duminică, 17 aprilie 2011
Luna Plina in Saptamana Mare
Urmatoarea faza de Luna Plina se formeaza pe 18 aprilie, luni dimineata in jurul orei 6,00. Asa cum am aratat si in descrierea ciclului fazelor lunii, ne aflam intr-un moment de maxim energetic care de aceasta data este amplificat de prezenta planetelor din semnul Berbecului. Urmeaza doua saptamani de “curatare energetica”.
Tema astrologica a momentului ne arata un adevarat examen, care va testa toate aspectele vietii noastre – planul sentimentelor, modul de a gandi, modul de a actiona, constiinta si aspectul spiritual al vietii. In urmatoarele doua saptamani este posibil sa avem parte de lectii multiple sau complexe, integratoare, care ne vor surprinde prin modul si viteza de derulare.
Contextul astral este in rezonanta cu perioada corespunzatoare postului Sfintelor Pasti, care poate fi inteles ca un timp terestru al testarii limitelor. Omul, isi stabileste singur propriile limite, in functie de prorpiul sistem de valori dar mai ales in functie de increderea in sine insusi. Planul divin ne arata in fel si chip ca nu exista limite, ca putem fi ceea ce alegem sa fim si putem face ceea ce alegem sa facem, daca intentia si motivatia noastra nu lezeaza liberul arbitru al nimanui.
Daca postul Craciunului ne ofera ocaziile si conditiile restructurarii interioare si a reevaluarii prioritatilor, postul Sfintelor Pasti ne provoaca sa ne depasim blocajele. Cu cat mai tematori suntem si mai neincrezatori in propriile forte, cu atat mai dure ni se vor parea a fi lectiile acestei perioade. In Saptamana Mare mai ales, ies la suprafata acele nepotriveli din viata noastra care acum pot fi reasezate pe fagasul potrivit, prin depasirea temerilor launtrice.
Influentele astrale ale momentului de Luna Plina ne propun experiente profund transformatoare care se manifesta mai ales in domeniul de viata care se suprapune in tema fiecaruia pe segmentul Berbecului si ultimele 4 grade Pesti. Tensiunea generata de opozitia Soare – Luna se “descarca” prin Nodul Nord si prin planeta Neptun. Prin urmare, nu prea mai avem scapare si facem ce avem fiecare, de facut. Si nu facem asta oricum ci, manifestand iubirea la modul “pur si simplu” – fara judecata, fara indoiala, fara garantii. Neconditionat. In felul acesta putem depasi aceasta perioada cu maximum de profit. Altfel, ne vom lupta cu testele, si limitele noastre se vor opune “pasului inainte” pe care l-am putea face, acum.
Nu toata lumea se va confrunta cu astfel de experiente, sau nu neaparat la un nivel foarte complicat.
Dar daca te gasesti in fata unei situatii “imposibile” alege cum vrei sa o depasesti si, in zilele ce vor urma vei putea sa vezi cum se potrivesc lucrurile. Inainte de a alege insa, trebuie mai intai sa accepti ca s-ar putea sa ai nevoie de aceasta experienta pentru a invata ceva si, in cazul acesta, aminteste-ti ca ai puterea si intelepciunea de a o depasi.
Spor si succes !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu