marți, 22 noiembrie 2011
Luna Noua in semnul Sagetatorului – 25.11.2011. – eclipsa partiala de Soare.
Urmatoarea faza de Luna Noua se produce vineri 25
noiembrie, la ora (Bucurestiului) 08.10, pe gradul al treilea al semnului
Sagetator. Ne aflam din nou in fata unui moment care, daca noi alegem, ar putea
fi un inceput de drum. Iar eclipsa partiala de Soare, dincolo de aspectul
astronomic pe care ni-l ofera, ne ajuta sa focalizam potentialul energetic
absorbit in perioada de dupa 11.11.11.
Unii dintre noi nu au descoperit inca acele repere
clare, in propria lor realitate, care sa le confirme forfota energetica, ce s-a
produs in jurul acestei date calendaristice.
Materializarile
urmeaza firul starilor noastre interioare, astfel ca este important ca aceasta
faza de Luna Noua sa ne gaseasca cu mintea limpede si sufletul usor, pentru ca
inima curajoasa sa dirijeze energia inceputului de drum in directia potrivita.
Planul astral se pregateste pentru acest moment.
Astazi Soarele isi schimba regimul vibrational pasind in
semnul Sagetatorului, activand
caracteristicile acestui semn de foc. Astfel, putem aborda momentul de Luna
Noua cu mai mult entuziasm si cu o mai mare incredere in fortele noastre. Dar in acelasi timp apare si tendinta de a
forta mersul firesc al lucrurilor, pentru ca Soarele incepe sa formeze o
cuadratura cu planeta Marte, care tranziteaza Leul, de asemenea un semn de foc. (Corectie - vezi comentarii : Marte tranziteaza semnul Fecioarei).
Prin urmare, cu mult calm si cu foarte multa rabdare, - exersand exact ceea ce
au de transformat nativii Sagetator - reusim sa valorificam aportul energetic al
acestor zile.
Cu o zi inaintea momentului de Luna Noua, planeta Mercur
intra in mers aparent retrograd, oferindu-ne la nivel
personal o capacitate de analiza si mai ales de autoanaliza, mai profunda. Putem
astfel alege cu o mai mare claritate si putem formula si mai concret scopul acestui
nou inceput.
Pe acest fond creat de influentele planetei Mercur, de
interiorizare si de reconsiderare a logicii, planeta Venus ne propune un
carusel emotional – afectiv care, pana la urma ne va plasa in centrul fiintei
noastre, acolo de unde putem dirija intreg potentialul energetic pe directia
aleasa.
Chiar la faza de Luna Noua, planetele Venus si Neptun –
cele doua octave ale iubirii – ne ofera energia aspectului de sextil,
transmitandu-ne imboldul de a ne deschide inima si de a prelua in intregime
curgerea libera a fluxului energetic. In acelasi timp se contureaza deja
cuadratura Venus – Uranus, care se va forma
la grad perfect diminica, 27 noiembrie. Acest aspect va genera
conflictul interior necesar pentru a debloca manifestarea iubirii.
Intre cele doua momente, planeta Venus isi schimba
regimul vibrational si intra in semnul Capricornului, sambata 26 noiembrie.
Folosind aceasta influenta energetica, vom reusi sa plasam entuziasmul afectiv
si spiritual, cu mai multa incredere, intr-o stare de stabilitate. Situatiile cu
care ne vom intalni este posibil sa determine o succesiune de stari interioare
de deschidere – contractie – blocaj, care vor genera in continuare un proces de
transformare de care vom deveni din ce in ce mai constienti.
Intreg contextul astral ne orienteaza catre conexiunea
cu planul energetic. Putem acum sa intelegem rostul acestei conexiuni,
mecanismul in baza caruia functioneaza si cum anume sa o folosim in viata
noastra, - mai ales pe directia pe care ne-o arata Luna Noua pe harta
natala.
Fiecare dintre noi traieste mai multe momente in viata,
in care ni se cere sa ne perfectionam legatura (comunicarea) cu propriul suflet
si cu sursa divina, in functie de etapele de dezvoltare pe care le parcurgem si
in functie si de drumul ales.
Aceasta faza de Luna Noua paote fi un astfel de moment
pentru foarte multi dintre noi. Acum, echipa noastra energetica ne preseaza sa
ne angajam pe directia optima. Indiferent de profesia pe care o avem si
indiferent de ce altceva facem, evolutia presupune o dezvoltare continua a
conexiunii cu planul divin (energetic) si, de la un moment dat acest proces
evolutiv ne cere dezvoltarea constienta a acestei conexiuni. Altfel spus, se cere sa avem o preocupare permanent
constienta in acest sens. Indiferent de cum vede sau intelege fiecare
dintre noi planul divin. In functie de drumul ales si de sarcinile fiecaruia,
sunt momente in care nu ni se permite sa megem mai departe fara sa facem ce
avem de facut, tocmai ca sa nu irosim nici instrumentele si nici
oportunitatile.
Toata teoria, care s-a scris si care se va mai scrie
inca, ne ajuta doar ca sa parcurgem drumul pana la sursa divina. Cand ajungem
acolo teoria dispare. Ramem doar noi si sursa, cum s-ar spune fata in
fata, dar de fapt se realizeaza suprapunerea, este momentul in care suntem ceea
ce se numete “UNUL SUNTEM TOTI SI TOTI SUNTEM UNUL”.
Dar asta este doar o expresie, sunt cuvinte de care omul
are nevoie ca sa explice ceea ce, crede el ca stie. Important este ce simte
omul in acest moment. Simti ca te umpli, simti ca ti-e drag de toti si toate,
simti caldura si, iti curg lacrimile. Daca ai simtit asta deja cel putin odata,
inseamna ca stii drumul si ceea ce ti se cere acum este sa iti reamintesti si
sa parcurgi din nou acelasi drum, dar pe alt arc al spiralei si sa realizezi
aceeasi conexiune la alt nivel, un nivel care iti ofera alte posibilitati de
manifestare.
De fapt tot traseul pe care il parcurgi pana la sursa,
este drumul catre tine , locul in care lasi sursa sa se manifeste. Sau
locul in care recunosti manifestarea sursei divine, a sufletului tau.
Este important sa “stii” si sa “simti” ca esti conectat,
indiferent de modul in care realizezi asta.
Pentru fiecare etapa din viata avem nevoie de conexiuni cu
planul energetic diferite, pentru ca nivelul de intelegere si cantitatea de
informatie difera in functie de programul in derulare. Evident, ideal ar fi sa
fim pe conexiune totala (intreaga si functionala) permanent, dar, oameni fiind,
avem fiecare un nivel minim de contact cu planul divin, la care suntem lasati
sa “functionam” fara sa ne afectam programul de viata.
Acum, este un moment in care
putem sa ridicam foarte mult acest nivel minim, ceea ce ne va permite sa intervenim
constient si concret in derularea experientelor noastre de viata. Urmeaza o perioada
in care, daca vom alege asta, vom lucra in primul rand cu noi insine; contextul
astral isi proiecteaza lumina asupra noastra, astfel incat sa ne percepem asa
cum suntem, sa ne intelegem si sa ne iubim; in urmatoarele doua saptamani vom depasi
situatii de viata care ne vor ajuta sa ne reidentificam –pe noi si scopul
nostru – pentru ca la Luna Plina sa culegem roadele acestei experiente si sa
valorificam cunoasterea dobandita, devenind constienti de noul nostru potential
creativ.
Intram in faza de crestere a lunii si raman valabile in
continuare recomandarile ciclului fazelor
Lunii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Marte este in semnul Fecioarei, nu Leu...
Da, multumim !
Mai ales ca l-am “pandit “ pe Marte la intrarea in semnul Fecioarei … se pare ca imi arata in mod direct cum lucreaza in aceasta combinatie :)
Aspectul se formeaza, doar ca maniera de perceptie si de derulare a interactiunii este diferita, mai interiorizata si oarecum mai sobra. Acest lucru ar putea sa ne solicite mai mult, deoarece manifestarea catre exterior este posibil sa se faca mai greu.
Trimiteți un comentariu