joi, 30 decembrie 2010
Revelionul 2011 – o punte intre doua eclipse !
31.12.2010 – Revelionul energetic – o
punte intre doua eclipse !
Asa cum am mai aratat deja, ne aflam
acum pe un traseu energetic extraordinar pe care fiecare dintre noi l-am
perceput mai puternic sau mai subtil, in functie de deschiderea fiecaruia catre
aspectul spiritual al vietii.
Intr-un fel sau altul, fiecare om de pe planeta
Pamant traieste un moment de cotitura al vietii. Unii poate ca deja vad asta,
si se straduiesc sa participe constient la “potrivirea” lucrurilor. Altii poate
ca vor vedea mai tarziu, dupa ce totul se va aseza, intr-un mod ce li se va
parea atunci, ca fiind “cel mai bun”.
Actiunea, asezarea/reasezarea si
potrivirea lucrurilor se deruleaza pe primele grade din Capricorn; in acel
domeniu de viata pe care, in tema natala, se suprapun primele 5 grade ale
Capricornului, unde se afla acum planeta Pluto si Nodul Nord (“sensul vietii”).
Celelalte planete, prin traseul pe care-l parcurg si prin aspectele pe care le
construiesc in aceasta perioada, nuanteaza actiunea principala, pe care o
genereaza Pluto si NN – Mercur a travesat de doua ori aceasta zona si urmeaza
sa revina pentru a treia oara, in mers direct, Marte de asemenea a tranzitat aceasta zona de curand, iar Soarele
tocmai se desprinde de Pluto. Tandemul Jupiter – Uranus intervine oarecum surprinzator,
provocandu-ne sa actionam, oferindu-ne ocazia sa facem ce trebuie facut, acum,
fara sa mai avem alt ragaz. Venus si Neptun ne ofera un zbucium interior care ar
trebui sa ne ajute sa intelegem ca iubirea este aceeasi, indiferent pe ce directie
o daruim si ca, de fapt, ar trebui sa o transmitem oricand pe orice directie. Saturn
ne impinge si el de la spate si ne ofera gandul si cuvantul potrivit daca, avem
rabdare sa le folosim la momentul potrivit.
Pentru cei care studiaza astrele,
perioada ce o traversam de ceva timp si mai ales cea dintre cele doua eclipse
este un izvor nepretuit de informatii si de adevarata intelepciune, generatoare
de trairi intense care ne pot conduce catre concluzii importante din punct de
vedere astrologic.
Scopul nostru, asa cum l-am formulat
de la inceput, este sa venim in sprijinul utilizatorului de informatie astrologica. Pentru
cei care nu studiaza dar doresc sa foloseasca cunoasterea astrologica, putem
transpune acest ”labirint energetic” intr-o idee principala, asupra careia am
revenit de mai multe ori in ultimul timp.
Planeta Pamant se pregateste pentru
un pas important in evolutia sa. Intreg Cosmosul lucreaza pentru a ne oferi tot
ce avem nevoie ca sa putem face si noi pasii necesari astfel incat sa insotim
planeta in experienta minunata ce urmeaza sa o traim.
Si ce avem nevoie de
fapt? Sa vedem ce nu am facut si sa avem din nou ocazia sa facem, sau sa vedem
ce nu am facut bine si a sa avem ocazia sa corectam. Fiecare dintre noi ne-am
confruntat cu aceste aspecte, sub diverse forme, in ultimul timp. Daca nu
recunoastem acum, vom avea alta ocazie sa recunoastem. Important este sa vedem
ce este de vazut si sa facem ce este de facut. Pentru ca, asa cum am mai spus,
nu prea mai avem timp pentru amanare, si nici nu prea mai avem dreptul la
reexaminare.
Sub o forma sau alta, fiecare om are
acum ocazia sa se redescopere, sa se reevalueze, sa se reconstruiasca. Avem
posibilitati diferite de a ne “reorganiza interior” astfel incat sa ne
recentram in jurul scanteii divine (christului launtric) - centrul de greutate
al fiintei ce suntem. Si asta nu trebuie sa o facem neaparat in limitele si
rigorile unei teorii religioase, nu este necesar sa ne raportam la o “definitie”
a lui Dumnezeu, indiferent cum l-au descifrat sau inteles oamenii pana acum si,
nici la vreun set de legi, stabilite cine stie cum, de cine si cand.
Daca ne dorim contactul interior cu
scanteia divina si daca ne dorim contactul “exterior” cu lumea divina, atunci
il vom simti si va functiona.
Si cum vom sti lucrul acesta ? – inima ne va
incalzi pieptul si vom putea simti aceeasi iubire pentru oricine si pentru
orice. Si deocamdata, atat ne cere planeta Pamant si lumea divina. Pamantul va trece peste un prag si va pasi intr-o noua lume, in care viata se va cladi pe o dimensiune spirituala mai inalta.
Va doresc o navigare lina printre
curentii cosmici si un inceput de an nou cu multe bucurii.
Ne vom reintalni
inainte de eclipsa de soare, pentru a ne pregati interactiunea cu influentele
astrale.
Sa ne bucuram pentru tot ceea ce suntem
si pentru ceea ce devenim in fiecare clipa.
Sa fim recunoscatori pentru tot ce
ni se ofera si sa folosim totul cu drag si cu intelepciune.
Inima noastra este libera; sa avem
curajul sa o ascultam.
La multi ani!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu