Acest spatiu de lectura si conversatii este dedicat necunoscatorilor in ale astrologiei.
Sunt bineveniti insa si cei care studiaza si practica astrologia, sa ne impartaseasca din experienta lor.
Iti dorim sa readuci, constient, cunoasterea astrologica in viata ta, prin atitudinea ta deschisa si catre ceea ce nu cunosti inca,

prin gesturi simple pe care sa le faci in mod curent, prin gandul tau, care de fapt este motorul realitatii tale fizice locale.
Si nu uita! In aceasta viata, Pamantul este casa ta.

Locuinta ta este doar “zona de lucru”, spatiul in care iti organizezi munca - adica viata ta pe planeta Pamant.
Sa ne pretuim CASA si VIATA pe care o putem trai AICI, ACUM.



Grup Astro Mercur : detalii si inscriere

Grup Astro Mercur : detalii si inscriere
.

Ce facem ASTAZI ?


Tinem pasul cu mersul astrelor in spatiu.
Descifram influentele astrale care ating Pamantul si pe noi, oamenii, si le folosim cu intelepciunea inimii.

Acest demers nu se considera a fi un horoscop,

ci ne propunem sa analizam natura energiilor caracteristice aspectelor astrale ale zilei sau ale unei perioade de timp si
modul in care putem folosi aceste influente, integrandu-le in viata noastra de zi cu zi.
Pentru fiecare in parte este important cum aceste influente ale momentului interactioneaza cu aspectele din tema natala.
Influxurile astrale actioneaza pe o banda larga de frecvente, noi alegem daca si cum le folosim.
Este foarte importanta atitudinea noastra – ne luptam cu fluxul astral sau il lasam sa circule liber si ne plasam in locul potrivit la momentul potrivit ...?
Indiferent ce alegem sa facem, sa nu uitam ca "Astrele predispun, omul dispune".


Orice rezultat va apartine si nu poate nimeni sa-l “prezica” din moment ce voi il determinati.


Programul activitatilor Astro Mercur

vineri, 15 aprilie 2016

Ganduri despre noi si despre astrologie, in "Ritmuri Astrale" cu MINERVA





 La Iaşi întotdeauna o parte din sufletul meu a rezonat cu ISTORIA. Poate că nu întâmplător toate editiile s-au ţinut în preajma Palatului Culturii. Rare ori mi-a fost dat să întâlneasc o asemenea bogăţie spirituală ca aici. Deşi, mulţi, foarte mulţi români se dezic de biserică şi de propria naţiune de care le este ruşine, mie sufletul îmi exaltă când privesc măreţia TRECUTLUI şi îmi spun că va veni iar timpul nostru. Cum să-mi fie ruşine că sunt româncă când laboratoarele de cercetare de pretutindeni este plin cu nume româneşti, cum să-mi fie ruşine că sunt româncă când 40 % din descoperirile ştiinţifice ale prezentului aparţin unor români, cum să-mi fie ruşine că sunt româncă când Credinţa şi Dascălii, studiul şi preocuparea m-au adus aici unde sunt şi fără nicio jenă pot spune cu mâna pe inimă că pot da clasă multora…dar nu despre orgolii şi vanitate vorbim acum, ci despre Iaşi şi despre bogăţia lui şi trebuie să recunosc cu regret că mai toate oraşele României sunt posesorii unui asemenea tezaur pe care am uitat să-l mai cercetăm. Materialul a ajuns să domine spiritualul şi aici este pericolul de a ne dezintegra ca naţiune.
Şi am să vă spun o poveste vis-a-vis de sufletul frumos al acestor doamne care an de an de ceva timp încoace ne încântă sufletul călătorind printre astre.
Vi s-a întâmplă vreodată să vă pomeniţi vorbind cu voi dar ca şi cum aţi fi două persoane diferite, care stau la taclale? Psihiatrii ar spune că este vorba despre un caz de personalitate multiplă. Şi totuşi, ştiţi că sunteţi în deplinătatea facultăţilor mintale, ştiţi că sunteţi conştient şi totuşi cineva parcă v-ar spune ce să faceţi ca şi cum o fiinţă nevăzută v-ar şopti peste umăr: întoarce-te, ai greşit drumul!
            În viaţă ni se întîmplă să greşim de multe ori , cu ştiinţă sau fără ştiinţă, şi v-o spune un om care ştie ce înseamnă să fii şi foarte sus dar şi foarte jos. Normal ar fii să ne întrebăm: unde am greşit? Din păcate trebuie să retrăim iar şi iar o serie de experinţe ca să înţelegem că pe lângă viaţă nu trebuie să trecem ci să o trăim. Cam asta îmi şoptea Îngerul meu de pe umărul stâng: Întoarce-te!!
             Este extraordinar să fii cunoscut, lumea să întoarcă privirea după tine, să apeleze la tine ca la o ultimă speranţă, dar …ce ne facem când nu ştim să ne vindecăm pe noi înşine? Atunci când eşti pe drumul pe care și-ar dori şi alţii să fie dar care nu fac nimic pentru a ajunge acolo, iar prietenii nu înţeleg pentru ce te chinui să străbaţi un drum de care nu te leagă nimic, însă nici o clipă nu-şi pun întrebarea ce simţi tu străbătând acel drum, aparent părăsit, uneori desfundat, cu gropi şi capcane ascunse, cu bolovănişuri şi suişuri periculoase, cu prăbuşiri şi reveniri, la fel de spectaculoase şi care nu trece prin nici o locaţie decât prin cea aconștiinţei proprii.
            Am avut norocul să mă simt aleasă, am avut şansa de a demonstra că pot fi acolo unde foarte puţini ajung, dar credeţi-mă nu este nici o fericire. De acolo de sus panorama propriei vieţi este cenuşie şi adesea păleşte în comparaţie cu a celorlalţi deşi eşti adulat, deşi lumea îşi închipuie că eşti o minune, deşi locul unde ai ajuns este disputat de orgolii şi de pseudo-ştiutori şi vei simţi că prea mulţi vor să-ţi scotocească sufletul pentru a găsi ceva întunecat cu care să te şantajeze şi să-ţi sfărâme şi ultima fărâmă de demnitate pentru că acolo unde am ajuns eu, ideea de omenie şi de demnitate este atât de mică, încât ai nevoie o viaţă ca să o regăseşti, asta dacă o mai găseşti, dacă nu cumva banul a şters orice urmă care ar conduce spre drumul înapoi. Alergam de colo colo, ca pe o pistă de încercări şi de multe ori mi-am spus că viaţa este o cursă infernală, fără să-mi dau seama că transformam tot ce atingea într-un vârtej care, mai de vreme sau mai târziu, m-ar fi înghiţit. Abia când am simţit vâltoarea vremii adunându-mi-se pe la tâmple şi în creştetul capului mi-am dat seama că alerg după o himeră.
        Și într-o bună zi am sesizat că şoaptele Îngerului meu amuţiseră iar vorbele unui prieten mi se înşurubaseră fierbinte în minte, că fiecare purtăm pe umăr câte un Înger. Şi Doamne, cum se mai zvârcoleau, cum mai clocoteau, cum mai ameninţau să îmi pustiască sufletul deşi eu mă întrebam nedumerită când s-a întâmplat asta.
Mergeam la biserică, mă rugam, Îl căutam, Îl strigam şi Îl chemam cu disperare, cu înverşunare, locurile prin care ştiam că se ascund Îngerii iar al meu tăcea...Tristeţea coborâse în sufletul meu ca o apă neagră. Alunecam printre oameni și printre lucruri încercând să mă regăsesc, să mă reformulez şi merg mai departe, dar ce să faci cu o mână de cioburi?!
            Acum câteva zile însă, într-o senină zi de martie, a început să mă doară spatele. Durerea se înşurabase adânc între omoplaţi şi ameninţa să nu plece prea curând. Azi dimineaţă însă s-a înteţit. Aproape furioasă că nu m-am putut odihni toată noaptea, am vrut să merg la baie să mă uit în oglindă, să văd poate îmi ieșise vreun coș sau vreun furuncul și eu nu sesizasem. În drum m-am lovit de tocul uşii. Doamne ce durere mi-a fulgerat spatele, o percepeam undeva în dreptul stomacului ca imediat să nu mai simt nimic decât un suspin de uşurare: nu credeam să mă mai eliberezi vreodată!
            Şoapta a făcut să dispară durerea instantaneu iar eu am izbucnit în râs, în hohote, ca în copilărie. Râdeam cu lacrimi. Plângeam şi râdeam. De fericire. De durere. De bucurie…Doamne, cât de simplu fusese. Îmi purtasem Îngerul, peste tot, cu mine, de fapt, îl făcusem prizonierul meu, iar acum îl eliberasem, iar EL îmi vorbise din nou. Eram salvată. Şi am mai observat, aşaaa ca un abur, că pe umăr îmi crescuse o…ARIPĂ, de fapt…încheiasem povestea lui Chiron.
            Astea sunt gândurile cu care am venit eu la Iaşi! Multmesc fetelor, mulţumesc Anca, mulţumesc Maura şi sper ca Ritmurile Astrale să facă să vă crească aripile de la an la an.


Minerva
Trimiteți un comentariu

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner