Acest spatiu de lectura si conversatii este dedicat astrologiei.
Iti dorim sa readuci, constient, cunoasterea astrologica in viata ta, prin atitudinea ta deschisa si catre ceea ce nu cunosti inca,

prin gesturi simple pe care sa le faci in mod curent, prin gandul tau, care de fapt este motorul realitatii tale fizice locale.
Si nu uita! In aceasta viata, Pamantul este casa ta.

Locuinta ta este doar “zona de lucru”, spatiul in care iti organizezi munca - adica viata ta pe planeta Pamant.
Sa ne pretuim CASA si VIATA pe care o putem trai AICI, ACUM.



detalii si inscriere

detalii si inscriere
.

Ce facem ASTAZI ?


Tinem pasul cu mersul astrelor in spatiu.
Descifram influentele astrale care ating Pamantul si pe noi, oamenii, si le folosim cu intelepciunea inimii.

Acest demers nu se considera a fi un horoscop,

ci ne propunem sa analizam natura energiilor caracteristice aspectelor astrale ale zilei sau ale unei perioade de timp si
modul in care putem folosi aceste fluxuri energetice, integrandu-le in viata noastra de zi cu zi.
Pentru fiecare in parte este important cum aceste caracteristici energetice ale momentului stimuleaza potentialul temei natale.
Influxurile astrale actioneaza pe o banda larga de frecvente, noi alegem daca si cum le folosim.
Este foarte importanta atitudinea noastra – ne luptam cu fluxul astral sau il lasam sa circule liber si ne plasam in locul potrivit la momentul potrivit ...?
Indiferent ce alegem sa facem, sa nu uitam ca "Astrele predispun, omul dispune".


Orice rezultat vă aparține și, nu poate nimeni să-l “prezică” pentru că, voi îl materializați.


Share |

luni, 14 noiembrie 2011

Instrumente astrologice - Planeta Marte




Mars
Planeta Marte
Source: Hubblesite.org




Am aruncat deja o privire asupra sistemului nostru solar, asupra Soarelui precum si asupra primelor doua planete planete, in ordinea departarii fata de Soare, Mercur si Venus. Acum sa vedem ce inseamna pentru noi, locuitorii planetei Pamant, planeta Marte, urmatoarea in ordinea departarii fata de Soare.

  
     

Punctul de vedere astronomic :

Este a patra planeta in ordinea departarii de steaua centrala in jurul careia este organizat sistemul nostru solar, si prezinta mai multe similitudini cu Pamantul, fiind de doua ori mai mica decat acesta.

Este numita “planeta rosie” datorita prafului de oxid de fier (rugina) care uneori, datorita furtunilor acopera toata planeta. La poli exista calote de gheata formate din apa (80% in sud si 15% in nord) si dioxid de carbon.

Axa de rotatie este inclinata fata de planul orbitei la fel ca in cazul Pamantului, astfel ca si pe Marte sunt tot patru anotimpuri, de lungimi diferite insa, datorita faptului ca orbita pe care se deplaseaza in jurul Soarelui este foarte alungita - distanta minima fata de Soare fiind cca 83% din distanta maxima. Acest lucru a creat probleme in urmarirea ei pe bolta cereasca, inainte de acceptarea teoriei heliocentrice.

Se estimeaza ca a existat apa pe Marte, datorita aspectului formelor de relief – vai sinuoase, canale, deserturi si canioane (exista un canion de lungimea Europei); de asemenea exista vulcani stinsi de dimensiuni mult mai mari decat cei de pe Pamant. Se pare ca pe Marte exista cel mai inalt munte din sistemul nostru solar Olympus Mons – 25 km, (care este tot un vulcan stins).

Pamantenii au “vizitat” prima data planeta Marte in anul 1965,  in cadrul programelor NASA prin intermediul  sondei spatiale Mariner IV. Ulterior au fost trimise 37 de sonde din care doar 18 au ajuns si au functionat la destinatie. Urmeaza lansarea misiunii Mars Science Laboratory pe data de 25 noiembrie, care va duce pe planeta Marte un laborator mobil numit Curiosity si care va derula un program de observare pe o durata de doi ani.

Alte repere caracteristice :

  • Diametru – 6.758 km.
  • Distanta minima fata de Pamant – 55-90 mil km, o data la 780 de zile.
  • Distanta medie pana la Soare – 227 mil km.
  • Densitatea medie – 3,9 g/cm3.
  • Temperatura la suprafata : de la -184°C pana la 77°C.
  • Gravitatia la suprafata : 0,9 (Pamant : 1).
  • Perioada de rotatie in jurul axei – 24,6 ore terestre (o zi pe planeta Marte).
  • Perioada de revolutie in jurul Soarelui – 687 zile terestre (un an pe planeta Marte).
  • Viteza de deplasare (miscarea de revolutie in jurul Soarelui) – cca 24km/s
  • Compozitie : o structura interioara alcatuita din roci si metal; nucleul insa, format din aliaj fier – nichel este mult mai mic si mai usor decat al Pamantului, motiv pentru care campul magnetic al planetei este foarte slab.
  • Atmosfera : dioxid de carbon, nitrogen, urme de oxigen si de argon.
  • Sateliti : (considerati ca fiind asteroizi captati de gravitatia planetei):
    • Phobos - 27 km lungime.
    •  Deimos - 16 km lungime.
    • A Global Mars Map
      Harta globala Marte
      Source: Hubblesite.org



            Punctul de vedere astrologic :

Analiza astrologica a influentei energetice a planetei Marte ne ajuta sa descifram modul in care nativul isi manifesta dorintele, cum se mobilizeaza pentru indeplinirea lor si cum foloseste acest instrument in procesul propriei transformari.

Este o planeta traditionala (cunoscuta si studiata din antichitate), rapida, personala - care prin aspectele construite in tranzit ne ofera detalii referitoare la evolutia vietii personale.

Marte reflecta aspiratiile nativului, prin caracteristicile semnului zodiacal in care se afla in harta natala. De asemenea, arata resursele folosite pentru atingerea scopurilor, precum si modul de actiune.

Locul in care se afla Marte in tema natala, reprezinta zona in care se manifesta ambitia nativului si ne arata natura motivatiilor sale. Acest loc din astrograma ne indica tipul de energie disponibila pentru concretizarea dorintelor precum si directia pe care se produce influenta maxima a actiunilor nativului, iar aspectele cu celelalte planete nuanteaza modul in care nativul utilizeaza aceasta energie.

Marte reprezinta si atitudinea combativa, lupta sau actiunea impulsiva, astfel ca prin aspectele formate cu celelalte planete poate descrie conceptul nativului privind manifestarea in forta a energiei in planul fizic.

Simbolizeaza forta, impulsul, elementul masculin, energia, dar si impulsivitatea, agresivitatea, accidentul, armele (albe).

Guverneaza semnului Berbecului si  semnului Scorpionului, casa a I-a si a VIII-a a unei astrograme, precum si ziua de marti a saptamanii.

Prin aspectele formate in tranzit, influenta sa energetica declanseaza starea interioara necesara pentru a experimenta initiativa, curajul, actiunea dar si vointa precum si puterea de a finaliza lucrul inceput. Situatiile pe care le provoaca ne ajuta sa constientizam propriile resurse energetice si sa le corelam cu directiile de actiune, pentru a obtine rezultatul dorit.

Zonele anatomice sub influenta planetei Marte : sistemul muscular.
Culoare : rosu
Metal : fier

Ideograma (simbolul astrologic) : un cerc (planul spiritual) pe care se sprijina o sageata indreptata in sus (instinctul animalic) – simbol care ne poate arata dominarea spiritualitatii de catre materie si, in acelasi timp, dorinta subconstienta a omului de a se ridica transformand si dominand instinctele, sprijinindu-se pe aspectul spiritual a fiintei sale.

Zona din harta natala pe care o strabate Marte in tranzit, se bucura de o dinamizare a activitatii; in acel sector de viata devenim mai energici si mai combativi, incercam sa stabilim mijloacele si modalitatile prin care sa ne atingem scopurile, pe acea directie actiunile noastre au o influenta majora si determina efecte concrete pe parcursul tranzitului respectiv.

Miscarea aparent retrograda – Planeta Marte aflata in mers aparent retrograd la momentul nasterii ne arata cum si in ce domeniu, nativul nu a folosit sau, a folosit in mod gresit, in vietile anterioare, capacitatea de a-si dirija energia fizica si combativitatea.

In tranzit, in perioadele sale de retrogradare Marte ne ofera ocazia de a descoperi greselile pe care le facem cu privire la semnificatiile pe care le are in propria tema natala. Acest lucru se realizeaza prin reeditarea unor situatii in care noi repetam sau nu, anumite greseli. Rolul acestor situatii este sa ne ajute sa observam greseala, sa intelegem mecanismul care o genereaza si sa o evitam/corectam pe loc sau la urmatoarea reluare a experientei – moment ce se produce de regula dupa revenirea planetei in mers direct.

Putem evita repetarea unei greseli sau putem corecta un rezultat nedorit, folosind influenta energetica a planetei Marte, prin schimbarea atitudinii si prin observarea si asumarea modului prin care ne exteriorizam dorintele si luptam pentru indeplinirea lor.

Spor si succes !!!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Raspuns : Atena – 12 noiembrie 2011 - despre schimbare.


Scopul tau subconstient (care iti genereaza experientele de viata) este sa inveti detasarea, de oameni in primul rand si apoi de orice fel de posesiune. Pe parcursul vietii intalnesti situatii care te determina sa-ti restructurezi permanent sistemul de valori si sa invingi orice forma de dependenta. In acelasi timp, mai trebuie sa inveti sa comunici, sa interactionezi cu ceilalti. Astfel ca, daca te inchizi in tine si daca astepti de la ceilalti solutii pentru problemele tale, ele se vor complica pe masura ce tu te adancesti in dependenta si izolare.

Lectia principala de viata se refera la atitudinea ta in fata provocarilor; este important sa te observi permanent si sa-ti transformi atitudinea depasind emotiile negative. Detasarea este foarte importanta si este sanatos sa rezulte din starea de echilibru si nu din izolare sau indiferenta. Este posibil sa te confrunti cu pierderi, daca nu accepti si nu intelegi rostul  si rolul detasarii, emotionale mai ales.

Teoretic, ar trebui sa te bucuri de o casnicie (sau de o relatie) minunata, dar totul depinde de tendinta ta catre posesivitate si gelozie. De asemenea este important sa nu te lasi influentata de ceilalti, de prejudecatile si rigorile mediul in care traiesti.

Pana la urmatoarea aniversare se pot produce schimbari importante in planul relational, eventual lucruri nesteptate, posibil chiar rupturi, dar acestea pot genera alte lucruri bune pentru tine – eventual oameni noi alaturi de care sa construiesti ceva bun pe termen lung. Poti fi foarte inspirata, daca vei avea rabdarea sa-ti controlezi entuziasmul si sa aduci lumea viselor tale in planul concret. Iti recomand multa prudenta si mult calm in plan profesional si atentie la stomac.

Spor si succes si astept vesti bune !!!

vineri, 11 noiembrie 2011

Ce facem astazi ? 11 noiembrie 2011 – planeta Marte a intrat in semnul Fecioarei.




   In dimineata acestei zile planeta Marte a pasit in semnul Fecioarei. Pana si “planeta razboiului” se aliniaza la cerintele lectiei noastre, a pamantenilor, si ne ofera o disciplinare a energiilor pentru a putea valorifica si mai bine aceasta zi si intreaga perioada transformatoare ce ne asteapta pana la sfarsitul anului. Marte va tranzita semnul Fecioarei pana in iulie anul viitor, o perioada de timp terestru mult mai mare decat cea obisnuita in care aceasta planeta traverseaza un semn zodiacal, dar acest lucru nu este ceva neobisnuit, incadrandu-se in legile mecanicii ceresti.

In contextul astral actual, plierea energiilor martiene pe caracteristicile energetice ale semnului Fecioarei ne este de mare ajutor. Nu intamplator acest eveniment astrologic s-a produs chiar in aceasta zi despre care toate comunitatile spirituale din lume vorbesc cu mare bucurie, o zi a revarsarii de noi energii asupra Pamantului si asupra noastra. Astfel, capacitatea de perceptie obiectiva si analiza logica si selectiva a Fecioarei ne ajuta sa preluam influentele energetice in modul potrivit pentru fiecare dintre noi; iar capacitatea de a gestiona, a organiza si a restructura, ale aceluiasi semn zodiacal, ne ajuta sa ne folosim propriile resurse energetice in mod armonios in interactiunea cu aceste extraordinare influxuri astrale.

Schimbarea registrului vibrational al planetei Marte se realizeaza pe fondul opozitiei cu planeta Neptun, care si-a reluat mersul direct pe 9 noiembrie, cu o zi inainte de faza de Luna Plina.  In mersul sau aparent retrograd planeta Neptun ne-a oferit un antrenament al proceselor intuitive precum si a capacitatii de a iubi neconditionat. Situatiile pe care le-am depasit ne-au provocat sa ne ascultam sufletul (vocea interioara) si de asemenea, sa renuntam la orice conditii in modul in care manifestam iubirea.

Rezultatul eforturilor depuse se vede acum in deschiderea si plasarea propriei constiinte pe un plan mai inalt de intelegere a vietii si a experientelor traite. Avand in vedere potentialul energetic al “momentului” putem intelege ca am intrat intr-o etapa in care aspectul spiritual al omului ce suntem, fiecare, isi cere dreptul la manifestare permanenta.  Experientele de viata ne vor oferi ocazia sa ascultam si sa folosim din ce in ce mai mult intuitia si, sa traim oferind “iubirea fara conditii”.

Chiar la intrarea planetei Marte in semnul Fecioarei, aceasta se plaseaza fata in fata si cu Chiron. Este posibil ca acest aspect astral sa genereze un oarecare zbucium sufletesc, pe acelasi fond, al recunoasterii nevoilor sufletului nostru si al ascultarii indrumarii lui. Solutia, cea mai usoara, mai eleganta si chiar frumoasa, care ar genera un minim de suferinta sau chiar lipsa acesteia, ar fi sa ne mladiem atitudinea, gesturile si actiunea pe scopul sufletului. Ceea ce, de fapt, ne arata intregul context astral, pe termen lung.

Aceasta schimbare de vibratie a planetei Marte ne stimuleaza ambitia, rezistenta fizica si psihica precum si abilitatile tehnice si indemanarea; ne ajuta sa devenim mai practici si mai eficienti in ceea ce facem, sa avem o atitudine mai calculata-diplomatica dar si critica in acelasi timp. Dorintele pot fi controlate si chiar sublimate, iar imboldul de a actiona este temperat de analiza tuturor posibilitatilor momentului.

Energia noastra se disciplineaza si se orienteaza spre ceea ce inseamna pentru fiecare dintre noi “stabilitate si profit”. Este stimulata capacitatea de organizare a modului de lucru, planificarea si executia sistematica. Este posibil sa avem, pe parcursul acestui tranzit, o tendinta accentuata spre perfectiune si spre motivatia practica. Atentie totusi la tendintele exagerate spre critica si perfectionism si, eventual, la neintelegerile din planul profesional.

In mod particular, planeta Marte dinamizeaza acum zona din harta natala a fiecaruia dintre noi, ocupata de semnul Fecioarei. In acel sector de viata, se produce o dinamizare a experientelor iar actiunile noastre vor fi influentate de caracteristicile energiei acestui semn zodiacal. Prin urmare ar fi potrivit sa-i folosim intelept calitatile specifice si sa le orientam influenta in sensul dorit de noi, precum si sa recunoastem si sa modelam aspectele perturbatoare, astfel incat sa producem experiente de viata constructive.

Cei care sunt preocupati de propria evolutie spirituala, pot folosi constient tranzitul lui Marte prin semnul Fecioarei pentru a-si dezvolta capacitatea de a-si gestiona resursele energetice, pentru a-si dezvolta focalizarea constienta a efortului asupra scopului propus, si pentru a-si perfectiona modul de lucru cu fluxurile energetice.

Spor si succes !!!

luni, 7 noiembrie 2011

Luna Plina in semnul Taurului si 11.11.11.





  Urmatoarea faza de Luna Plina se formeaza joi 10 noiembrie, la ora 22.15, cu Soarele in semnul Scorpionului si Luna in opozitie in semnul Taurului la gradul 18. In cadrul ciclului fazelor lunii acesta este un moment de maxim energetic, care ne plaseaza in fata unor rezultate, finale sau partiale, ale proiectelor incheiate sau aflate in derulare.

De data aceasta contextul astral existent amplifica foarte mult acest nivel energetic.  Conflictul interior generat de opozitia Soare – Luna este accentuat de o alta opozitie, Marte – Neptun care lucreaza pe axa Leu-Varsator. Este important ca in aceste zile sa ne supraveghem atitudinea, sa ne observam atent entuziasmul si sa facem acele gesturi necesare dezamorsarii oricarei tensiuni. Mai ales ca planeta Marte se afla in ultimul grad al semnului Leului  si incepe sa colaboreze constructiv cu planetele Jupiter si Pluton.

Prin urmare avem sanse mari si multe sa folosim potentialul deosebit pe care il ofera acum planeta Marte si sa-l manifestam in sensul aratat de Neptun, care isi reia mersul direct pe 9 noiembrie, in ziua anterioara Lunii Pline. Acolo unde se suprapune acum Marte pe harta natala, este posibil sa manifestam o mai mare incredere in fortele proprii si, sa preluam si sa folosim intelept si armonios influxurile astrale reusind sa ne extindem cunoasterea spirituala in sectorul tranzitat de planeta Neptun si sa luam astfel deciziile potrivite.

Insa, pentru a reusi toate acestea, este necesar sa ne deschidem mintea si inima catre inspiratia care ne va insoti in perioada urmatoare, dupa aceasta faza de Luna Plina; sa preluam cu incredere ideile pe care le vom avea precum si oportunitatile ce se vor ivi si, sa le valorificam in mod creativ. Trebuie sa fim pregatiti pentru lucruri noi in viata noastra si, daca nu ne-am desprins suficient de tiparele vechi de gandire, intelegere si actiune este posibil sa fim surprinsi de noile solutii, sa ratam ocaziile si sa ne confruntam cu rupturi in relatii sau cu blocaje in derularea planurilor noastre.

Influentele astrale sustin ideea deschiderii si accesarii portalului energetic din ziua urmatoare fazei de Luna Plina - 11.11.11. Aceasta zi este considerata deosebita si extrem de importanta din punct de vedere energetic datorita oportunitatii de a interactiona cu un potential nelimitat de creatie (materializare). Exista foarte multa informatie despre ascensiunea Pamantului catre dimensiuni superioare si despre transformarile planetei si ale vietii noastre pe aceasta planeta. Iar teoria astrologica poate realiza o corelare intre informatiile care circula pe diferite canale (verificate deja de ceva vreme) si modul de actiune al influentelor astrale.

Pe parcursul intregului an ne-am pregatit pentru acest moment;  scopul final este deschiderea si extinderea constiintei iar pentru acest lucru era necesar sa descoperim un mod nou de a alege si de a lua decizii, prin identificarea si apoi eliberarea atasamentelor (nevoilor de orice tip).

Am urmarit evolutia influentelor astrale si a interactiunii noastre cu aceste influente si am vazut ca lectia cea mai importanta ne-a adus-o planeta Saturn, in planul relatiilor noastre de orice tip si pe orice directie, acestea avand impact asupra tuturor sectoarelor vietii. In prima parte a anului ne-am confruntat cu reevaluarea angajamentelor noastre si a modului in care intelegeam sa construim parteneriatele, pentru ca mai apoi sa realizam reconstruirea relatiilor sau construirea de noi relatii, eliberate de orice forma de control si dependenta, bazate pe ideea de impartasire si de comunicare libera. Evolutia contextului astral in tot acest timp, ne-a ajutat sa depasim acele situatii necesare pentru a ne descoperi noul potential al sufletului nostru. Acest traseu evolutiv ne-a adus fata in fata cu noi insine si am descoperit ca am redefinit modul de a relationa si ca ne-am imbunatatit capacitatea de a interactiona cu propriul interior.

Acum avem in fata un potential maxim.
Este important
  • sa ne observam gandurile si sa le pastram aliniate pe directia intentiei constiente, dupa cum o formulam acum;
  • sa ne ancoram in momentul prezent pentru a valorifica curgerea energiilor;
  • sa renuntam la orice forma de judecata, pentru a ne pastra pe un nivel ridicat de vibratie.

Pana la sfarsitul anului urmeaza sa ne mai intalnim cu doua eclipse:
Eclipsa partiala de Soare ce va insoti Luna Noua in Sagetator (25.11.2011) ne va ajuta sa focalizam acest potential in directia potrivita (sectorul de viata in care se afla gradul 3 Sagetator in tema natala).
Eclipsa totala de Luna ce va insoti Luna Plina in Gemeni, din 10.12.2011, ne va ajuta sa amplificam intentia acestui potential pe directia aleasa.

Prin urmare, sa cantarim acum rezultatele efortului pe care l-am depus si sa stabilim directia pe care alegem sa valorificam aceste rezultate.
Spor si succes !!!

miercuri, 2 noiembrie 2011

Ce facem astazi ? 2 noiembrie 2011 – perechea Mercur-Venus intra in semnul Sagetatorului





   Astazi ne confruntam cu primul patrar din ciclul curent al fazelor Lunii; este posibil sa se simta o usoara tensiune, iar eventualele dificultati intalnite ne arata daca ceva nu merge conform planului gandit la faza de Luna Noua, precum si ce anume avem de corectat pentru a obtine rezultatul dorit. Interior este posibil sa ne zbatem intre centrarea pe propriile nevoi si atentia acordata celorlalti.
 Aceasta lupta interioara se datoreaza si evolutiei provocatoare a perechii Mercur – Venus care se modifica odata cu intrarea celor doua planete in semnul Sagetatorului, astazi, pe 2 noiembrie. Chiar daca aspectele formate cu planetele Marte si Neptun ne pastreaza inca intr-o zona de conflict interior, impulsivitatea manifestarii exterioara se atenueaza  intr-o anumita masura.
Venus tranziteaza semnul Sagetatorului pana pe 26 noiembrie, cand va intra in Capricorn.
Mercur va intra in mers aparent retrograd pe 24 noiembrie si isi va relua mersul direct pe 14 decembrie.

Energiile celor doua planete Mercur  si  Venus preiau caracteristicile zodiei tranzitate astfel ca in perioada urmatoare  tendinta de interiorizare se transforma intr-o deschidere catre mediul inconjurator, in disponibilitatea catre sociabilitate si prietenie. Oamenii vor simti nevoia sa-si dezvaluie sentimentele; este posibil sa creasca interesul fata de morala traditionala, care pare sa ofere siguranta in parteneriate.

Optimismul si generozitatea se vor manifesta mai usor, mai liber, cu bunavointa si cu mai mult simt al umorului. Intuitia si imaginatia ne pot ajuta sa gasim solutiile potrivite.

Situatiile pe care le vom depasi ne vor solicita o clarificare (reevaluare) sentimentala precum si focalizarea atentiei pe scopul stabilit, iar lectiile de viata ne propun un mod de comunicare profund si responsabil, organizare, prudenta  si autodisciplina.

Contextul astral ne sprijina si prin colaborarea tandemului Mercur-Venus cu planeta Uranus; astfel este posibil ca in mod subtil sa se accentueze dorinta de schimbare si sa fim mai receptivi la ideile originale pe care le vom avea in zilele urmatoare. Este posibil ca procesul de gandire sa se deruleze mai rapid si sa se orienteze spre interese noi si oarecum neobisnuite.

Totul se deruleaza pe acelasi fond energetic care solicita si sustine schimbarea fundamentala.
Pana la urmatoarea faza de Luna Plina, traversam un culoar energetic in care ne refacem rezervele si ne incarcam la maximul propriei capacitati de asimilare. 
Mintea deschisa si inima usoara ne ajuta sa eliberam tot balastul de care nu mai avem nevoie. 
Sa recunoastem tot ce ne apasa – si influentele astrale ne ajuta prin experientele de viata pe care ni le ofera – pentru a elibera astfel toate reziduurile emotionale si pentru a face loc noilor energii, pe care ar fi sanatos sa le primim fara asteptari emotionale si fara conditionari mentale.

Spor si succes !!!

luni, 31 octombrie 2011

Clubul de Astrologie SIRIUS





   Va invitam la intalnirile Clubului de Astrologie SIRIUS.

   Detalii privind participarea la discutii se gasesc pe pagina

     Clubul  de  Astrologie  SIRIUS

   Va asteptam cu drag.

duminică, 30 octombrie 2011

Ce facem astazi ? 31 octombrie 2011


Neptun
   Incepem o saptamana care ne provoaca in toate planurile personalitatii noastre, pentru ca planetele personale Mercur, Venus si Marte construiesc aspecte delicate cu planeta Neptun, in conditiile in care conjunctia Mercur-Venus era deja in desprinderea din cuadratura cu Marte.
Ne asteapta situatii prin care vom trece ca printr-un dispozitiv de resetare a parametrilor ce ne definesc, fiecaruia dintre noi, atitudinea, modul de a gandi si de a comunica, precum si modul in care manifestam sentimentele.

Putem incerca sa ne pastram detasarea; in felul acesta putem opri provocarea; gasind cuvintele necesare si reusind sa nu ne suparam, ne plasam intr-o zona de echilibru si putem adopta atitudinea potrivita. Astfel folosim constient si constructiv influentele astrale, realizand transformarea emotiilor negative cel putin in toleranta, daca nu chiar in acceptare si compasiune, si de ce nu, posibil chiar in iubirea “celorlalti”, a partenerilor de experienta.

Respingerea provocarilor nu face decat sa le readuca ulterior intr-o forma mai complicata. Abordarea lor cu calm si cu intelegerea scopului pentru care se afla in fata noastra ne ajuta sa devenim mai puternici.
Ar fi potrivit sa nu reactionam sub impulsul ambitiei, sa stopam combativitatea manifestata agresiv, sa recunoastem si sa transformam hipersensibilitatea si, astfel putem valorifica un potential intuitiv care ne-ar imbogati spiritual si ne-ar ajuta sa depasim mai usor si complet testele saptamanii.

Pentru a folosi eficace ritmul ciclului fazelor Lunii, luni ar fi bine sa urmarim oportunitatile potrivite pentru dezvoltarea planurilor asupra carora ne-am focalizat atentia la faza de Luna Noua, si sa verificam strategia de realizare a acestor planuri. Putem valorifica cu succes anumite avantaje, daca le vedem la timp.

Spor si succes !!!

Un mesaj pentru ACUM


  
   Poti sa interactionezi cu foarte multi oameni dar sa comunici de fapt foarte putin.

   Si poti sa stai cu tine insuti intr-o liniste interioara desavarsita si sa “vorbesti” mai mult decat cu zece prieteni - pentru ca tu esti cel mai bun prieten al tau, de fapt.

   Daca recunosti asta si daca dezvolti aceasta relatie, foarte usor vei reusi sa construiesti multe alte relatii si sa te bucurie de ele.

miercuri, 26 octombrie 2011

Luna Noua in Scorpion – 26 octombrie 2011



  Faza de Luna Noua in semnul Scorpionului se produce in seara zilei de 26 octombrie si ne propune o calatorie speciala catre profunzimile sufletului. Scopul acestei calatorii se poate sa nu fie prea clar de la inceput; dar daca ne lasam in voia imboldului de a ne cereceta propriile nevoi interioare s-ar putea sa ajungem in fata intrebarilor potrivite.

Colaborarea Jupiter – Pluton ne-a oferit de ceva vreme fondul energetic de baza cu ajutorul caruia putem realiza schimbarile necesare in viata noastra. Acum aceste planete formeaza din nou un trigon la grad perfect, pe mersul retrograd al lui Jupiter, incercand in felul acesta sa ne smulga din zona de confort in care ne plasam fiecare dintre noi, evitand astfel sa alegem calea noua.

Intreg contextul astral amplifica nevoia profunda de regenerare personala, de schimbare a unei situatii in care se poate sa ne simtim blocati si acum este posibil sa descoperim  si resursele precum si puterea de a demola “constructia” veche, pentru a reconstrui intr-un sens nou, pornind de la alte motivatii si bazandu-ne pe alte tipuri de criterii.

Totul porneste insa de la calatoria spre interior; acceptam sau nu, sa facem aceasta calatorie? Avem sau nu avem curajul de a ne analiza pe noi insine? Suntem sau nu suntem atenti la semnalele sufletului nostru? Ascultam sau nu ascultam vocea care incearca sa se faca auzita?

Tocmai pentru a auzi aceasta voce, influentele astrale construiesc acele situatii necesare pentru a ne bulversa complet si total. Pentru ca asa suntem noi oamenii, ne miscam intr-o rutina perpetua in zona noastra de confort si privim inauntrul nostru sau spre cer numai in situatii de criza.

Pe fondul energetic deja existent, Luna Noua ne accetueaza si mai mult nevoia de schimbare si ne ajuta cu un plus de intuitie si de creativitate pe care, daca le acceptam si le folosim, reusim sa extindem si mai mult capacitatea de a intelege intreaga scena in care ne derulam, fiecare dintre noi, propria viata. Emotiile sunt acum mult amplificate si putem astfel sa percepem mai usor, mai puternic si mult mai cuprinzator, semnalele din interior.  Se poate realiza astfel o resetare a modului de a percepe si de a manifesta sentimentele si, in primul rand iubirea.
Acolo unde se suprapune Luna Noua pe astrograma natala a fiecaruia dintre noi, se acutizeaza bulversarea potrivita, care va determina autoanaliza necesara, ce va declansa un inteles mai inalt al rostului actiunilor noastre. Energia pe care o manifestam nepotrivit va fi blocata, pana cand ne vom reorganiza actiunea prin responsabilitate si autodisciplina.

Contextul astral ne sprijina cu o anume intelepciune care ne ajuta sa respingem provocarile si sa ne sustinem atitudinea si gesturile prin alegerile potrivite si prin intelegerea constienta a efectelor pe care le producem.

Prin urmare suntem in fata unei actiuni de finalizare a curateniei interioare, care precede un sfarsit de ciclu evolutiv si un nou inceput. Acum putem patrunde mult mai adanc in sufletul nostru, decat am facut-o oricand alta data si putem elibera cele mai profunde temeri. Iar influentele astrale ne ofera vibratia vindecarii emotionale, la care ne conectam foarte simplu si usor, doar prin a alege sa facem asta.
 Astfel, momentul solstitiului de iarna si Craciunul (cand Jupiter va reintra in mersul direct) ne vor regasi pregatiti pentru noua aventura, pe noua cale pe care ne-am starduit sa o descoperim si sa o alegem, pe parcursul intregului an.

Cei care sunt preocupati de propria evolutie spirituala, pot folosi constient acest moment al fazei de Luna Noua in semnul Scorpionului pentru a-si armoniza cele doua aspecte energetice feminin-masculin, realizand astfel o echilibrare interioara dar si una exterioara, in planul relational.

Intram in faza de crestere a lunii si raman valabile in continuare recomandarile ciclului fazelor Lunii.

Spor si succes !!!