Acest spatiu de lectura si conversatii este dedicat astrologiei.
Iti dorim sa readuci, constient, cunoasterea astrologica in viata ta, prin atitudinea ta deschisa si catre ceea ce nu cunosti inca,

prin gesturi simple pe care sa le faci in mod curent, prin gandul tau, care de fapt este motorul realitatii tale fizice locale.
Si nu uita! In aceasta viata, Pamantul este casa ta.

Locuinta ta este doar “zona de lucru”, spatiul in care iti organizezi munca - adica viata ta pe planeta Pamant.
Sa ne pretuim CASA si VIATA pe care o putem trai AICI, ACUM.



detalii si inscriere

detalii si inscriere
.

Ce facem ASTAZI ?


Tinem pasul cu mersul astrelor in spatiu.
Descifram influentele astrale care ating Pamantul si pe noi, oamenii, si le folosim cu intelepciunea inimii.

Acest demers nu se considera a fi un horoscop,

ci ne propunem sa analizam natura energiilor caracteristice aspectelor astrale ale zilei sau ale unei perioade de timp si
modul in care putem folosi aceste fluxuri energetice, integrandu-le in viata noastra de zi cu zi.
Pentru fiecare in parte este important cum aceste caracteristici energetice ale momentului stimuleaza potentialul temei natale.
Influxurile astrale actioneaza pe o banda larga de frecvente, noi alegem daca si cum le folosim.
Este foarte importanta atitudinea noastra – ne luptam cu fluxul astral sau il lasam sa circule liber si ne plasam in locul potrivit la momentul potrivit ...?
Indiferent ce alegem sa facem, sa nu uitam ca "Astrele predispun, omul dispune".


Orice rezultat vă aparține și, nu poate nimeni să-l “prezică” pentru că, voi îl materializați.


Share |

marți, 1 octombrie 2013

Casele de apă - finalitate, zone de trecere, închidere de cicluri




Ionut Hristescu Asociatia Astrologilor din Romania – vicepresedinte.
 
Tema prezentata in cadrul
Echinoctiul de toamna 2013, Iaşi.
 



Sigur că, atunci când ești tânăr astrolog și te lovești de o hartă având accent pe casele de apă (n.a.: casele IV, VIII, XII), te iei cu mâinile de ceva și-ți dorești să te fi apucat de orice altceva, numai de astrologie nu. Apoi respiri adânc și încerci să-ți aduci aminte de cuvintele-cheie asociate acestor case: părinții, moștenirile-moarte-sex, iar când ajungi la casa a XII-a, deja ori l-ai trimis la ospiciu, ori e caz de mistic religios. Le spui clientului iar apoi ai surpriza să constați că nu-i așa. “Cum, cu Neptun în IV, tactu’ chiar nu e bețiv? Iar cu Soare în XII, nu-ți e rușine să ieși pe stradă?”.  A fost unul din chestiunile pentru care m-am lăsat de consiliere astrologică, prin 2000; îmi dădea rău cu virgulă la casele astea.

Motivul pentru care am decis să fac acest studiu și prezentare este acela că am observat la foarte multe persoane având un destin proeminent, persoane faimoase (numesc acum doar pe Richard Branson și Nadia Comăneci) având droaie de planete prin casa a XII-a, în totală contradicție cu textele și abordările din obositele manuale de astrologie modernă (anticii aveau altă abordare, dar asta e altă discuție).
Un alt lucru pe care-l spun întotdeauna colegilor astrologi este “uitați-vă la casa a IV-a... Soarele și Ascendentul sunt doar spoială”. Unul e regele, iar altul e masca pe care acesta o poartă. Dar regele vine întotdeauna acasă să-și schimbe ciorapii, că-i put picioarele, și să bea o bere în pijama, la un film, fără să-l deranjeze careva cu imaginea de sine. Aceasta este casa a IV-a; ea ne arată cum e Regele în pijama.

Cei trei piloni fundamentali ai vieții noastre sunt așa-numitele “Case de viață”: I, V și IX. Eu sunt, eu creez/mă exprim și eu cred. Mă aflu în această lume într-un corp fizic, și am definit casa I. Mă exprim în această lume, încercând să arăt cine sunt, și am găsit casa V. Am un concept despre cum funcționează această lume, mă ghidez după niște principii, iar acestea le găsim în casa a IX-a.
Însă fiecare pilon are o fundație... pilonul este fala, ceea ce se vede, iar fundația ne arată soliditatea și perenitatea acestor pereni. O fundație proastă face ca, până la urmă, pilonul respectiv să se strâmbe, iar acel lucru începe să se vadă. Fundațiile celor trei piloni fundamentali sunt - pe sistemul caselor derivate - cele patru case de care vorbim în acest articol. Și anume: Casa IV reprezintă fundația Casei I, Casa VIII reprezintă fundația Casei V, iar Casa XII, fundația Casei IX. Aici vedem adevărul și temeinicia măreției celor 3 piloni. 

Românul are o vorbă; cam vulgară, e drept, dar ea ascunde un adevăr de bază. Este, de fapt, o întrebare - răspuns la o afirmație prea hotărâtă a câte unui deștept: “să mori tu...!”. Dincolo de hilarul sau mahalagismul expresiei, avem de-a face cu o întrebare de bun-simț, a cărei traducere ar fi “te bazezi pe ceva serios când afirmi acest lucru? Când spui despre tine că ești așa și pe dincolo, că ai făcut aia sau ailaltă, sau că ai nu știu ce credință în nu știu ce zei aiurea?”. Iar casa a IV-a fiecărei case de viață ne dă răspunsul la aceste întrebări. Să le luăm pe rând...

În casa I, avem afirmațiile tipice: “uite ce fain sunt, ce mușchi am, ce bine arăt. Sunt foarte tare”. La întrebarea “să mori tu...” este foarte posibil ca un telefon de la mămica, ce te întreabă dacă te-ai spălat pe dinți, să topească tot acest discurs... Câți dintre noi nu am trăit situația penibilă când ne dădeam mari în fața colegilor, explicând ce lucruri mega-faine facem noi, și apărea mama care ne pupa, ne întreba ce s-a predat azi la școală, ne lua de mână și pleca acasă? Ditamai eroul interior se prăbușea de rușine.
Casa a IV-a ne arată, la fel ca și Luna, cât de bine te simți cu tine însuți. Așa cum spunea și Dana Gerhardt, ce se întâmplă în tine atunci când stingi lumina? Mai ești același erou gata să înfrunte cotidianul? Casa a IV-a ne arată necesitatea regăsirii acelui loc, psihologic vorbind, în care să începi să te recreezi. În care stai bine-merci cu tine și ești gata să mergi mai departe, să creezi lumea TA. 

În casa a V-a, evident, ne îndrăgostim; vrem să arătăm persoanei iubite ce tari si creativi suntem noi, ce calități avem, cât de tare, lung și mult o vom iubi noi pe ea. Și, desigur, apare întrebarea inevitabilă: “să mori tu...!”. Moment în care eroul interior fie are probleme cu erecția, fie hotărăște să-și înfrunte demonii și fricile interioare și să meargă mai departe. 
Am definit, deja, casa a VIII-a: zona care arată, printre altele, vulnerabilitățile dintr-o relație. Și, fiind vorba tot de o casă a IV-a (repet, prin case derivate, Casa a VIII-a reprezintă casa a IV-a de la a V-a), vedem cât de bine știm să ne simțim bine cu celălalt.

Casa a IX-a ne arată, așa cum ziceam, credințele noastre. Cum se formează filozofia noastră despre această lume; toți o avem, chiar dacă nu îi zicem filozofie sau credință. Ultimul tractorist beat din sat are o explicație despre lumea în care trăiește. Pe ce se bazează această filozofie, dacă este o simplă demagogeală de anvon sau este chiar credință adevărată, vedem în casa a XII-a.
(nota: celelalte conotații ale caselor de apă au fost tratate live, în timpul prezentării)
***
Fiecare casă de apă este o zonă de trecere, o vamă: am definit grafic cele 3 sectoare ale hărții în figura 1. Iar fiecare casă are un vameș; el te lasă să treci mai departe doar dacă îndeplinești criteriile cerute de acea casă... Se poate observa destul de ușor, în urma discuțiilor cu cel analizat, dacă acesta baleiază spre sectorul anterior sau ulterior al hărții.
În casele de apă avem cicluri nerealizate, care se cer închise de urgență în această viață. Chestiunile reprezentate de planetele din aceste case trebuiesc aduse la un final, pentru ca ființa să poată renaște în acel sector; să deschidă alt izvor. Dau exemplul casei a XII-a, unde avem fie persoane având o mare tendință de izolare (și atunci casa a XII-a tinde spre casa I, spre EU) fie baleiază spe casele sociale (XI, X, etc.) caz în care avem de-a face cu filantropi, businessmani, oameni care - în general - au ajuns la un final de ciclu și simt nevoia unei realizări memorabile. Ei trebuie să impregneze memoria colectivă cu ceva care să aducă aminte de ei...

Pe scurt, în casele de apă studiem acele vulnerabilități fundamentale ce trebuiesc scoase la iveală, conștinetizate și arse, și tot aici e musai să ducem la final niște treburi ce stau gata-gata să se încheie. În toate situațiile, discuția cu cel a cărui hartă o studiem este delicată și cere o mare doză de finețe psihologică. Planetele din aceste case arată răni și chestiuni active, iar noi trebuie să umblăm cu mănuși și optimism.

www. astrologiadupajean.wordpress.com
www.astrele.ro


Niciun comentariu: