Acest spatiu de lectura si conversatii este dedicat astrologiei.
Iti dorim sa readuci, constient, cunoasterea astrologica in viata ta, prin atitudinea ta deschisa si catre ceea ce nu cunosti inca,

prin gesturi simple pe care sa le faci in mod curent, prin gandul tau, care de fapt este motorul realitatii tale fizice locale.
Si nu uita! In aceasta viata, Pamantul este casa ta.

Locuinta ta este doar “zona de lucru”, spatiul in care iti organizezi munca - adica viata ta pe planeta Pamant.
Sa ne pretuim CASA si VIATA pe care o putem trai AICI, ACUM.



detalii si inscriere

detalii si inscriere
.

Ce facem ASTAZI ?


Tinem pasul cu mersul astrelor in spatiu.
Descifram influentele astrale care ating Pamantul si pe noi, oamenii, si le folosim cu intelepciunea inimii.

Acest demers nu se considera a fi un horoscop,

ci ne propunem sa analizam natura energiilor caracteristice aspectelor astrale ale zilei sau ale unei perioade de timp si
modul in care putem folosi aceste fluxuri energetice, integrandu-le in viata noastra de zi cu zi.
Pentru fiecare in parte este important cum aceste caracteristici energetice ale momentului stimuleaza potentialul temei natale.
Influxurile astrale actioneaza pe o banda larga de frecvente, noi alegem daca si cum le folosim.
Este foarte importanta atitudinea noastra – ne luptam cu fluxul astral sau il lasam sa circule liber si ne plasam in locul potrivit la momentul potrivit ...?
Indiferent ce alegem sa facem, sa nu uitam ca "Astrele predispun, omul dispune".


Orice rezultat vă aparține și, nu poate nimeni să-l “prezică” pentru că, voi îl materializați.


Share |

sâmbătă, 29 februarie 2020

Ciclul Lunii Noi în Pești, 2020.






Concluzii Atelier Astro Mercur din data de 20 februarie 2020.
Varianta audio a atelierului prezină un mod de lucru cu potențialul disponibil.
Atelierul se adresează tuturor, cunoscători sau necunoscători ai teoriei astrologice și, poate fi o formă de antrenament personal, prin care creștem, folosind conștient cunoașterea dobândită.

Suntem în ciclul fazelor Lunii pe care l-am început cu Luna Nouă în Pești, care s-a format pe 23 februarie, pe gradul 5. Faza de Lună Plină a ciclului va fi pe 9 martie, cu Luna pe gradul 20 Fecioara. 
Este ciclul care ne poartă către echinocțiul de primăvară, care simbolizează trezirea, începutul unei noi etape de creștere. Până la solstițiul de vară puterea noastră de manifestare crește din ce în ce mai mult.
 
Până la echinocțiu însă, traversăm un timp care ne orientează către interior, către introspecție, către întrebările importante ale fiecăruia dintre noi. 
Este un timp al percepției și, este important să lucrăm din ce în ce mai mult cu acest instrument, percepția, să-l folosim din ce în ce mai conștient. Să trecem din ce în ce mai ușor din energia analizei logice în energia percepției și, înapoi. Să le folosim simultan, descoperind diferența de stare.
Nu putem percepe simplitatea unei idei, la fel cum descifrăm complexitatea ei.
 
Luna Nouă, în conjuncție cu Mercur (retrograd) în energia semnului Pești, a lucrat cu Uranus din Taur (sextil) și cu axa Nodurilor Lunare (trigon la Nodul Nord, Rac), cu Marte lângă Nodul Sud (Capricorn).
Între timp, se perfectează conjuncția Lilith-Chiron în Berbec, (3 martie) care formează cuadraturi la Nodurile Lunare.
Planeta Marte realizează conjuncțiile cu Jupiter și Pluton, în Capricorn. Inițiază cicluri planetare noi și transmite un imbold puternic de acțiune, deschide o etapă nouă de manifestare, de (re)construcție.
Iar planeta Venus construiește prima cuadratură în ciclurile pe care le realizează cu planetele lente din Capricorn – cu Jupiter pe 23 februarie, la Luna Nouă, cu Pluton pe 28 februarie și, cu Saturn pe 3 martie, simultan cu conjuncția Lilith – Chiron. Ne ajută astfel să vedem cum stăm în tematica exercițiului generat de  conjuncția Saturn-Pluton.
Faza de Lună Plină va avea loc pe 9 martie, cu  Luna pe gradul 20 Fecioară și, poate aduce claritate, susține imboldul de a ne mișca. Zilele de 8-9 martie pot aduce conștientizări foarte valoroase pentru noi.
 
Un astfel de fond energetic poate aduce și derapaje, ieșire din puterea personală.
Este important să rămânem în viziunea personală, în planul nostru de viață, în alegerile noastre, eliberate de sub presiunea exterioară.
Planeta Mercur susține procesul conștientizărilor, fiind în mers aparent retrograd până pe 10 martie. Putem descoperi înțelesuri noi sau, să recunoaștem înțelesuri pe care le-am văzut dar nu le-am acordat atenție.
Apoi, între 10 martie și 25 aprilie vom avea la dispoziție un timp fără planete retrograde, potrivit pentru inițiative, dezvoltare de planuri noi sau, a unor etape noi pentru planurile pe care le derulăm deja.
 
Până la Luna Nouă din semnul Berbecului (24 martie) trăim  simultan o ajustare în planul afectiv, o reorganizare în planul mental și, un început de etapă nouă în planul manifestării, al materializării. Suntem impulsionați să construim și să dezvoltăm, mai mult, într-o viziune și mai largă.
 
Manifestarea poreste de la alegere și, în acest sens este posibil să derulăm exercițiul generat de colaborarea conjuncției Chiron-Lilith din Berbec cu axa Nodurilor Lunare ( NS în Capricorn-NN în Rac).
Poate vă vedeți cu alți ochi.
Sau poate că dintr-o dată, v-ar fi teamă să vă vedeți cu adevărat. 
Depinde pe unde ne aflăm fiecare în procesul redescoperirii de sine, în exercițiul tranzitului lui Chiron prin Berbec pe care îl experimentăm de anul trecut și, în următorii șapte ani. Poate fi important ca pe durată acestui tranzit să manifestăm ceea ce am descoperit și am acumulat în timpul tranzitului lui Chiron, în tandem cu Neptun, prin Pești. 
În perioada 2011-2019 am descoperit foarte mult în domeniul ezoterico-spiritual.
Acum, cu suportul lui Chiron în tranzit prin Berbec, devine important să ne manifestăm ca omulețul care a acumulat cunoaștere, care a descoperit ce înseamnă evoluția spirituală. Devine important ca omulețul să se manifeste în realitatea proprie din această perspectivă, folosind cunoașterea dobândită.
 
Acum trecem testul de admitere la studiul ”Chiron în Berbec” :)
Alimentăm curajul să fim cine suntem. 
Să nu mai fie nevoie să arătăm altceva, decât ceea ce suntem.
Să lucrăm cu alegerile noastre, eliberate de presiunile exterioare.
Vă îndemn să observați modul în care vă mobilizați.
Cât este ambiție și cât este curaj?
Cât este curajul conștient, asumat și, cât este curajul demonstrativ?
Vă îndemn să ieșiți din energia demonstrativă și să vă potriviți în alegerile voastre.
Poate fi mai productiv să aleg și să lucrez cu alegerea, descoperind ce și cum pot face, decât să aștept să mă lămuresc ca să aleg și, să amân sau să evit implicarea.
După ce aleg se limpezește schema de lucru.
Dialogul interior poate fi foarte productiv în energia înaltă a conjuncției Lilith-Chiron care, poate susține comunicarea pe verticală (profund în interior și foarte înalt în planurile subtile), creativitatea, curajul, ideile care deschid drumuri noi.
 

Poate vă ajută:

Amintiți-vă că în puterea cu care vă manifestați există și puterea echipei voastre. Cereți ghdarea și, când o simțiți folosiți-o, pentru că s-a făcut un efort și s-au consumat resurse, pentru ca acea îndrumare să ajungă la voi.

 Vă invităm alături de noi la

Atelier Astro Mercur   la fiecare fază de Lună Nouă, la sală sau în varianta audio.
Următorul atelier va avea loc pe 25 martie 2020, dedicat ciclului Lunii Noi în Berbec.
Este disponibilă varianta audio a atelierului dedicat Ciclului Lunii Noi în Pesti care a avut loc pe 20 februarie. Sunt disponibile în varianta audio toate atelierele din ultimii trei ani și puteți folosi oferta “pachet atelier”.

Înscriere prin formularul următor:

Există grupul Atelier Astro Mercur – Bazele CGA (bazele culturii generale astrologice) în care se pot înscrie cei care au participat cel puțin la un Atelier Astro Mercur (la sală sau în varianta audio).

Și, vă invităm la ediția a noua a Simpozionului de astrologie Ritmuri Astrale, sesiunea de primăvară, la Iași, în zilele de 20-22 martie 2020.

Cadoul astrologic in timpul Peștilor. Tu oferi în dar o consultație astrologică în timpul Peștilor (pană pe 24 martie, inclusiv ție, dacă vrei) și, primești gratuit materialul audio dedicat ciclului Lunii Noi în Pești, distribuit in Grupul Astro Mercur- grup online de sustinere in procesul de crestere personala, care functioneaza continuu, lansat in decembrie 2013.

Între timp, și mai ales acum, FOLOSIȚI-VĂ Lumina.
Acesta este un îndemn cu aplicabilitate practică.
Vă rog să recitiți ultimele două rânduri de mai sus :)
Folosiți gândul acesta ca atunci când folosiți orice alt instrument, orice accesoriu din bucătărie de exemplu :)  sau din trusa de scule. Singura diferență este că acest instrument –Lumina- poate fi folosit în orice situatie și pentru orice sarcină de rezolvat – este un instrument multifuncțional :)

Suntem în faza de creștere a Lunii, până la faza de Lună Plină în Fecioară, care se va forma pe 9 martie 2020. Rămân valabile recomandările de pe pagina Fazele Lunii a acestui blog, unde se regăsește și un mod de lucru cu energiile fazelor Lunii.

Dacă rezonezi cu modul în care este prezentată informația pe acest blog te invit în Grupul Astro Mercur,  să lucrăm împreună cu fluxurile astrale, să le folosim în construirea experientelor de viață, să le folosim în adaptarea la fluxul sincronicitatilor prin care, materializăm realitatea proprie - nu trebuie să știi astrologie ca să faci parte din grup, dar făcând parte din grup poți să-ți construiești o cultură generală astrologică, pe care să te bazezi oricând, folosind constient potențialul pe care îl ai la dispoziție. Grupul a fost lansat în decembrie 2013 și, funcționează continuu. Participarea la grup se poate face lunar, sau pe intervale mai mari de timp. Detalii sunt aici: grup on-line de creștere personală

Va invităm sa urmăriți pagina Astro Mercur

Niciun comentariu: