vasle pe mijlocul apei. Unii au ales barca si vaslele la un moment dat si, stiu ca vaslesc, intr-o directie pe care au ales-o. Acum vor depune mai mult efort si/sau cu mai multa convingere, atenti sa-si stabilizeze directia. Altii se vor trezi in barca fara sa stie cum au ajuns acolo.
Influentele astrale nu ne mai “imping”, doar ne aseaza mai bine in barca.
Noi alegem daca si cum vaslim.
Suntem in faza in care miscam energia pe raspunderea noastra.
Am avut la dispozitie jumatate de an sa analizam, sa intelegem si sa ne adaptam la o varianta noua de expresie de sine – suna pretentios dar, cam asta facem in fiecare clipa, exprimam ceva din noi.
Am depasit o etapa de pregatire, am incercat, ne-am organizat si reorganizat toata primavara, ne-am antrenat.
Acum suntem pe cont propriu si cumva, fiecare ne intalnim cu un moment critic in care vom alege sau nu, sa avem incredere in fortele proprii si sa ne asumam efortul pentru materializarea intentiilor noastre.
Planetele reconfigureaza crucea cosmica, care ne-a testat in prima jumatate a anului in diferite forme de colaborare planetara. De aceasta data opozitia Soare (Rac)-Luna (Capricorn) interactioneaza cu planeta Marte (in conjunctie cu Nodul Nord in Balanta) si cu Uranus (care se pregateste de retrogradare in Berbec).
Inainte de momentul opozitiei exacte, Luna face sextil cu Neptun si conjunctie cu Pluton, iar dupa momentul opozitiei exacte Luna face opozitie cu Jupiter, pe fondul cuadraturii cu axa nodurilor Lunare. Trecem de la emotia nevoii de schimbare pana la constientizarea procesului de realizare a transformarii care genereaza schimbarea. Dar, este important sa ne observam starea interioara si modul in care interactionam.
In continuare planeta Jupiter va intra in semnul Leului (miercuri 16 iulie) pe care il va tranzita vreme de un an si noi vom avea sustinerea necesara pentru a ne manifesta resursele si puterea interioara, pe care le-am constientizat deja la un nivel nou, in acest exercitiu de autocunoastere, din acest an.
Accentul pe responsabilizarea maxima, in acest proces de transformare, il aduce influenta planetei Saturn (Scorpion) care, revine in mers direct la sfarsitul saptamanii viitoare. Saturn realizeaza aceasta schimbare de directie prin colaborari planetare care ne ajuta si in acelasi timp ne provoaca sa folosim ajutorul.
Pe ultimele grade de retrogradare Saturn construieste trigonul cu Chiron dar si un sextil cu Pluton si inconjunctie cu Uranus.
Planeta Marte are un rol important in aceasta schema a influentelor energetice, nu neaparat pentru ca este in conjunctie cu Nodul Nord (cu toate ca la nivel foarte profund acest aspect ne poate stimula foarte puternic) dar mai ales pentru faptul ca pe parcursul primaverii ne-a oferit lectii de viata prin participarea sa la crucea cosmica cardinala, in mers direct si apoi retrograd, lectii pe care le putem finaliza si integra acum, in planul nostru de viata.
Prin urmare, facem ce avem de facut, dupa cum simtim fiecare, reusind astfel sa ne desprindem de asteptarile celorlalti, iesim din inregimentarea mental-afectiva.
Pivotam in jurul unui punct de cotitura, comutam perceptia pe “viziunea proprie” pe care o si exprimam, pe care incepem sa o materializam cu toata priceperea si cu tot curajul pe care le-am adunat de la inceputul anului.
Intram in faza de descrestere a Lunii. Raman valabile recomandarile de pe pagina Fazele Lunii a acestui blog, unde se regaseste si modul de lucru cu energiile fazelor Lunii.
Intre timp, folositi-va Lumina :)
Spor si succes !
Va invitam in comunitatea Astro Mercur (grup de lucru (on-line) cu influentele astrale)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu