marți, 29 octombrie 2013
Despre astrologie - cu participantii la simpozionul Ritmuri Astrale, septembrie 2013 - Ada Cocos
Extras din volumul Simpozionului de astrologie Ritmuri Astrale.
1. Ce v-a atras la astrologie și cum ne poate ajuta ?
Astrologia este un instrument de (auto)cunoaștere. Știu. Toată lumea spune asta. Când am intrat prima oară în contact cu astrologia mă simțeam de parcă descifram încă o data hieroglifele egiptene. Priveam fascinată simbolurile astrologice pe care încercam să le reproduc cât mai fidel, cu creioanele colorate pe hârtia din fața mea. Căutam răspunsuri. Și, încet, încet, am început să le întrezăresc. Astrologia m-a obligat să mă privesc, să mă văd așa cum sunt, într-o oglindă care părea „proiectată” acum foarte foarte mult timp în urmă și mă aștepta să îmi reflecte potențialul, defectele, calitățile, problemele, soluțiile. Am început să mă cunosc, să devin conștientă de mine însămi și mi-am dat seama că am la îndemână un instrument foarte prețios de a înțelege lumea, oamenii, contextul devenea din ce în ce mai larg și mai profund.
Așadar, astrologia ne ajută să ne vedem așa cum suntem, într-un context pe care altfel puțini îl intuiesc, iar și mai puțini îl văd. Filtrate de cunoașterea astrologică, experiențele noastre devin semnificative, devin puncte de reper și ghid în a ne găsi calea și a progresa pentru a ne putea descurca atât în plan fizic, dar și în plan spiritual.
E ca la fitness când instructorii ne spun ce ar trebui să lucrăm. Poate că ne atârnă burta sau ar trebui să ne remodelăm posteriorul. Planetele ne trag de mâneca și ne trimit la un alt fel de fitness. Interior. Ne spun că fără efort și lucru cu sine nu se poate.
2. Care a fost cea mai mare satisfacție obținută în urma consultațiilor ? Ați avut consultații în urma cărora ați schimbat vieți ?
Cred că orice om care intră în cabinetul unui astrolog, pleacă de acolo cu ceva. Poate cu mai multă neîncredere în astrologie sau poate cu o revelație despre sine, supărat poate că astrologul i-a spus că nu eliberează rețete compensate, ci „prescrie” teme acasă sau fericit că a început să înțeleagă de unde să se apuce de lucru ca să clădească o viață sănătoasă și împlinită.
Cred că orice om care intră în cabinetul unui astrolog pleacă de acolo cu schimbarea în buzunar, unii sunt siguri că au găsit răspunsul, alții constată că întrebarea lor a devenit 1001 întrebări diferite. Dar, până la urmă, și acesta e un răspuns, nu?
Mă bucur când reușesc să trezesc în omul din fața mea o reacție, oricare: de bucurie, de furie, de tristețe, de enervare, de revoltă. Când omul reacționează cumva, înseamnă că începe să conștientizeze ce îl ține pe loc. Mai departe, dacă dorește sau nu să se apuce de lucru, e doar alegerea sa. Se poate ca informația pe care un astrolog o sădește în sufletul unui client, la un moment dat, să găsească terenul propice de acțiune după ani și ani și nu imediat. Dar cred că unul din lucrurile cele mai importante pe care le poate face un astrolog este să ajute omul să se vadă și să spună adevărul despre el însuși. Îmi place când pot să redau o persoană sieși, să o port înapoi în cel mai frumos loc pe care îl are în suflet. Meriți orice efort. Fiecare dintre noi merită.
3. Care este percepția publicului larg despre astrologie?
Percepția publicului s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Astrologia nu mai este privită cu atât de multă reținere, oamenii vin cu mai multă deschidere să ne ceară un sfat sau o analiză mai complexă. Sunt și oameni care vin din pură curiozitate, să vadă cum e, ce li se întâmplă, ce le spune astrologul, se așteaptă să audă ceva asemănător cu predicțiile horoscopului zilnic, apoi constată că nu e așa. Că astrologia nu se rezumă la asta. Că nu e un alt fel de ghiceală. Și că, scopul nostru nu este acela de a face previziuni, de a privi departe în viitor. Mai sunt însă suficient de mulți aceia care ne consideră o tagmă de vrăjitoare, dar poate că rolul lor este tocmai acela de a ne impulsiona pe noi să excelăm ca profesioniști, ne impulsionează să găsim metode cât mai eficiente de comunicare, de a ne transite mesajul.
4. Cum poate fi potențată imaginea astrologiei ?
De-a lungul ultimilor ani s-au înmulțit emisiunile pe teme de astrologie, apar reviste tipărite sau online, apar tot mai multe cărți, din ce în ce mai multe scrise de astrologi români. Toate acestea contribuie la creionarea unei imagini corecte a astrologiei. A astrologiei practicate și promovate de profesioniști.
Imaginea astrologiei suntem noi, astrologii, și este de datoria noastră să răspundem înțelept provocărilor lumii de astăzi care tentează prin nevoia de spectaculos, de senzațional.
Este important să interacționăm deschis cu oamenii, să nu ne ascundem după pseudonime, să avem nume și prenume, să organizăm manifestări la care publicul larg să aibă acces și să poată pune întrebări, să poată primi răspunsuri, să ne vadă că suntem umani, abordabili, că ne asumăm responsabilitatea celor spuse. Ar fi bine să nu promovăm și să potențăm o imagine, ci astrologia în sine, ca instrument de cunoaștere și de evoluție personală.
Multumim si va mai asteptam la Iasi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu