Rezumat - Prezentare in cadrul Simpozionului de astrologie Ritmuri Astrale, echinoctiul de primavara 2016.
Cuvântului arhetip apare pentru prima oară într-un text, în limba engleză, din 1540, în care se menţionează el provine din latinescul archetypum, latinizare a substantivului grecesc (archetupon) și adjectivul (archetupos), însemnând primul-turnat adică prototipul pe care s-a ridicat un întreg edificiu psihologic.
Psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung a mers direct Opera lui Platon şi şi-a raportat analiza la ideea platoniciană, forma mentală pură care este imprimată în suflet înainte de a ne naște. Ele au fost colective, în sensul că au întruchipat caracteristicile fundamentale ale unui concept decât o particularitate specifică.
Arhetipurile sunt elemente fundamentale vii și active. În sens platonic, ele sunt forme și idei, dar cu toate acestea, ele sunt concepte care se regăsesc instinctiv la nivelul psihicului uman şi influențează gândurile, tendințele, înclinațiile și acțiunile acestuia. Arhetipul, în sine, poate rămâne la îndemâna percepției umane, dar imaginea arhetipală și ideile sunt construite în fiecare model individual și se manifestă liber în timp și spațiu.
Una dintre cele mai cunoscute teorii ale Carl Gustav Jung este fundamentată pe relaţia dintre arhetipuri și conceptul de inconștient colectiv. Pentru Jung, inconştientul colectiv acționează ca un sistem psihic secundar individual şi se diferenţiează de natura instinctuală a individului fiind o caracteristică colectivă, nu una personală, care solicită, accesează substraturile psihice comune ale naturii Superpersonale ale Ființei. El se compune din forme preexistente, idei și arhetipuri sau tipare, care au o prezenţă conștientă ca element secundar a naturii umane. Deci, arhetipurile sunt tipare preexistente care fac parte din inconştientului colectiv.
Iniţial, Jung inițial nu a fost preocupat de inconștientul personal, pentru că inconștientul colectiv nu este legată de conștiința Eului, chiar dacă face parte dintr-un câmp necunoscut și nelimitat. Se crede că atât inconştientul personal cât și inconștientul colectiv nu pot fi accesate în mod direct, dar pot fi investigate indirect prin intermediul interpretării viselor, a comportamentelor recurente, psihoterapie sau alte metode freudiene. Arhetipul este atemporal, precizează el în Amintiri, vise şi reflecții, este natura în stare pură, fără putinţa de a fi coruptă, originile sale se află dincolo de ştiinţa percepției psihologice… Semnificația face foarte multe lucruri suportabile. Niciodată știința nu va înlocui mitul, după cum mitul nu poate fi făcut de orice om de știință. Pentru că nu spunem despre Dumnezeu că este un mit, dar putem spune că mitul este revelația unei vieți divine în om.
Jung însuși s-a cufundat în studiul și analiza viselor, în analiza imaginii și proiecției psihice și, așa cum a procedat în mai toate cercetările sale, a analizat şi stările delirante din bolile mentale și în acelaşi timp s-a implicat şi în studiul religiilor comparate și în mitologie.
Concluziile sale relevă faptul că imaginile și temele mitologice pot fi găsite, de-a lungul timpului, peste tot unde oamenii au trăit, au gândit, au visat sau au acționat şi a ajuns la fundamentarea teoriei sale că predispozițiile tipic inconștiente sunt înnăscute în fiecare individ în parte.
Acceptând ideea că arhetipurile funcționează ca un suport conceptual în înțelegerea psihicului uman nu acelaşi lucru îl putem spune despre înțelegerea completă a exegezei miturilor. Putem spune doar că avem versiuni diferite asupra percepţiei relațiilor şi modurilor de interacțiune, instinctual structurate în interiorul unui univers fabulos dincolo de mintea comună. Jung era convins că prin studiul de miturilor am putea înțelege cu adevărat bogăția și logica manifestărilor arhetipale și transmiterea acestor tipare.
Numele lui Chiron este tăinuit etimologic şi astăzi în diverse cuvinte care configurează arhetipul chironian de astăzi – chiromanţie, chiropractică, chirografie, chirurgie. Nu toate instrumentele derivate din numele său au legătură doar cu puterea terapeutică a mîinilor; suntem în faţa unei ontologii a cunoaşterii prin instinct, uman şi animal, prin contopirea minţii cu trupul. Poate că cea mai bună ilustrare în acest sens se exprimă în artă, opera de artă prinde formă, mai întâi, în mintea creatorului şi abia apoi mâna creează la propriu.
Tot din mit, aflăm semnificația astrologică al lui Chiron - include arhetipul Învăţătorului, a Vindecătorului, Muzicianului, Cercetătorului sau Astrologul prin excelnţă. Mai simbolizează şi realizarea de sine, satisfacția personală prin melanjul dintre rațiune și pasiune, inteligență și instinct, animalic și uman. Chiron s-ar traduce prin ,,mână”, iar termenul ,,chiropractic”, înseamnă cineva care practică medicina cu mîinile sau poate nimfa Philira, mama lui Chiron care s-a transformat în tei poate sugera forţa terapeutică, calmantă a tratamentelor cu plante.
Ca arhetip mundan, se spune că Chiron întruchipează lecțiile de viaţă de care omenirea are nevoie şi anume capacitatea de a îngemăna preocupările zilnice ale vieții (plata chiriei, spălat rufele, și așa mai departe), cu realitățile spirituale profunde, simbolizeând astfel o punte de lucru între tărâmul pământean și cel spiritual și astfel să găsească echilibru de care are nevoie.
Într-o temă astrală, Chiron reflectă energiile arhetipale ale vindecătorului, ale şamanului, rănit și ale profesorului care, potențial, există în fiecare dintre noi. Deşi subiectul este departe de a fi fost complet elucidat, plasarea lui Chiron în tema natală reflectă rana afectivă, involuntară, din copilăria timpurie. Această rană chironiană este o leziune a naturii noastre instinctuale cu impact extrem de puternic asupra încrederii. Ea a fost provocată, de regulă, de către cineva apropiat nouă şi în care aveam încredere. Astrologul englez, Liz Greene, este de părere că rănirea s-a produs ca urmare a unei neglijenţe stupide sau din neatenţie şi în consecinţă, nu există o persoană anume care să fie acuzată de rea intenţie. Rana chironiană este o durere care nu va fi niciodată vindcată complet.
Ființă umană are o structură constitutivă foarte complexă. În plus, față de constituția energetică, adăugaţi şi constituția anatomică şi fiziologică cu tot cu funcționarea sistemelor de organe – endocrin, nervos și imunitar ş.a.; complexitatea acestui organism viu, care funcționează ca un întreg, ne permite să percepem și să exprimăm cât de complicată și cât de mare este problema ego-ului față de conștiința de sine a individului. Dacă adăugăm la aceasta, ideea că nimeni nu trăiește singur, în sensul că individul depinde de familie dar și de comunitatea în care trăieşte, ca să se raporteze la social și să se angajeze în activități profesionale, este o idee ușor acceptabilă; contactul cu o persoană - cu resursele sale interioare, cu calităţile şi talentele lui precum și cu limitările sale care nu sunt incluse în structura lui genetică, nu poate fi mecanică, ci mai degrabă depinde de un efort conștient și ar fi perfect, consecvent de-a lungul vieții sale.
Astfel, conexarea unui individ cu propriul procesul de individuație - care include şi problemele de sănătate într-un sens cât mai larg - depinde recunoașterea și interesul faţă de ființa sa interioară. Ar trebui remarcat faptul că acest interes reflectă un proces dinamic, care poate începe în orice moment al vieții, de la începutul anului până la sfârșitul lunii. Indiferent însă, chiar dacă există şi unele excepții, cazul în care persoana află că există o urgență de familie sau că o persoană din mediul pe care îl frecventează are o problemă, prin poziţia şi atitudinea sa necesită participarea lui la desfăşurarea evenimentelor din lumea exterioară.
Prin urmare, modul cum relaționează cu sine şi cu lumea exterioară, reflectă dinamica procesului de necesitate, inclusiv problema sănătății proprii dar şi a comunităţii din care face parte. Dacă o persoană recunoaște necesitatea de contact și de experiența cu fiinţa sa interioară, declanşarea procesului numit metanoia sau schimbarea de proces mental, apucând o nouă direcție spre lumină, va duce la o dezangajare în raport cu identificarea pură și exclusivă cu lumea materială și implicarea într-un proces de maturare individuală sau de individuație, în sens strict, şi care, în cele din urmă, poate duce la reconectarea cu sinele. Am putea adăuga că dezvoltarea ego-ului față de fiinţă, ca totalitate, se va realiza şi prin integrarea corpului în acest proces, această integrare implicând abordarea sănătăţii sub toate aspectele ei. Un simptom este privit ca un simbol care exprimă nevoia de a integra un element nou în conştiinţa reprimată.
Pentru James Hillman, factorii de personalitate cum sunt sentimentalismul, eficientizarea costurilor, creşterea puterii și fervoarei religioase sunt factori recurenţi care pot duce la boli, în special cele ale inimii. Pentru el, infarctul ţine de ideea de consistent, de totalitate şi arată că inima omului modern fie nu este pregătită pentru valorile intrate în circulație, fie a fost constrânsă de varii stricturi să nu li se permită să treacă mai departe şi că aceste valori vin din lumea fanteziei şi a imaginaţiei. Am putea spune că ego-ul nu ne lasă să dăm drumul conținuturilor inconștientului să iasă la lumină şi de aici, creşte tensiunea internă, ceea ce este un pericol şi sporeşte starea anxioasă a individului. Atunci când aceste conținuturi sunt asociate cu conflicte cum este iubirea, de exemplu, rezultatul poate fi o lipsă de armonie care duce la aritmie. Bolnavul de inimă exprimă detaşarea de ego şi se orientează spre necesitatea iubirii aşa că nu trebuie decât să se reataşeze la sine pentru ca armonia să revină. De aceea, accentul pe refacerea armoniei dintre Eu şi Sine este fundamentală pentru stabilitatea sa ca întreg, inclusiv a sănătăţii sale, deoarece va permite dezvoltarea procesului de individuație (Jung) şi care este important pentru fiecare dintre noi. Acesta este procesul de a individualiza, de a deveni ceea ce este cu adevărat individul, rezultatul interacțiunii dintre el şi colectivitate pe de o parte și modul în care se adaptează la esenţă, pe de alta.
În activitatea sa clinică, terapeutul trebuie să ia în considerare şi aspectul simbolic al bolii care provoacă imaginaţia pacientului – de câte ori nu ne închipuim, atunci când avem simptome pe care nu ni le putem explica sau nu le recunoaştem, că suntem grav bolnavi? – şi care, de fapt, este rezultatul contactului dintre inconștientul personal și cel colectiv şi creează condițiile pentru a înţelege mai bine ce s-a schimbat în dinamica organismului. Astfel, relaţia pacientului cu boala sa și cu recuperare este strâns legată de ce se întâmplă la nivel mental. Prin urmare, putem vedea că simptomul este un simbol care exprimă și dezvăluie o cale de decuplare. Aceasta depinde de ego, în cazul în care acesta va înţelege ce se întâmplă, va da un sens procesului în cazul în care simptomul continuă să fie văzută ca ceva care trebuie să fie eliminat sau ignorat. Aceasta eliminare, fără conștientizarea sensului, duce mai mult ca sigur la probabilitate ca simptomele să reapară periodic, cum se întâmplă în numeroasele cazuri de ulcere recurente si bolile de inima, printre altele.
Dacă contopim ambele energii, raniană şi saturniană, într-o nouă formulă, într-un noul impuls, unic şi personal, putem privi procesul chironian ca pe un proces de individualizare, dincolo de caracterul general al colectivităţii, ca pe scoaterea unui individ anume dintr-o mulţime la care ne raportăm. Pe mine ca individ, Minerva, mă evidenţiază în mulţimea de astrologi care există în colectivitatea din România.
Argumentul de a se vindeca pe sine şi a-i ajuta şi pe alții să se vindece, se reflectă, prin extenso, asupra mediului în care trăim și asupra naturii care ne susţine, acesta este preţul sau taxa pentru supravieţuire pe care o cere Chiron.
by Minerva
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu